Festivalul de Datini şi Obiceiuri organizat de ASTRA Carei a adunat peste 250 de colindători

• publicat la: 18 decembrie 2017
Festivalul de Datini şi Obiceiuri organizat de ASTRA Carei a adunat peste 250 de colindători

Duminică, 17 decembrie 2017 , de la ora 17,30  a avut loc cea de-a IV-a ediţie a Festivalului de Datini şi Obiceiuri de Crăciun organizat de ASTRA Carei în colaborare cu Direcţia de Cultură Carei.  A spune  că a fost  doar o nouă ediţie reuşită  ar însemna să nu consemnăm pe de-a-ntregul manifestarea culturală. Sala mare a Castelului careian a fost neîncăpătoare pentru iubitorii de datini şi obiceiuri. Colindele tradiţionale şi momentele prezentate de cei peste 250 de participanţi au făcut să vibreze inimile spectatorilor.

Doi tineri seminarişti de la Liceul Teologic Ortodox Nicolae Steinhart din Satu Mare au deschis Festivalul de Datini organizat de ASTRA Carei  cu colinda…    Larg deschideţi poarta sufletelor noastre, N-am venit să cerem , am venit să dăm…,, după care gazda Daniela Ciută a întrebat…Primiţi cu colinda? “Slobodu-i a corinda?,,

Odată primit acceptul publicului, colindele şi obiceiurile ce vestesc Naşterea Mântuitorului s-au revărsat în cascadă.  Au evoluat elevi ai Şcolii Gimnaziale nr.3, coordonator prof.Carmen Dindelegan , corul Liceului Teologic Nicolae Steinhart Satu Mare, dirijor Alin Vraja, elevi ai Şcolii Vasile Lucaciu din satul Lucăceni, Corala Armonica de la Centrul Cultural Carei, dirijor  Ionel Tordoi, Grupul de copii  de la Parohia Ortodoxă Resighea, pr.Ioan Truşcă, Grupul de copii de la Parohia greco-catolică  Sf.Anton  de Padova din Carei, pr.Cristian Tiba, Corul Jandarmilor, dirijor pr.Cristian Silaghi, Ansamblul POIANA din sat Ciumărna judeţul Sălaj, cordonator Ileana Graţiana Pop, Grupul de colindători VOX ART din Satu Mare, corul Parohiei Ortodoxe din Sanislău, dirijor Bogdan Zonokan, Grupul de copii cu Steaua şi cu Craii din Marna Nouă, Craii din Ianculeşti format din tineri  de la ASTRA Carei, elevi ai Şcolii Gheorghe Bulgăr din Sanislău în colaborare cu Biblioteca Sanislău coordonator  Maria Sajtos.

Organizatorii mulţumesc publicului pentru  participarea sufletească la această manifestare tradiţională de acum  dar şi celor care au evoluat în cursul serii de duminică. Pe parcursul manifestării au fost acordate Diplome de Excelenţă celor care au contribuit la realizarea bustului lui Mihai Eminescu de la Carei, celor care au participat efectiv la organizarea manifestărilor celei de-a 112-a Adunări Generale  ASTRA din 13-15 octombrie 2017 precum şi grupurilor de colindători.

Fiecare  colindător a fost omenit cum se cuvine şi a primit un pacheţel tradiţional. În cele aproape 4 ore de Festival de Datini ne-am umplut sufletele de lumină şi de încredere în viitor. Datinile noastre ancestrale sunt pe mâini bune şi nu vor pieri.

https://www.facebook.com/pg/buletindecarei.ro/photos/?tab=album&album_id=1960155804232688

La tătă casa-i lumină

Ziurel de ziuă
La tăt omu-i masa plină

Noi umblăm si colindăm
Pe Dumnezeu lăudăm

Să aveti roade la vară
Liniste si pace-n ţară.

La tineri întelepciune
La bătrâni griji mai puţâne

Si la anu om veni
Dintre noi care-om mai fi.

Varsă Doamne har si bine
Har si bine de la Tine
Peste casă, peste masă
Peste oamenii din casă.

SĂRBĂTORI FERICITE!

prof.Rodica Pop

comentarii

de Lucian la 22 decembrie 2017 - 20:43

Bravo pentru acest eveniment.
Regret că nu sunt acasă în această perioadă a anului.
Sărbători fericite dragi careieni.

Lasati un comentariu