Acad.Marius Porumb a fost omagiat la ceas aniversar la Academia Română

• publicat la: 19 octombrie 2023
Acad.Marius Porumb a fost omagiat la ceas aniversar la Academia Română

La Academia Română din București a avut loc marți, 17 octombrie 2023,  Simpozionul omagial dedicat domnului Academician Marius Porumb, cu prilejul împlinirii vârstei de 80 de ani.

Evenimentul de înaltă ținută a scos  în evidență prețuirea de care se bucură academicianul Marius Porumb, fiind prezente personalități culturale și apropiați ai domniei sale din toate colțurile țării.

Toți cei prezenți și-au exprimat sentimentele alese și frânturi din colaborarea avută de-a lungul timpului cu distinsul aniversat.

Lucrările simpozionului au fost deschise de către președintele Academiei Române, acad.Ioan Aurel Pop. Au rostit apoi alocuțiuni I.P.S.S. Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului,  acad. Sabina Ispas, președinta Secţiei de arte, arhitectură și audiovizual,  acad. Doru Pamfil, președintele Filiala Cluj-Napoca, Academia Română,  dr. Friedrich Gunesch, secretar general, Consistoriul Bisericii Evanghelice CA din România,  dr. Adrian Silvan Ionescu, directorul Institutului de Istoria Artei George Oprescu București, ing.Daniela Ciută, președinta ASTRA Carei.

â.

Astriștii careieni au transmis urări de viață lungă și spor în tot ceea ce întreprinde ACAD. Marius Porumb, un părinte al despărțământului careian care a împlinit în acest an 100 de ani de la înființare.

,, Transmitem la ceas aniversar, toate urările noastre de bine  și de adânc  respect și prețuire pentru membrul de onoare care este acad.Marius Porumb. Suntem profund recunoscători pentru toată susținerea de care am avut parte de-a lungul anilor, pentru implicarea în viața cetății. Colaborarea noastră a început în februarie 2013, cu ocazia marcării Centenarului nașterii sculptorului român Gheza Vida și a continuat an de an prin activități culturale și identitare.

La mulți și binecuvântați ani!,,

Finalul a aparținut prof.dr. Teodor Ardelean, directorul Bibliotecii „Petre Dulfu“, Baia Mare, care a și prezentat lucrarea oferită de acad.Marius Porumb neamului nostru românesc la ceas aniversar: Pictura românească din Transilvania sec.XIII-XVIII.


.

Vizibil emoționat,  acad. Marius Porumb, directorul Institutului de Arheologie și Istoria Artei Cluj-Napoca, a rostit cuvinte de mulțumire celor prezenți și vorbitorilor dar mai ales, celei care  îi stă mereu aproape de 50 de ani, artistul plastic Zoe Vida-Porumb.

Momentele muzicale au fost asigurate de către  Soul Quartet.

Simpozionul omagial s-a încheiat cu un protocol  la clubul academicienilor urmând ca azi, 19 octombrie 2023, de la ora 18,00, să fie vernisată expoziția doamnei Zoe Vida Porumb la Galeria Națională din cadrul Muzeului Național de Artă.

EXPOZIȚIA ZOE VIDA PORUMB „DE-A FIR A PĂR”

Buletin de Carei

Academicianul Marius PORUMB este Istoric de artă, Directorul Institutului de Arheologie și Istoria Artei, Academia Română, Filiala Cluj−Napoca.

S−a născut la 9 octombrie 1943 în localitatea Grozești−Lăpușna, Republica Moldova. A urmat cursurile Facultății de Istorie și Filosofie a Universității „Babeș−Bolyai“ din Cluj−Napoca (1961−1966). În anul 1973 devine doctor în istorie, specialitatea istoria artei, cu o teză elaborată sub coordonarea acad. Virgil Vătășianu, „Icoane românești din Transilvania (sec. XV−XVIII)”. A urmat specializări în domeniul civilizației și culturii bizantine la Ravenna, Italia (1971) și la Bari (1977, 1978, 1980, 1981, 1984).

În perioada 1966−1990 a fost cercetător științific la Institutul de Istorie și Arheologie din Cluj−Napoca. Începând cu anul 1992 este director al Institutului de Arheologie și Istoria Artei, Cluj−Napoca. În perioada 1984−1985 a susținut cursuri postuniversitare la invitația Academiei de Arte București. Din anul 1990 este profesor și conducător științific de doctorat în specialitatea istoria artei al Universității „Babeș−Bolyai“ din Cluj−Napoca.

Este coordonatorul principal al monumentalei lucrări ARTA din România, lansată în anul 2019 la Academia Română și prin bunăvoința domniei sale, și la Carei, de Ziua Armatei, în același an.

Ampla lucrare, cuprinde materiale ale celor mai importanți cercetători ai domeniului, ce fac parte din elita istoriei și criticii de artă din România și este o remarcabilă realizare, cuprinzând în cele două volume peste 1500 pagini de text și peste 2100 fotografii color, numeroase desene, planuri, gravuri și fotografii istorice. Bogatul material ilustrează un excepțional tezaur artistic al României, cu numeroase aspecte ale realizărilor și performanțelor artistice, documentate de cercetările din ultimele decenii, fenomenul artistic românesc remarcându-se printr-o superbă originalitate și o permanentă conexiune cu lumea europeană.

Activitatea academicianului Marius Porumb este deosebit de amplă. Este fondator şi redactor responsabil al primei reviste de artă medievală din România „Ars Transilvaniae“.

De-a lungul timpului a avut calitatea de membru în colegiile de redacție ale mai multor publicații periodice: „Anuarul Institutului de Istorie şi Arheologie din Cluj-Napoca“, „Studii şi cercetări de istoria artei“, „Revue Roumaine de l’histoire de l’art“, „Buletinul Comisiei Monumentelor Istorice“, „Revista Monumentelor Istorice“, „Apulum, Acta Musei Apulensis“, „Acta Musei Napocensis“, „Ephemeris Napocensis“, „Sargetia, Acta Musei Devensis“, „Biharea, Muzeul Ţării Crişurilor“, „Terra Sebus“, „Ephemeris Dacoromana“.

Titlurile și distincțiile primite de-a lungul anilor se întind pe pagini întregi și sunt menționate pe pagina dedicată excelenței sale la Academia Română. AICI

Este unul dintre membrii de onoare ai ASTRA Despărțământul ,,Aurel Coza,, Carei și este mereu prezent la manifestările acesteia precum și la comemorările anuale din 25 octombrie ale eroilor români căzuți în luptele pentru eliberarea patriei.

Lasati un comentariu