Pagina principala / Opinii / Blestemul poporului român

Blestemul poporului român

„Măi, ce blestem o fi pe poporul ăsta de a ajuns până la urmă să aleagă intre doi foşti comunişti? Intre Adrian Năstase şi Traian Băsescu. In 15 ani, nu a apărut unul să vină din lumea asta, să nu fi fost târât de năravurile comunismului, să nu fi fost afectat de nimic. Ce blestem o fi? Pe cuvântul meu, imi pare rău.

Pe urmă mă tot uitam aşa, uneori, in oglindă, mă uitam la mine şi zic ‘Mă, tu ai respect pentru poporul român, Băsescule?’ Zic – ‘Am’. (…) Poate că era momentul ca in faţa românilor să vină un alt tip de candidat decât noi doi. E adevărat, eu n-am trăit din munca politică, dar am fost membru de partid. Marea dramă insă nu este că am fost membru de partid. (…) Drama este că nu avem voie sa rămânem tot cu mentalitatea aia şi după 15 ani de când nu mai e comunism in România. Iar tu mă convingi in fiecare zi că nu eşti capabil să intelegi că institutiile astea trebuie să funcţioneze singure”.

Vă mai aduceţi aminte momentul? Emisiunea „Destinaţia Cotroceni” – 8 decembrie 2004. A fost singura dezbatare faţă in faţă a celor doi candidati rămaşi in cursa pentru fotoliul de la Cotroceni – Traian Băsescu versus Adrian Năstase.

Majoritatea comentatorilor şi analiştilor au considerat intâlnirea crucială pentru inclinarea balanţei in favoarea lui Băsescu. Iar fragmentul de mai sus reprezintă momentul crucial al intregii emisiuni.

Vorbele ii aparţin lui Traian Băsescu, după cum poate uşor v-aţi dat seama, in cazul in care nu v-aţi adus aminte şi nu aţi retrăit momentul. Peste timp, atunci când istoricii şi jurnaliştii vor dori să inţeleagă şi să explice succesul politic al lui Traian Băsescu vor reveni asupra introspectiei băsesciene „in oglindă” pentru a inţelege ce anume a făcut diferenţa.

Momentul in sine, fără a-l contextualiza, oferă cheia inţelegerii modului in care Traian Băsescu funcţionează. Sincer sau nu, candidatul de atunci a reuşit să interpreteze momentul perfect, sa îşi eclipseze contracandidatul total, să îl umileasca şi să lase impresia că dintre două rele el reprezintă răul cel mai mic. Pentru că este sincer. Un om din popor, pentru popor.

„Momentul” nici nu mai contează dacă a fost sau nu sincer, dacă Traian Băsescu şi-a făcut „mea culpa” în mod onest în faţa poporului, dacă a mimat sau a trăit în mod autentic autoevaluarea dureroasă.

Analiştii care vor să îl înţeleagă, politicienii care vor acum să îl înfrunte, ar trebui să privească şi să desluşească mecanismele pe care le-a pus în mişcare „apelul” lui Traian Băsescu la sinceritate, la autoanaliză.

Şi-a învins adversarul de atunci înfăţisându-se slab şi omenesc, uman în comparaţie cu monolitul rece şi distant care era Adrian Năstase.

Puterea de disimulare, natura histrionica a lui Traian Băsescu este ratată de aproape toţi politicienii care îşi doresc să îl înfrunte.

Revenind în prezent, gestul lui Victor Ponta, care a anunţat pregătirea acţiunilor în vederea suspendării preşedintelui, este aproape sinucigaş din punct de vedere politic.

Nu ştiu daca Băsescu a premeditat, dacă a forţat sau doar a sperat la aşa ceva, însa ideea proastă a lui Ponta cu suspendarea este tot şi-a dorit şi tot ce are nevoie în acest moment preşedintele pentru a ieşi din picajul continuu în sondajele încrederii.

Perspectiva suspendării distrage în primul rând atenţia poporului de la prostiile şi gafele guvernării lui Emil Boc. Deci, implicit de la seria de greşeli ale lui Traian Băsescu în implicarea în actul guvernării.

Situaţia aproape economică aproape catastrofică trece în plan secund, în prim plan intrând destinul politic al ţării. Ori în perspectiva unei eventuale suspendări, preşedintele ştie ce are de făcut – este obligat aproape să joace cartea victimei reformatoare încolţită de comuniştii manevraţi de mogulii hrapareţi.

Niciun alt politician nu intepretează mai bine partitura victimizării, nimeni altcineva nu se pricepe mai bine să stoarcă lacrimi de solidarizare decât Traian Băsescu.

Va fi rolul vieţii sale, iar în balanţă va sta pe de o parte, colapsul economica total şi iresponsabilitatea copilărească a Opoziţiei, iar de cealaltă omul simplu din popor care încearcă să lupte cu structurile comuniste, cu mentalităţile învechite, cu reţeaua corupţiei. Cine credeţi că va câştiga acest război? Câte şanse îi daţi lui Ponta, chiar dacă în ajutorul său vor sări şi liberalii conduşi de Crin Antonescu?

Poate că intenţiile sincere ale unui Ponta sau Crin Antonescu, ale unui Geoană sau Tăriceanu sunt sau au fost mai bune decât cele ale lui Traian Băsescu. Însă doar el a reuşit să transmită, să interpreteze şi să mimeze sinceritatea în pledoariile sale către naţiune.

În această situaţie, politicienii care îşi doresc să îl scoată pe Traian Băsescu din viaţa politică a României ar trebui să se întrebe mai întâi dacă ei vor putea prezenta un spectacol mai credibil, mai autentic decât cel pe care actualul preşedinte este gata să îl prezinte oricând, având ca atu o imprevizibilitate surprinzătoare cred că şi pentru domnia sa.

Este un fapt trist însă ca, în acest context, orice discuţie despre soluţiile reale de ieşire din criză, fie că vorbim despre cea economică, socială, morală sau institutională, este sortită esecului şi derizoriului din moment ce totul se joacă pe cartea credibilităţii oferite de capacitatea de a interpreta un rol sau altul.

ziare.com