Sectiunea » Stiri interne
25 mai – Ziua Internațională a Copilului Dispărut și Exploatat Sexual
7.572 de sesizări, privind disparițiile de copii au fost rezolvate de polițiștii structurilor de investigații criminale, în perioada aprilie 2021 – aprilie 2022. De asemenea, specialiștii în prevenirea criminalității au desfășurat peste 4.000 de activități, în cadrul campaniilor de prevenire a disparițiilor de minori. În perioada
Mai multe articole
Liberalii sătmăreni și-au omagiat înaintașii. La Carei este interzis a se amplasa bustul lui Ionel Brătianu
În istoria României, 24 mai este ziua PNL. În urmă cu 147 de ani, în 1875, se înființa PNL, un partid care, vreme de aproape un veac și jumătate, s-a identificat cu istoria modernă a României. Liberalii sătmăreni au cinstit așa cum se cuvine această înălțătoare aniversare, fiind prezenți
Evaluarea de primăvară a carnivorelor mari din județul Satu Mare
Ca urmare a atribuţiilor ce revin autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului şi silvicultură în realizarea studiilor speciale de evaluare a stării resurselor biologice din flora şi fauna sălbatică ce se exploatează şi se valorifică în diferite scopuri economice şi sociale,
Pedepse sporite pentru acte de cruzime sau violență împotriva animalelor
Astăzi, 19 mai a.c., intră în vigoare noile prevederi legale privind protecția animalelor, care stabilesc sancțiuni mai aspre pentru cei care comit orice act de cruzime sau violenţă asupra acestora. La data de 16 mai 2022, în Monitorul Oficial al României, a fost publicată Legea nr. 138 din
De Ziua Copilului se eliberează doar pașapoarte pentru minori
În data de 01 iunie 2022, prin lege stabilită ca zi nelucrătoare, conducerea Instituției Prefectului Județul Satu Mare a stabilit că Serviciul Public Comunitar de Pașapoarte Satu Mare va desfășura activitatea de primire a cererilor de pașapoarte pentru minori, iar pentru aceasta va fi operațional
Mesajul premierului Nicolae-Ionel Ciucă cu prilejul Zilei Naționale de cinstire a martirilor din temniţele comuniste. Nu uitați de martirii din perioada ocupației hortyste!
Frumos gestul premierului de a transmite un mesaj cu prilejul Zilei Naționale de cinstire a martirilor din temniţele comuniste. Așteptăm unul similar în ziua de 30 august, atunci când pentru românii din Ardealul de Nord cedat Ungariei hortyste în 1940 a început iadul pe pământ. Nu uitați,
Viza anuală pentru autorizația de mediu
Conform reglementărilor în vigoare, valabilitatea autorizației de mediu este nedeterminată, cu condiția solicitării și obținerii vizei anuale. În conformitate cu prevederile Ordinului nr.1150/2020 privind aprobarea Procedurii de aplicare a vizei anuale a autorizațiilor de mediu și autorizațiilor
A început instruirea recenzorilor CAPI din județ
Prefectul Radu Roca a participat azi , 10.05.2022, la prima ședință de instruire a recenzorilor CAPI din județ. Activitățile premergătoare recensământului propriu-zis se desfășoară conform calendarului stabilit. De astăzi, 10 mai 2022 a început instruirea recenzorilor pentru colectarea
LEGE nr. 189 din 8 iulie 2021 privind sărbătorirea zilei de 10 mai ca Ziua Independenței Naționale a României
LEGE nr. 189 din 8 iulie 2021 privind sărbătorirea zilei de 10 mai ca Ziua Independenței Naționale a României Emitent: Parlamentul României Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 681 din 9 iulie 2021 Parlamentul României adoptă prezenta lege. Articolul 1 Ziua de 10 mai va fi sărbătorită în
Camion încărcat cu cauciucuri uzate respins la vama Petea
Poliţiştii de frontieră sătmăreni în cooperare cu lucrători din cadrul Gărzii de Mediu Satu Mare, nu au permis intrarea în ţară a unui automarfar încărcat cu 1.400 kilograme de deșeuri, constând în cauciucuri uzate, pentru care șoferul nu a putut prezenta documentele prevăzute de lege,



Avram Iancu
Fundatia Werdnig Hoffman Carei