MFP vrea să lase autorităţile locale să majoreze taxele cu 50%, din anul 2012

• publicat la: 27 decembrie 2011
MFP vrea să lase autorităţile locale să majoreze taxele cu 50%, din anul 2012

Ministerul Finanţelor Publice analizează posibilitatea ca administraţiilor locale să li se permită să majoreze cu până la 50% taxele şi impozitele locale, din anul 2012, a declarat ministrul Gheorghe Ialomiţianu, într-un interviu acordat TVR Info.

În prezent, consiliile locale pot majora taxele şi impozitele ocale cu până la 20%, însă Guvernul analizează posibilitatea ca plafonul să se majoreze la 50%, pentru anumite cartiere sau zone mai bogate.

”Sunt discuţii legate de a elimina acea posibilitate de majorare a impozitelor şi taxelor locale cu 20%, mulţi primari vor să majoreze cu mai mult, avem discuţii cu Ministerul Administraţiei şi Internelor şi autorităţile locale să modificăm acel articol care ar permite autorităţilor locale să majoreze c mai mult de 20%. Unii vorbesc să majorăm acel procent la 50%, pentru că sunt localităţi unde oamenii ar plăti mai mult, sau se consideră că impozitele şi taxele sunt prea mici”, a spus ministul Finanţelor, în interviul postat luni pe site-ul Televiziunii Române.

Ialomiţianu a subliniat că vizează cartierele de vile pentru posibilitatea ca administraţia locală să majoreze impozitele, însă procedura trebuie să ţină cont de capacitatea de plată a contribuabililor.

”Nu vrem să lăsăm liber primarilor să mărească impozitele şi taxele. Suntem în discuţii, este o variantă să lăsăm primările să majoreze la 50%, dar trebuie să impunem criterii stricte: să ţină cont de capacitatea de plată a contribuabililor, de nivelul de dezvoltare a zonei. Nu orice regiune, ci chiar să mergem pe zone sau cartiere în cadrul unei localităţi. Dacă într-un municipiu, consiliul local decide să majoreze cu 20%-30%, să poată să se facă diferenţiat pe zone, pentru că sunt zone mai bogate, mai sărace, sunt zone de vile”, a menţionat ministrul.

Alte măsuri vizate de MFP pentru 2012, potrivit lui Ialomiţianu:

  • Taxe centrale. Nu vom modifica impozitele şi taxele pe 2012, excepţie fac accizele, pentru că avem graficul de stabilit cu UE.
  • CAS şi impozitul la salariile sub 1.000 de lei. În 2012, impozitul pe salariile sub 1.000 de lei nu va scădea, ”nu avem o variantă de lucru nici pe 2013.Nici reducerea contribuiţilor sociale, deşi e un lucru e care mi-l doresc , dar e greu de decis”.
  • Reducerea birocraţiei. Contribuţiile sociale şi de sănătate gestionate de Casa de pensii şi Casa de sănătate urmează să fie preluate de Autoritatea Naţională pentru Administrare Fiscală (ANAF), pentru ca firmele să plătească aceste taxe la o singură instituţie.
  • Persoanele fizice care îşi închiriază locuiţna în turism să nu fie obligate să devină persoană fizică autorizată (PFA), ci să declare la Fisc câte camere vor să închirieze, pe normă de venit, pentru stabilirea impozitului.
  • Taximetriştii individuali să nu mai fie obligaţi să ţină contabilitate, ci să poată opta pentru norma de venit.
  • În cazul persoanelor care îşi dau în arendă terenul, impozitul va fi plătit de cei care exploatează suprafeţele.

sursa cursdeguvernare

Lasati un comentariu