SEX în debutul Festivalului SPOT

• publicat la: 15 noiembrie 2011
SEX în debutul Festivalului SPOT

SEX,spectacolul de debut al Festivalului de Teatru SPOT, îl are ca regizor pe Radu Nica de la Universitatea de Artă din Târgu-Mureş.

În opinia regizorului Radu Nica,sexul în societatea de azi, chiar și după revoluția sexuală din anii ’60, este încă, în bună măsură, o temă tabu. De aceea în artă, politică etc. exhibarea sa este încă un mijloc de protest, de șoc, într-o epocă în care credeam că mai nimic nu ne mai poate surprinde.

Acest spectacol propune o perspectivă ludică, în care sexul este privit din puncte diferite de vedere, de la simpatie, detașare, dusă uneori pînă la ridicol, sexul – acest mod extrem de complex de cunoaștere interumană – fiind desacralizat aici doar pentru a fi recompus și revalorizat într-un mod, sperăm, tonifiant.

În rest, cred că e un text bine scris, antrenant, cu scene scurte și percutante, fiecare dintre ele avînd o temă personală circumscrisă temei centrale – cea a sexualității. De asemenea m-a sedus calitatea epică şi monologală a textului, fragmentaritatea sa, care îți permite joaca cu mai multe tipuri de teatralitate.

Un spectacol apreciat de publicul încă timid ca prezenţă la acest eveniment cultural deosebit pentru oraşul Carei.Tinerii masteranzi s-au adaptat repede la condiţiile oferite de organizatori şi au oferit o reprezentaţie deosebită pentru cei care au avut şansa să o urmărească.

Distribuția: Oana Crișan, Nicoleta Dănilă, Cristina Lupu, Răzvan Chelaru, Eugen Neag, George Sfîrăială şi Alin Stanciu.

redacţia

comentarii

de sex..vreau..sex la 16 noiembrie 2011 - 09:27

da sex..
da sexu
sex sex sex…
drci ciau in caap ? sex.. sex

de Scytale la 16 noiembrie 2011 - 09:41

cam durdulii pirhrandele….

Lasati un comentariu