Jocurile in familie

• publicat la: 7 January 2011
Jocurile in familie

Mai intâi să ne amintim că părinţii şi rudele se joacă cu bebeluşul şi astfel il invaţă multe lucruri. Culorile, formele geometrice, animalele şi chiar obiectele din casă, zilele săptămânii, anotimpurile, obiceiurile, uneori regulile – toate sunt prezentate mai intâi ca joc, poezie, cântec sau ghicitoare. Si mai târziu, principala activitate a copilului rămâne jocul şi părinţii il acompaniază o parte din timp dar apare şi joaca cu alţi copii.

Cei mici comunică prin joc incă dinainte de a cunoaşte limbajul şi par a se inţelege foarte bine, astfel incât ne dăm seama că prin joc ei comunică intenţii, dorinţe, sentimente şi chiar reguli sau interdicţii şi se fac inţeleşi de ceilalţi copii.

De ce nu se joacă cu alţi copii?

Uneori auzim părinţi ingrijoraţi care se intreabă de ce copiii lor nu se joacă cu alţi copii. De obicei aceşti copii se joacă in familie, cu părinţii sau bunicii şi uneori cu alţi adulţi dar nu şi cu copiii. Este vorba fie despre o rezistenţă scăzută la frustrare dat fiind faptul că orice joc implica şi frustrare nu doar plăcere, fie despre o incapacitate de a comunica cu ceilalti copii, de a-i inţelege, a le descifra stările afective şi intenţiile cât şi de a se face inţeleşi de aceştia.

De fapt, ajungem la ceea ce putem numi capacitatea de a ne juca. Putem să o observăm şi analizăm atât la copii cât şi la adulţi. Intâlnim copii mai jucăuşi decât alţii, adolescenţi care preferă jocul in detrimentul altor activităţi şi adulţi care se joacă. Fie jocuri sportive, de cuvinte, de cărţi, de strategie sau video, intâlnim in fiecare familie o anumită atitudine faţă de jocuri. Este fireşte o caracteristică familială şi o modalitate in care membrii ei sunt impreună intr-o activitate de joc.

Timpul petrecut in familie

Sunt familii in care se joacă domino, cărţi, remi, table, monopoly sau şah. Altele in care sunt preferate jocurile in aer liber şi in fiecare concediu, ieşire la iarbă verde sau chiar in curte, se organizează partide de fotbal, badmington, aruncat discul, volei, ping-pong etc.

Ele sunt mai intâi propuse de către adulţi copiilor şi tot ei sunt cei care ii invaţă, le explică regulile, ii indrumă, ii ajută să suporte infrângerea sau să se bucure când au câştigat sau când au jucat bine. Este un timp petrecut impreună, in familie şi sunt multe lucruri pe care copiii şi adolescenţii le află de la părinţii sau bunicii lor sau de la fraţii mai mari. Mult mai, frecvenţa este situaţia in care doar fraţii se joacă intre ei sau impreună cu vecini sau prieteni de aceeaşi vârstă.

Jocurile in lumea virtuală

Dacă ne referim la jocurile video, aici situaţia este puţin mai neclară pentru că această comunicare intre jucători lipseşte sau este virtuală. Cu toate acestea, nevoia şi plăcerea de a impărtăşi cu ceilalti diferite experienţe legate de joc ii face uneori pe jucători să vorbească despre reuşitele lor in joc, despre diferite strategii, să caute soluţii pentru situaţiile problematice sau chiar să constituie cluburi in care se adună pentru a pune laolaltă aceste lucruri.

In privinţa situaţiei in care jucătorul se retrage din ce in ce mai mult, rămânând doar el cu calculatorul, intr-o lume exclusiv virtuală o soluţie la indemâna familiei este aceea de a se juca impreună cu el, de a se implica in respectivul joc, pentru a-l inţelege, pentru a fi impreună cu jucătorul. S-a vorbit şi se vorbeşte incă mult despre pericolul jocurilor şi al retragerii jucătorului din viaţa şcolară, socială, profesională, chiar despre retragerea sa din restul activităţilor şi despre refuzul de a se re-integra. A-l insoţi, a fi impreună cu el, a discuta despre plăcerea resimţită, despre tentaţie, despre câştig sau aşteptări – toate sunt in măsură să il menţină in lumea socială, printre cunoscuţi, prieteni, membrii familiei.

sursa feminis.ro

Lasati un comentariu