România este chemată în judecată de compania Pfizer

• publicat la: 31 ianuarie 2024
România este chemată în judecată de compania Pfizer

Guvernul vrea împuternicire pentru angajare de avocat  în procesul din 20 februarie 2024 de la Tribunalul din Bruxelles unde România este chemată în judecată de compania Pfizer.

Joi, 1 februarie 2024, se va supune  aprobării împuternicirea  Ministerului Finanțelor pentru contractarea de servicii de asistență juridică și reprezentare în vederea asigurării reprezentării României în cauza înregistrată cu nr.F5331-23, aflată pe rolul Tribunalului de Primă Instanță francofon din Bruxelles, cu prim termen de judecată la data de 20.02.2024.

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a afirmat săptămâna trecută că Pfizer „va cumpăni bine” în ceea ce priveşte procesul intentat României şi a susţinut că i se pare nefiresc „ca o companie farmaceutică să arunce în aer credibilitatea vaccinării”.

„România este chemată în judecată de compania Pfizer şi există anumite proceduri la nivelul Guvernului în care fie Guvernul, fie Ministerul de Finanţe angajează o firmă de avocatură. Problema este legată de faptul că firma care va reprezenta în mod efectiv România la proces trebuie să cunoască legislaţia din Belgia şi procesul se desfăşoară în limba franceză. (…) Eu am luat legătura cu cei din Polonia, am avut o discuţie legată de acest proces şi de o încercare de coordonare a poziţiilor celor două ţări. Mai există şi cea de a treia ţară, Ungaria. O să vedem dacă putem să avem o reprezentare comună sau separată, dar oricum echipele de avocaţi să discute unii cu ceilalţi. Eu bănuiesc că şi compania Pfizer o să cumpănească bine în cadrul acestui proces, pentru că mie cel puţin, ca om de sănătate publică, mi se pare absolut nefiresc ca o companie farmaceutică să arunce în aer credibilitatea vaccinării în general, nu mă refer la vaccinarea anti-COVID”, declara  Rafila, duminică seară, la Antena 3.

Autorităţile de la Bucureşti au fost notificate în luna decembrie a anului trecut de compania Pfizer cu privire deschiderea unui litigiu pentru recuperarea unor sume de bani, având în vedere nefinalizarea achiziţiei de către partea română a 28 de milioane de doze vaccin anti-COVID, urmând ca primul termen de judecată să aibă loc în luna februarie 2024.

 

 

Lasati un comentariu