Românii ar putea călători fără viză în SUA

• publicat la: 17 mai 2012
Românii ar putea călători fără viză în SUA

Un proiect legislativ introdus marţi în Camera Reprezentanţilor a Congresului american creşte şansele ca România să fie inclusă în programul Visa Waiver (VWP), de exceptare de la obligativitatea vizelor, informează joi portalul Europolitics.info.

Prevederile proiectului ar facilita includerea României, Poloniei şi Bulgariei în acest program, ceea ce ar însemna că cetăţenii respectivelor state ar obţine dreptul de a călători în SUA fără viză, pentru o perioadă de cel mult de 90 de zile.

Proiectul înlocuieşte actuala reglementare – care interzice accederea în VWP a statelor a căror rată de respingere a cererilor de viză depăşeşte 3% – cu o rată maximă de 3% de depăşire a şederii legale de 90 de zile. Rata de respingere de peste 3% a ţinut până acum în afara acestui program Bulgaria, Polonia şi România, pentru care acest nivel a fost, în anul fiscal 2011, de 16%, 10% şi, respectiv, 22%.

Proiectul include noi prevederi menite să stimuleze turismul în SUA, ceea ce semnatarii săi speră că va ajuta la câştigarea de susţinători printre legislatori.

Preşedintele Barack Obama a indicat deja că va sprijini extinderea programului Visa Waiver dacă aceasta va primi undă verde din partea Congresului.

Artizanul acestei propuneri este congresmanul democrat de Illinois Mike Quigley, în a cărui circumscripţie se află o numeroasă comunitate poloneză. Se aşteaptă ca senatoarea democrată Barbara Mikulski (Maryland), de origine poloneză, să introducă un proiect similar în Senat.

Conştient de necesitatea unui sprijin din partea ambelor partide din legislativ, Quigley a atras doi co-semnatari republicani, Joe Heck (Nevada) şi Steve Chabot (Ohio). Potrivit lui Quigley, „modernizarea VWP va întări securitatea naţională şi va întări relaţiile cu aliaţi importanţi precum Polonia, şi va modifica cerinţele privind criteriul ratei de respingere”.

sursa money.ro

Lasati un comentariu