Epigonii și imitația

Cultura românească se sprijină pe câțiva mari poeți, artiști, scriitori, sculptori, care, ca în orice cultură, s-au inspirat, au dat sens artistic și au făcut cunoscută internațional cultura românească, inspirandu-se din creațiile populare, miturile, poveștile și povestirile neamului, pe care le-au transpus în creații artistice autentice, devenite universal recunoscute.

Printre cei mai cunoscuți sunt Brâncuși și Enescu. Deși au trăit și înafara țării, spiritul lor artistic este pătruns de originalitatea culturii populare românești, astfel, prin persoalitatea lor artistică exceptională, aceasta a fost recunoscută și în afara țării, devenind patrimoniu artistic universal.

Timpurile s-au schimbat, iar ceea ce reprezenta artistic spiritul românesc exportat și recunoscut la nivel mondial se minimalizează, dispare, ca fiind lipsit de greutate și adâncime, este considerat ca făcând parte dintr-o cultură minoră și se încearcă inversul situației, importarea culturii europene în România. Exact ca la alimente, industrie etc, importăm cultură și nu mai producem nimic demn de luat în seamă. Se împrumută impus din afară, concepte pe care nici artiștii, nici publicul consumator de artă nu sunt familiarizați, încercând prin aceasta cu orice scop să transforme forțat România intr-o țară europeană, educată, modernă, chiar dacă Romaniei prin natura ei nu i se potriveste stilul acesta.

Fiind vorba despre cultură și despre artiști, se știe că în artă și în cultură uniformizarea ucide autenticitatea, deci, ucide esența artei si a culturii.

Pentru că arta și cultura adevărată, prin ele însele, sunt expresia autenticității artistului creator, autenticitate ce derivă din ființa lui ancestrală și nu din copierea unor idei la modă împrumutate de la alții. Din cauza aceasta cultura românească este pe ducă, la fel ca și restul lucrurilor.

Asta a pierdut România la toate capitolele, autenticitatea. Am devenit niște imitatori ai unora cu care nu poți concura fiindcă nu deții drepturile de autor, ei scriind piesa pentru ei, nu pentru tine . Trăim intr-o franciză care ne interzice autenticitatea, fiindcă am renunțat la ea de bune voie. Jucăm intr-o piesă pe care nu am scris-o noi și nici măcar nu-i putem schimba scenariul atunci când personajul principal este pe moarte.

Atenție! Trebuie să devenim autori!

Emanuel Petran