Fonduri importante pentru primăriile din județ
• publicat la: 16 aprilie 2026
Conducerea Consiliului Județean Satu Mare s-a întâlnit astăzi cu primarii din județ, în cadrul unei ședințe de lucru dedicate repartizării cotei de 6% din impozitul pe venit estimat pentru anul 2026.
Președintele Consiliului Județean, Pataki Csaba, a anunțat că suma alocată județului Satu Mare în acest an se ridică la 43.793.000 lei, fonduri care vor fi distribuite orașelor și comunelor pentru susținerea programelor de dezvoltare locală. Acestea vor fi transferate după aprobarea lor în următoarea ședință ordinară a Consiliului Județean.
În cadrul întâlnirii, Dan Maier, trezorier șef al Administrației Județene a Finanțelor Publice Satu Mare, a oferit primarilor explicații detaliate privind politicile bugetare aplicabile în acest an.
Un alt subiect de interes a fost legat de proiectul DECRISIS, derulat de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Județul Satu Mare, prin care vor fi dotate 16 cabinete medicale școlare din mediul rural cu mobilier și echipamente medicale moderne, care vor servi inclusiv copiilor cu nevoi speciale din comunitățile vizate.
La finalul întâlnirii, președintele Pataki Csaba a subliniat necesitatea unei abordări unitare în dezvoltarea județului, precum și necesitatea consolidării colaborării dintre administrațiile publice locale. Poate vor ajunge fondurile și pentru DJ 195C .


