Pagina principala / Timp Liber / Personalități careiene. Arhidiaconul Romulus George Marchiş și publicistul, poetul şi  folcloristul Stelian Popescu-Segarcea

Personalități careiene. Arhidiaconul Romulus George Marchiş și publicistul, poetul şi  folcloristul Stelian Popescu-Segarcea

Astăzi este despre arhidiaconul Romulus George Marchiş, ales senator în primul Parlament al României Mari și despre publicistul, poetul şi  folcloristul Stelian Popescu-Segarcea. 

Pentru că nu avem parte de o administrație  careiană care să fie interesată de menționarea și promovarea tuturor personalităților culturale careiene de origine română, vă vom prezenta periodic numele şi activitatea acestora. Casele memoriale ale  multora dintre ei au fost demolate, până și mormântul protopopilor Gheorghe Marchiș și Romulus Marchiș, luptători neînfricați pentru drepturile românilor în perioada de ocupație maghiară, a fost distrus. Nu e  ușor să fii român și să îți păstrezi identitatea nici în Careiul anului 2024. Personalitățile române care au făcut cinste localității sunt prigonite chiar  și după moarte!

Romulus Marchiș s-a născut la data de 18 decembrie 1865 la Homorodul de Mijloc, în familia preotului paroh George Marchiş şi al Iuliei Vultur.
Şcoala primară şi gimnaziul le-a urmat la Carei, iar studiile liceale le-a făcut la Oradea, Braşov şi Sibiu, oraş unde absolvă în 1884 examenul de capacitate. Teologia o urmează la Seminarul romano-catolic din Satu Mare, absolvind în 1888. Nu trebuie ignorată nici educaţia primită în familie, atât tatăl său cât şi Romul si sora sa Otilia vorbeau curent mai multe limbi de circulaţie.

S-a căsătorit cu Elisabeta Sarkadi şi a fost hirotonit în 18 aprilie 1889. În primul an de preoţie a fost administrator al parohiei Virtiş, localitate aflată astăzi în Ungaria. Ivindu-se un post vacant în parohia Tămaia, localitatea natală a tatălui său, George Marchiş, a păstorit credincioşii acestui sat, aparţinător pe atunci comitatului Sătmar, vreme de două decenii între 1890-1908, întâi ca administrator parohial, apoi ca preot paroh începând cu anul 1900. Activitatea din parohie i-a fost încununată cu terminarea construcţiei bisericii de zid cu hramul „Sf. Arh. Mihail şi Gavril”, în anul 1898. Prin ridicarea acestui lăcaş de cult, Romul George Marchiş şi-a adus prinosul de recunoştinţă pentru locurile copilăriei tatălui său.

Din 1908 va trece la Carei ca paroh şi protopop, iar din 1909 cumulând şi funcţia onorantă de arhidiacon al părţilor sătmărene, urmându-i în aceste funcţii tatălui său. În calitate de arhidiacon al părţilor sătmărene s-a situat mereu în centrul luptei împotriva Episcopiei de Hajdudorog, nume de tristă amintire pentru românii sătmăreni.

În 29 mai 1912 se numără printre delegaţii prezenţi la adunarea de protest de la Alba Iulia împotriva înfiinţării amintitei episcopii.

Protestează împotriva arestării pr. Gh.Mureşan şi a celor 14 săteni din Moftinul Mic. A fost alături de părintele Ciurdariu care a avut de pătimit la Doba în acei ani.

Încă din 1893 era membru al comitetului Comitatens Satu Mare, susţinând dezideratele românilor sătmăreni, şi în 12 noiembrie 1918 e ales membru în Consiliul Naţional Român comitatens Satu Mare, iar a doua zi e prezent la mitingul organizat în sala de consiliu a primăriei oraşului Satu Mare, când românii au jurat credinţă C.N.R. Central din Arad şi au proclamat ruperea parohiilor unite încorporate în 1912 la Ep. Hajdudorog.

La 18 noiembrie este ales preşedinte al C.N.R. Cercual Carei şi vicar al nou constituitului Vicariat Naţional Român din Carei.

Faptele sale de patriotism vor fi încununate cu alegerea sa între membrii Marelui Sfat Naţional, care a realizat visul de veacuri al tuturor românilor: Marea Unire de la 1 Decembrie 1918. În acea zi mai mulţi români sătmăreni au fost prezenţi în cetatea morţii lui Horia, dar şi locul reînvierii neamului românesc: pr. Vasile Ardelean, dr. Vasile Chirvai, dr. Aurel Vălean, dr. Aurel Nilvan, pr. Ioan Doroş, pr. Constantin Lucaciu, dr. Ilie Carol Barbul, dr. Teofil Dragoş, dr. Coriolan Steer, Iuliu Coroianu, pr. Traian Trufaş.

După Unire, Romulus Marchiş a ajuns senator în Parlamentul României Mari. La 25 septembrie 1923 episcopul martir Valeriu Traian Frenţiu îl numeşte vicar foraneu pentru Arhidiaconatul Sătmarului, ca o recunoaştere pentru activitatea sa rodnică.

La 30 decembrie 1918 l-a întâmpinat în gara Carei pe gen. Berthelot, expunându-i în limba franceză prigoana și durerile românilor din zonă.

La fel  ca  și tatăl său, Romulus Marchiș a fost  un exemplu de luptător  pentru drepturile românilor din acest colț de țară românească. În timp ce alții sărbătoreau Marea Unire de  la 1 decembrie 1918 el era arestat la Carei la data de 20 februarie 1919, eliberat fiind la sosirea delegației care a instaurat administrația românească în data de 27 aprilie 1919.

Placa comemorativă cu numele delegaților desemnați a participa la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia din data de 1 decembrie 1918 și care cuprindea  și numele său în calitate de conducător al delegației a fost refuzată a fi amplasată pe clădirea  unde a avut loc întrunirea de alegeri din 18 noiembrie 1918 de către primarul Kovacs. Primarul Kovacs a refuzat solicitarea Direcției Județene de cultură Satu Mare  în acest sens și a dat accept pentru amplasarea plăcii comemorative în cu totul altă parte, distorsionând astfel total istoria locală.

Romulus Marchiș a fost fratele renumitei scriitoare Otilia Marchis care nu a scăpat de batjocura autorităților careiene udemeriste actuale, numele său de autor de carte fiindu-i refuzat la tipărirea ediției în limba maghiară din noiembrie 2017. Istoria ne demonstrează că patrioții români din Carei au fost mereu atacați și umiliți de administrația maghiară. Nici în zilele noastre manifestările românești nu scapă de disprețul și batjocura conducerii orașului.

Mormântul protopopului  și senatorului Romulus Marchiș precum și al tatălui său, protopop George Marchiș, amândoi înhumați la Carei, au fost distruse. Aceasta e  buna înțelegere și respectul reciproc la care face referire conducerea exclusiv UDMR a Careiului.

Ancorat şi în activitatea culturală, a fost multă vreme casier al Desp. Sătmar-Ugocea al „ASTRA” şi preşedinte al Reuniunii învăţătorilor greco-catolici din Arhidiaconatul Sătmar, organizaţie înfiinţată de tatăl său, George Marchiş.

Despre familia lui Romulus George Marchiş se cunosc puţine lucruri. Se ştie că a avut o fiică pe nume Gabriela, născută în 1890 la Fegernic şi repausată la numai 16 ani în Tămaia. Tot la Tămaia s-au născut copii: Adrian Eugen Iosif (1893), despre care se ştie că a fost o vreme medic şef al Spitalului orăşenesc Carei, şi Maria Elisabeta (1895), căsătorită cu dr. Ioan Victor Vancea, fost prim pretor şi deputat.

 Romulus George Marchiş s-a stins din viaţă la 4 aprilie 1925, fiind înmormântat alături de tatăl său la Carei. Mormântul său a fost distrus, la fel ca  și al tatălui său, protopopul George Marchiș, pentru a nu rămâne nicio urmă despre marile personalități române care au luptat pentru  drepturile românilor pe aceste meleaguri cotropite vremelnic de popoare migratoare.

O statuie a acestui vrednic român ar trebui ridicată în Carei pentru a-l scoate din  uitare și a acorda respectul cuvenit unui brav luptător pentru drepturile românilor oprimați și batjocoriți de  ocupantul maghiar.

Tot astăzi , 18 decembrie 2024, comemorăm  45 de ani de la trecerea la cele veşnice a lui Stelian Popescu-Segarcea.   

Publicistul, poetul şi  folcloristul s-a născut în 22 ian. 1912 la Segarcea din Vale, jud. Teleorman. Studiile secundare le-a făcut la Turnu Măgurele, bacalaureatul la Piteşti, studii superioare de litere şi filosofie la Bucureşti. A început să publice de la 14 ani.

            A funcţionat ca profesor secundar la Sighet (1945-1948), Salonta (1948-1949), Şimleu ( 1949-1950 ) şi, din 1951 până la moarte, la Carei. A colaborat cu publicaţiile: Atitudinea românească, Banatul literar, Afirmarea, Litera, Progresul, Românizarea, Timpul eminescian, Zorile Romanaţului, Prepoem, Democratul, Cronica sătmăreană, Pagini sătmărene, Viaţa şcolară.

            A folosit pseudonimele literare Sthelly Dinsegarcea, Silvestru Seneca, Stelian Segarcea.

            A publicat volumele: Splendida crestomaţie de poezii originale, 1932, Turnu Măgurele;  Descreţeşte-ţi fruntea, 1934; Dumnezeu, (în colaborare); Balade populare culese de pe valea Oltului şi însoţite prin câte un comentariu critic, Buc., tip. St. Ionescu-Tămădău, 1941 (volum dedicat lui D. Caracostea).

            A avut preocupări folcloristice, îndeosebi în anii studenţiei, făcând parte din echipele conduse de Dimitrie Gusti şi C. Brăiloiu. A cules în special balade din ciclul antiotoman şi haiduceşti.

Cea mai mare parte a culegerilor lui de folclor, realizate prin intermediul elevilor, au rămas nepublicate. A rămas în manuscris, conţinând 251 de pagini, Dezvoltarea învăţământului în oraşul Carei, de la începuturi, până la Eliberare, vol. I, datat Carei, 1977. Casa în care a locuit Stelian Popescu-Segarcea la Carei a fost demolată.

Buletin de Carei,

portal românesc de știri din Carei, de 20 de ani în slujba careienilor