Comasarea alegerilor, decisă cu patru voturi

• publicat la: 23 December 2011
Comasarea alegerilor, decisă cu patru voturi

Parlamentul a respins moţiunea de cenzură împotriva cuplării alegerilor, ceea ce echivalează cu adoptarea legii.

Moţiunea de cenzură iniţiată de USL a fost respinsă de Parlament, neîntrunind numărul de voturi necesare. S-au înregistrat doar 209 voturi favorabile şi patru împotrivă, în condiţiile în care pentru adoptarea moţiunii ar fi fost necesare 236 de voturi. Respingerea moţiunii de cenzură echivalează cu adoptarea legii pentru care Guvernul şi-a angajat răspunderea şi care prevede că alegerile locale şi parlamentare vor avea loc în aceeaşi zi.

Parlamentarii PDL, UNPR şi UDMR nu au fost lăsaţi de conducerile partidelor să îşi exprime opţiunea de teamă ca, la adăpostul votului secret cu bile, să nu sprijine moţiunea de cenzură. În acest fel, o prevedere cu un impact important asupra democraţiei din România va intra în vigoare deşi doar patru parlamentari au fost „pentru” iar 209 au fost „împotrivă”.

Preşedintele Traian Băsescu şi-a propus să rezolve şi problemele din sistemul sanitar. După ce a acuzat UDMR şi „un ministru“ că blochează reforma sănătăţii de teama baronilor din sistemul mediacal, ieri şeful statului l-a acuzat şi pe Raed Arafat, fondatorul SMURD, că este „marele duşman al apariţiei unui sistem privat de sănătate“, anunţă ADEVĂRUL.

Pe de altă parte, preşedintele UDMR Kelemen Hunor a declarat pentru GANDUL că proiectul noii legi a Sănătăţii, conceput de Administraţia Prezidenţială, trebuie să fie în interesul cetăţeanului şi nu al „băieţilor deştepţi din zona asigurărilor de sănătate privată“.

„Băieţii deştepţi“ se regăsesc şi în domeniul achiziţiilor publice. Bugetul de austeritate prevedea reducerea cheltuielilor la instituţiile de stat, în favoarea investiţiilor în infrastructură. Aşa a şi fost, anunţă NAŢIONAL: la fiecare leu cheltuit pentru drumuri s-au cumpărat pioneze tot de aproape un leu. Mai exact, potrivit unui raport confidenţial ajuns pe mâna presei, de la bugetul de stat se vor plăti 1,97 miliarde de lei pentru lucrări şi 1,92 miliarde de lei pentru achizitii si servicii.

Şi, de asemnea, şi şefii companiilor de stat din România au cerut fonduri mai mari premierului Emil Boc. Informaţiile financiare prezentate în Guvern legate de companiile pentru care au fost solicitate majorări de buget au indicat depăşiri de cheltuieli inclusiv pentru achiziţionarea de maşini şi echipamente IT, dar, susţine GÂNDUL, şi de brazi, porci şi cadouri pentru copii, destinate angajaţilor din unităţi.

Prinşi de spiritual Crăciunui, probail, care, potrivit MEDIAFAX, va veni cu ninsoare şi viscol în sud şi sud-est. Vântul va sufla cu viteze ce vor depăşi la rafală 50 – 60 de kilometri pe oră , în special în Muntenia şi Dobrogea, viscolind temporar ninsoarea.

Azi noapte, la Miercurea Ciuc, s-a înregistrat cea mai scăzută temperatură de la începutul anului pană în prezent, – 18 grade Celsius, anunţă ANTENA3.

Şi tot la perioada Sărbătorilor se referă şi EVENIMENTUL ZILEI, care afirmă că trei supermarketuri au fost prinse că reambalează carne expirată. E vorba de reţelele comerciale mari, în care toată lumea are încredere.

Dar nu doar carnea din România are problem ci şi ratingul Ungariei, care a fost retrogradat, potrivit COTIDIANUL, la categoria „junk“ de către agenţia de evaluare Standard and Poor’s. Aceasta după ce a ajuns la cel mai mare TVA din Europa şi la cea mai mare rată a dobânzii de referinţă.

Acest lucru probabil nu s-ar fi întâmplat dacă Ungaria avea capacitatea de a citi gândurile Standard and Poor’s. Pentru oamenii obişnuiţi, susţine ROMÂNIA LIBERĂ, această abilitate va deveni posibilă în următorii 5 ani.

sursa ziare.ro

Lasati un comentariu