Comemorarea eroilor căzuți pentru eliberarea țării de sub trupele ungurești ale lui Bela Kun

• publicat la: 16 aprilie 2024
Comemorarea eroilor căzuți pentru eliberarea țării de sub trupele ungurești ale lui Bela Kun

În cadrul Programului ”Comemorarea eroilor neamului în județul Satu Mare”, prefectul Ioan Tibil împreună cu directorul Cancelariei Prefectului, Radu Iancu a participat la prima manifestare din acest an, organizată astăzi la Hodod și Lelei.

Cu această ocazie a fost prezentat de către directorul Direcției Județene pentru Cultură, Zamfir Danciu ordinul ministrului culturii, publicat în Monitorul oficial nr.352/16.04.2024, privind noua clasare a ”Monumentului Eroilor de la Hodod” care de acum este denumit ca Mausoleu.

La Lelei a fost sfințit noul monument funerar ce a fost ridicat cu contribuția autorității publice locale , a Asociației Județene Satu Mare a Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere din Ministerul Afacerilor Interne precum și a unor persoane private cu dragoste de neam și țară. Monumentul a fost sfințit de un sobor de preoți .

Au fost depuse coroane și jerbe de flori în memoria și cinstirea eroilor Armatei Române căzuți în luptele din aprilie 1919 de eliberare a țării de trupele bolșevice conduse de Bela Kun.

.

Glorie eroilor neamului!

Cinste Armatei Române!

Lasati un comentariu