Prefectul UDMR amenință voalat deconcentratele pentru lipsa de transparență dar ,,uită, de lipsa de transparență din Primăria Carei

Luni, 3 martie 2025, prefectul UDMR Altfatter Tamas a convocat o ședință extraordinară a Colegiului Prefectural, având ca temă principală discutarea unor măsuri organizatorice privind desfășurarea întâlnirilor acestui organism consultativ în anul 2025. Adică o ședință pentru impunerea dorințelor sale legate de funcționarea instituțiilor publice deconcentrate ale ministerelor la nivel județean, cu un accent deosebit pe transparență, deschidere față de cetățeni și o comunicare eficientă.
Îi aducem la cunoștință prefectului UDMR că potrivit legislației în vigoare, Prefectul este reprezentantul Guvernului la nivel județean și asigură monitorizarea aplicării unitare şi respectării Constituţiei, a legilor, a ordonanţelor şi a hotărârilor Guvernului, precum şi a celorlalte acte normative de către autorităţile administraţiei publice locale şi serviciile publice deconcentrate, la nivelul judeţului. Deci NU DOAR a deconcentratelor ci și a autorităţilor administraţiei publice locale.
Prefectul UDMR de Satu Mare nu vrea să își exercite autoritatea de tutelă administrativă pentru supravegherea respectării legii de către autoritățile administrației publice locale?!
De ce nu cere transparență, deschidere față de cetățeni și o comunicare eficientă la Primăria Carei? Pentru că acolo e primar UDMR? De ce nu intervine la Primăria Carei pentru ca să se facă publice ACHIZIȚIILE PUBLICE sau proiectele de hotărâre înainte de ședințele de CL ? Site-ul www.municipiulcarei.ro e …VARZĂ! E doar un instrument de a decarta bani publici pentru potlogarii de serviciu…cu acordul Instituției prefectului Satu Mare.
Pentru conformitate, am ridicat această problemă și în cazul altor prefecți așa că nu ridicați problema maghiară fără a vă documenta înainte. Se confirmă încă o dată că ONG-ul UDMR constituit pe criterii etnice face aceeași politică perversă ca a partidelor aliate din Guvern.
În alocuțiunea de la investirea sa ca prefect, Altfatter Tamas a promis că va colabora foarte bine cu primarii, a menționat-o în mod special pe fetița evazionistului Kovacs, ajunsă primar, deci transparența de care vorbea în cazul deconcentratelor nu a mai fost adusă în discuție pentru unitățile administrative din județ.
Cât de pervers poate fi noul prefect dacă înfierează instituțiile deconcentrate că nu comunică cu presa și nu furnizează informații dar ignoră faptul că majoritatea absolută a primarilor NU COMUNICĂ cu presa și nu furnizează informații publice pe paginile oficiale?! Știe prefectul Altfatter când a avut loc la Carei ultima conferință de presă a primarului care a dat fuga la investirea sa?
,, Am sesizat o agonie la nivel de conducere de deconcentrate din județul Satu Mare ..am observat că unii din mai marii conducători ai acestor instituții nu comunică cu presa…nu furnizează informații dar începând de săptămâna viitoare se va schimba acest lucru…,,.
Amenințările voalate din discursul de la investire la adresa deconcentratelor denotă doar că dorește să facă niște schimbări la deconcentrate pentru a-și aduce favoriții.
Vrem transparență în administrațiile publice nu doar la deconcentrate! Măsurați cu aceeași măsură nu mai folosiți dublul standard!
Câtă desconsiderare pentru cetățenii acestui județ ca să vorbească doar de infrastructura rutieră din zone favorite și din zone care să asigure legături cu Ungaria în timp ce mai avem în județ drumuri DESFUNDATE, greu accesibile pentru contribuabilii care locuiesc acolo…exemplu Sânmiclăuș și Hotoan.
