Sfânta și Marea Zi Vineri din Săptămâna Patimilor
• publicat la: 10 aprilie 2026
În Sfânta și Marea Zi Vineri se prăznuiesc sfintele și mântuitoarele și înfricoșătoarele Patimi ale Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos: scuipările, lovirile peste față, palmele, insultele, batjocurile, haina de porfiră, trestia, buretele, oțetul, piroanele, sulița, și înainte de toate, crucea și moartea, pe care le-a primit de bunăvoie pentru noi. Se mai face încă pomenire de mărturisirea mântuitoare făcută pe cruce de tâlharul recunoscător, ce a fost răstignit împreună cu El.
Vinerea Mare sau Vinerea Pătimirilor este ziua cea mai neagră din istoria creştinismului. De aceea, aceasta este una din acele zile aliturgice, adică în care nu se oficiază Sfânta Liturghie. În biserici, în această dimineață, după Ceasurile Împărătești, se va oficia Slujba Vecerniei în cadrul căreia se va scoate Sfântul Epitaf, iar diseară, se va săvârși Denia Prohodul Domnului, ritual ce simbolizează punerea în mormânt a lui Hristos.
În cadrul Deniei Prohodului se va înconjura biserica, apoi, după ce toți credincioșii vor trece pe sub Sfântul Epitaf, acesta va fi așezat pe Sfânta Masă a Sfântului Altar, și va sta acolo timp de 40 de zile, până în ajunul praznicului Înălțării Domnului.
Conform rânduielii liturgice în această zi se ajunează complet, fără a manca sau a bea ceva, adică se ține post negru.