Strada Zăgănescu şi parcările pe trotuar sau pe spaţiul verde
Luni, 3 iulie 2017, strada Zăgănescu din Carei, o stradă perpendiculară pe Calea 25 Octombrie.
Careienii au pretenţia ca cei care sunt plătiţi cu bani publici pentru întreţinerea oraşului şi îşi facă datoria. Ceea ce nu ne împiedică şi pe noi să intervenim acolo unde se poate şi să întreţinem spaţiile din faţa locurilor de domiciliu sau să fim atenţi unde aruncăm deşeurile menajere. Pentru cei certaţi cu regulile civilizaţiei există Poliţia Locală care trebuie să monitorizeze în mod echidistant situaţia şi să aplice regulamentele în vigoare.
Pentru că accesul la comentarii la Buletin de Carei este limitat pe unele grupuri , atragem atenţia cititorului de mai jos…
Comments
că pentru nerespectarea regulamantelor în vigoare se impune amenda.
Domnule Erik Toth , nici noi nu suntem de acord ca din banii noştri să se repare sediul de la UDMR Carei sau să se facă picnicuri, vă rog să luaţi în calcul şi acest aspect. Ori se alocă bani pentru toţi în mod egal şi nediscriminator ori deloc.
Buletin de Carei