AVRAM IANCU a fost comemorat la Marna Nouă. VIDEO

• publicat la: 17 septembrie 2023
AVRAM IANCU a fost comemorat la Marna Nouă. VIDEO

Duminică, 17 septembrie 2023, a avut loc comemorarea Eroului Național Avram Iancu în satul de moți Marna Nouă de lângă Carei.  Urmașii moților veniți din Mărișel nu uită de Avram Iancu și în fiecare an organizează comemorări în luna septembrie.   E drept că până acum câțiva ani  se alocau fonduri pentru Zilele Satului și manifestările cultural comemorative erau mult mai ample dar cu sau fără fonduri, Eroul Național Avram Iancu nu este uitat și este cinstit de mărneni așa cum se cuvine.

Activitatea comemorativă a început cu Imnul de Stat iar apoi, părintele Călin Pop a săvârșit  o slujbă de pomenire a lui Avram Iancu și a eroilor locali căzuți în luptele din 1944 pentru eliberarea acestei părți de țară românească.




.

Prof.Viorica Tomai i-a invitat apoi să rostească alocuțiuni pe: prof. Maria Mărneanu, primarul Kardos Zoltan, Daniela Ciută, președinte ASTRA Carei și asociația românilor refugiați și expulzați în 1940, Nicolae Ghic – supraviețuitor al schingiuirilor trupelor Ungariei hortyste din 1940.





Au urmat depuneri de coroane de flori din partea sătenilor, a Primăriei Sanislău și ASTRA Carei.

GALERIE FOTO

Nu au lipsit nici cântecele de suflet ale românilor din Marna Nouă, Imnul Moților și Balada lui Iancu.



O agapă frățească a încheiat manifestarea comemorativă dedicată Eroului Național Avram Iancu.

Dormi Avrame liniștit! Neamul tău nu a murit!

Buletin de Carei

 

Lasati un comentariu