Arhiva pentru 19 octombrie 2023
Se închide parcul de agrement Șomoș din Carei
Primăria Carei anunță că zona de agrement Șomoș va fi închisă pe perioada sezonului rece, începând din data de 1 noiembrie 2023 și până în 31 martie 2024. ,,Măsura a fost luată în vederea desfășurării unor lucrări de întreținere a zonei și a evitării producerii de accidente,, se specifică în anunțul de pe pagina Primăriei
Mai multe articole
Tânăr de 26 de ani condamnat de Judecătoria Carei pentru conducere fără permis
Polițiștii de frontieră sătmăreni au reținut la intrarea în țară un cetățean român care a fost condamnat la închisoare cu executare pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul circulației. Miercuri, 18 octombrie a.c., în jurul orei 20.30, în Punctul de Trecere a Frontierei
Acad.Marius Porumb a fost omagiat la ceas aniversar la Academia Română
La Academia Română din București a avut loc marți, 17 octombrie 2023, Simpozionul omagial dedicat domnului Academician Marius Porumb, cu prilejul împlinirii vârstei de 80 de ani. Evenimentul de înaltă ținută a scos în evidență prețuirea de care se bucură academicianul Marius Porumb,
Campanie de colectare aparatură electrică nefuncțională
O campanie de mediu organizată de PRIMĂRIA CAREI împreună cu operatorul autorizat TGP – The Green Project, cu susținerea OIREP ECO POSITIVE va avea loc în perioada 27-28 octombrie 2023 la Carei. Se vor colecta aparate electrice, frigidere, mașini de spălat, TV, boilere, calculatoare, electrocasnice