Băncile au dat drumul la ofertele pentru Prima Casă 3

• publicat la: 30 ianuarie 2011
Băncile au dat drumul la ofertele pentru Prima Casă 3

Băncile au început o campanie agresivă de promovare a noilor oferte pentru programul Prima Casă 3.
Banca Comercială Română a primit un plafon de 64 de milioane de euro pentru acordarea de credite prin intermediul acestui program, în 2011, după ce, în primele două etape, a acordat credite în valoare de peste 525 de milioane de euro, relatează Curierul Naţional.

Primele dosare pentru 2011 au fost deja primite de BCR, care oferă o dobandă de 4,76 la sută pe an pentru persoanele care îşi încasează salariul la BCR sau care au fost buni platnici în cazul contractelor de credite anterioare.

La rândul său, BRD – Groupe Societe Generale a redus dobânzile la împrumuturile noi prin Prima Casa cu 0,15 la suta. Anul trecut, banca a acordat credite de acest gen în valoare de 320 de milioane de euro.

La creditele pe 10 şi 20 de ani, BRD calculează dobanda pe baza indicelui Euribor la 3 luni, plus o marjă fixă de 2,25 la sută. Pentru creditele pe 20 – 30 de ani, marja este de 2,5 la sută.
În acest an, Guvernul a hotărât un plafon de 200 de milioane de euro pentru creditele acordate prin programul Prima Casă, urmând ca această sumă să poata fi majorată, în luna iulie, dacă va fi nevoie.

Suma reprezintă diferenţa rămasă nefolosită după desfăşurarea programelor în 2009 şi 2010, când au fost alocaţi, în total, 1,7 miliarde de euro.

sursa ziare.com

Lasati un comentariu