O elevă de Internaţională

• publicat la: 25 mai 2011
O elevă de Internaţională

În perioada 19-22 mai a avut loc Concursul Naţional de limba latină „Certamen Ovidianum Ponticum”,desfăşurat  la Constanţa, locul relegării marelui poet Ovidius.

Proba la care au fost supuşi elevii a constat în traducerea şi comentarea unor fragmente din opera poetului. Au participat peste 100 de concurenţi din toată ţara, comisia fiind alcătuită din cadre didactice universitare de prestigiu şi din profesori de limba latină din ţară.

Din judeţul Satu Mare au participat doi elevi, intre care si  OANA ŢENTER de la Liceul Teoretic din Carei,care  a obţinut în cadrul concursului locul IV, respectiv Menţiunea I cu nota 9,10.

Cu aceeaşi ocazie s-a desfăşurat şi proba de baraj pentru calificarea la faza internaţională a concursului „Certamen Ovidianum Sulmonense”, echivalentul olimpiadei internaţionale de limba latină, unde OANA ŢENTER, sub îndrumarea prof. Alina Iacobuţ, s-a clasat pe primul loc,cu nota 9,75, câştigând admiraţia şi recunoaşterea comisiei naţionale.   Este o calificare foarte valoroasă, având în vedere că Oana a reprezentat  şi anul trecut România la olimpiada internaţională, făcând parte din lotul olimpic.

Din lotul naţional al României mai fac parte doi elevi din Buzău, unul din Bacău, unul din Teleorman şi unul din Bucureşti. Aceştia se vor întrece cu cei mai buni latinişti europeni anul viitor la Sulmona, în Italia, locul natal al lui Ovidius.

Certamen Ovidianum Ponticum (Întrecerea ovidienilor la Pontul Euxin) este un concurs dedicat limbilor clasice, mai precis limba latină , ce se desfăşoară anual la Constanţa , începând cu anul 1993 şi constă din scrierea unui eseu, despre opera poetului Ovidiu , şi traducerea unui fragment din opera acestuia.

Concursul a fost iniţiat ca o propunere a Catedrei de limba latină de la Liceul Teoretic „George Călinescu“ din Constanţa, de a avea un concurs de limbă latină în România, după modelul concursului Certamen Ovidianum Sulmonese, care se desfăşoară în Italia , în oraşul natal al poetului latin Ovidiu.

Certamen Ovidianum Sulmonese este un concurs internaţional de limba latină, organizat de liceul umanist Liceo Classico “Ovidio” din Sulmona, adresat elevilor din anii 2 şi 3 de studiu ai liceelor clasice (umaniste) din întreaga lume.

redactia

comentarii

de angela la 25 mai 2011 - 15:34

Felicitari Oana!

de toni la 25 mai 2011 - 16:31

Bravooo Oana!!!! >:D<

de oarecine la 25 mai 2011 - 21:05

Rupe-le fasu in continuare!

de admirator oana :* la 26 mai 2011 - 09:13

Felicitari Oana,pe langa ca esti foarte frumoasa esti si tare desteapta 🙂 te pup

de Claudia la 27 mai 2011 - 14:42

Felicitari OANA si cinste parintilor ca au asa o domnisoara inteligenta si frumoasa.

de Gabi D la 1 iunie 2011 - 19:39

Felicitari Oanei si d-nei profesoare Iacobut Alina!

de altu la 9 iunie 2011 - 00:06

DALE!!!

Lasati un comentariu