S-a modificat Organigrama și Statul de Funcții la Primăria Carei. La Poliția Locală nu avem conducere ci doar un coordonator

• publicat la: 25 august 2023
S-a modificat Organigrama și Statul de Funcții la Primăria Carei. La Poliția Locală nu avem conducere ci doar un coordonator

Marti, 22 august 2023 a avut loc o ședința de îndată a Consiliului Local Carei. Potrivit  Legii 215, a administrației locale, ședințele de îndată se convoacă în caz de forță majoră și maximă urgență.

Unul dintre acestea a fost proiectul privind modificarea Organigramei și a statului de funcții pentru aparatul de specialitate al primarului.

Urmare a semnalărilor constante ale Buletin de Carei, apar și proiectele supuse votului pe pagina Primăriei Carei. Potrivit Statului de Personal, reiese  că la Poliția Locală din subordinea Primăriei Carei nu avem nici director și nici director adjunct. Posturile respective se ocupă prin concurs și cu toată implicarea resurselor umane nu se știe cine  se înscrie la concurs și cine știe să dezvolte subiectele. Așa că s-a găsit ,,portița,, cu numirea unui agent cordonator.

Nu contează că cel numit de primar nu are studii superioare așa cum au unii dintre subordonații săi și nu are nici carnet de conducere.  Important este că se achită conștiincios de dispozițiile primite.

.

La Primăria Carei a mai apărut un compartiment și anume Adăpost câini fără stăpân.  Singurul angajat de aici este Katona Sandor, un veterinar cu studii medii.

Până și Centrul de informare  și consiliere din cadrul Direcției sociale are un șofer la doi angajați. Un număr de 145 de asistenți personali sunt înregistrați în cadrul Direcției de asistență socială.

Proiectul de hotărâre privind  modificarea Organigramei și a statului de funcții pentru aparatul de specialitate al primarului a fost votat doar de consilierii UDMR și PSD. Consilierii PNL s-au abținut de la vot.

Buletin de Carei

 

 

Lasati un comentariu