Persoanele cu handicap, muncitori viabili – Cum putem elimina discriminarea in companii

• publicat la: 25 March 2013
Persoanele cu handicap, muncitori viabili – Cum putem elimina discriminarea in companii

Integrarea persoanelor cu dizabilităţi in piaţa muncii este o problemă spinoasă ,când  majoritatea directorilor de companie sunt foarte reticenţi in a angaja astfel de oameni. Există o metodă prin care toată lumea câştigă, insă despre care se stiu foarte putine lucruri, anume apelarea la unităţile protejate.

Dana Ioana Mazilu, Corporate Relationship Manager si Mihaela Ana Maria Modrogan, Business Unit Manager de la compania de recrutare UPA Solutions au precizat, intr-un interviu acordat Ziare.com, care sunt avantajele unei unitati protejate atat pentru angajatori, cat si pentru persoanele cu dizabilităţi.

In plus, ele au expus motivele pentru care companiile au o reticenta fata de angajarea acestor persoane si care sunt vinovatii pentru distrugerea cursului normal al vietii multor persoane.

Ce inseamna o unitate protejata?

Dana Mazilu: Legea 448 din 2007 spune ca orice companie care are pese 50 de angajati este obligata sa plateasca la stat o taxa, care se percepe daca nu are printre muncitori  o persoana cu dizabilitati.

Optiunile pentru deductibilitatea taxei sunt fie sa angajeze persoane cu handicap, lucru care nu se prea intampla in Romania, fie sa plateasca lunar contributia sau sa colaboreze cu unitati protejate. Acestea sunt societati sau ONG-uri ce au ca si numar de angajati o proportie de cel putin 30% persoane cu dizabilitati. Ele trebuie sa realizeze integral sau partial serviciile sau produsele pe care le face unitatea protejata si le vinde catre companii. Adica pot lucra fie full-time, fie part-time.

Unitatile protejate sunt sub umbrela Ministerului Muncii, iar institutia care se ocupa de supravegherea si controlul lor, precum si de integrarea persoanelor cu handicap in campul muncii este ANPH.

Cu ce poate veni o unitate protejata in ajutorul unei persoane cu dizabilitati care vrea sa se anhajeze?

Dana Mazilu: In primul rand, o astfel de unitate protejata are o obligate in plus fata de companii pentru persoanele cu dizabilitati, deoarece ea trebuie sa le ofere servicii de formare profesionala. Asta inseamna ca in permanenta, o unitate protejata investeste in angajati si incearca integrarea acestor oameni pe piata muncii. Sunt unele unitati protejate care promoveaza participarea persoanelor cu dizabilitati la intalnirea cu clientii si alte lucruri utile, astfel incat sa devina viabile spre angajare.

Mihaela Modrogan: Noi, ca unitate protejata, nu ne folosim de ei, ci incercam si ne dorim ca aceste persoane sa poata sa invete o meserie, sa poata sa o practice si sa invete, sa se dezvolte si sa se formeze. De asemenea, organizam cursuri periodice si impreuna cu ei incercam sa descoperim care sunt plusurile si minusurile lor, iar acolo unde e nevoie, sa le acoperim golurile, pentru ca sa nu mai existe pe piata diferentierea intre un om valid si unul cu handicap.

Suntem toti oameni, defectele noastre sunt mai putin vizibile ca la ei, insa nu trebuie sa ne impiedice nimic sa fim cu totii la egalitate.

Cat de mare este taxa si cum se calculeaza?

Dana Mazilu: Taxa se plateste de la al 51-lea angajat. Conform legii, o companie trebuie sa aiba minim 4% din totalul de angajati o persoana cu dizabilitati. Daca nu, atunci in cuantumul acestui procent trebuie sa plateasca pentru fiecare angajat jumatate din salariul minim pe economie. Adica, daca dintre cei 51 de angajati ai unei societati unul dintre ei nu este o persoana cu dizabilitati, atunci compania respectiva va plati 375 de lei la stat.

Si ce face mai exact o unitate protejata? Sa inteleg ca daca o companie se decida sa colaboreze cu ea, atunci banii care i-ar fi dat statului pe aceasta taxa va reveni unitatii protejate, care va presta niste servicii pentru respectiva companie?

Dana Mazilu: Da. Sa zicem ca un client nu angajeaza persoane cu dizabilitati si nu mai vrea sa plateasca taxa la stat, pentru ca nu stie exact daca banii vor fi folostiti pentru ajutorarea lor, astfel ca ajunge sa colaboreze cu unitatea protejata, pe un serviciu de recrutare, de exemplu. Practic, unitatea respectiva ii presteaza acest serviciu cap-coada, diferenta fiind faptul ca de toate procesele se va ocupa o persoana cu handicap, ceea ce garanteaza o deductibilitate integrala a serviciului.

E important de stiut ca aceste servicii sunt deductibile integral doar daca persoanele cu dizabilitati sunt implicate in tot procesul. Altfel, daca ele asigura doar o anume parte, atunci va fi deductibila doar partial.

De ce sunt reticente companiile fata de angajarea unei persoane cu dizabilitati?

Dana Mazilu: Exista o reticenta a companiilor fata de angajarea unor persoane cu dizabilitati in primul rand din cauza timpului mai mare de adaptare. E pusa deja o eticheta. Insa prin legea care le permite unitatilor protejate sa recupereze taxa altfel platibila la stat, pot sa spun ca am intalnit foarte multe companii care cumva isi alina responsabilitatea asta de a angaja persoane cu dizabilitati prin faptul ca se gaseste o solutie pentru a le oferi si lor siguranta unui job.

Am gasit multi oameni din firme care au venit si cu intrebari de genul: “Ce fac persoanele cu handicap? Ce fel de contracte se semneaza cu ele? Ce conditii le oferiti pentru a le integra in piata muncii?” si chiar pot sa spun ca in ultimii doi ani pot sa spun ca a crescut foarte mult interesul fata de implicare acestor persoane in realizarea serviciilor sau produselor pe care unitatile protejate le livreaza.

Macar e bine ca se intereseaza macar putin de soarta lor…

Mihaela Modrogan: Da, dar interesul a crescut si din cauza ca acele companii care foloseau persoane cu dizabilitati ca paravan, acum nu mai au incredere in aceasta practica si prefera sa vada persoana in carne si oase, sa stie clar ca exista si ca este prezenta in companie.

Insa persoanele cu dizabilitati nu sunt singura categorie defavorizata, aceeasi reticenta sa regaseste si in cazul persoanelor dupa o anumita varsta. Lor le este greu sa ii angajeze pe cei care au mai mult de 35-40 de ani, chiar daca sunt buni pe meseria respectiva, nu pentru ca nu si-ar permite ca si buget sa il plateasca sau pe cel cu handicap pentru ca nu vrea sa-l integreze, ci pentru ca se gandesc ca sunt mai greu de format si le e mai greu sa se adapteze.

Majoritatea sefilor din companii se transpun in persoanele respective fara sa le invita la un interviu si sa le descopere care le sunt, de fapt, abilitatile.

De unde vine reticenta romanilor fata de persoanele cu handicap, mai ales in randul sefilor de companie, de la care te astepti sa aiba o alta mentalitate, avand in vedere ca au o educatie superioara si o experienta mare de viata?

Dana Mazilu: Cred ca ai pus punctul pe “i”, reticenta vine tocmai din educatie. Trebuie sa analizam putin problema scolarizarii si sa vedem ce se intampla in scolile normale si cele pentru persoane cu handicap. Sa nu ii luam in calcul insa pe cei cu probleme mentale, pentru ca pentru ei e o situatie speciala, deoarece au nevoie de o ingrijire mai mare.

In scolile cu nevoi speciale vei descoperi copii cu handicap locomotoriu. Nu ii impiedica nimic sa aiba aceeasi dezvoltare intelectuala ca a unui copil normal. Cu toate acestea, ei sa afla acolo din cauza parintilor, care au senzatia ca le creeaza un grup de normalitate.

Din momentul ala, practic i-au deviat de la un curs normal, le-au schimbat complet viata. Pe de alta parte, suntem obisnuiti sa crestem printre cei ca noi, tocmai pentru ca cei cu dizabilitati nu ies din casa. Este o grija exagerata la nivel mondial. Nu pot sa-mi imaginez pana la capat ce suferinta trebuie sa reprezinte o astfel de situatie asupra unui parinte, insa totusi nu e corect sa decizi in locul copilului daca vrea si daca poate sa fie unul normal.

Deci de vina pentru discriminare sunt parintii?

Mihaela Modrogan: Parintele e de vina pentru orice fel de discriminare, el ii spune copilului: “nu vorbi cu el pentru ca este tigan, negru sau chinez, nu pune mana pe el pentru are buba”. E adevarat ca o parte din ei se schimba cand ajung sa aiba contact cu ei, insa majoritatea nu. Nu inteleg cum un om in carucior poate sa gandesca la fel sau poate mai bine ca el. Sau mai grav e cand observa cu sindrom Down sau autism sunt geniale la ceea ce pot face. E o problema si cu sistemul de invatamant, ca nu ofera conditiile necesare, cum ar fi mobilier special.

Dana Mazilu: Foarte negativ ne influenteaza si televizorul, avand in vedere ce “modele” se promoveaza. Va intreb cate persoane cu dizabilitati ati vazut voi la televizor? Foarte putine, nu-i asa? Asta nu pentru ca un om in carucior nu poate prezenta stirile de la un pupitru de stiri. Asta e societatea din ziua de azi care reflecta ce e pe sticla. Ei sunt cei care ne vor plati pensiile.

Este o problema si la persoanele cu dizabilitati, ca se ascund de restul lumii?

Mihaela Modrogan: Intr-adevar, problema mai este si la persoanele cu dizabilitati, pentru ca au o teama de cum vor fi perceputi si se inhiba, sunt mai retrasi, pentru ca nu vor sa se arate. Din experienta mea de recruter, cu parere de rau spun ca nu am intalnit decat 3 sau 4 persoane cu dizabilitati care au venit la interviu. Le e teama sa aplice, sa mearga la o intalnire, pentru ca le e teama ca vor fi respinsi. In plus, acest lucru ni se intampla si noua, persoanelor considerate normale. Am intalnit si firme care nu doreau sa colaboreze cu oameni cu handicap si chiar precizau acest lucru, motivand ca nu le pot oferi conditiile necesare.

Dana Mazilu: De asemenea, de-a lungul timpului, lor li s-a intiparit in minte si ideea ca companiile se folosesc de ei si chiar mi s-a intamplat la cateva interviuri sa mi se spuna “luati certificatul meu, ca stiu ca de asta aveti nevoie”, cand eu chiar voiam sa o angajez efectiv, sa lucram impreuna./sursa ziare.com

comentarii

de ardeleanu la 27 March 2013 - 17:43

frumoasa informare ! este doar partea teoretica a problematicii persoanelor cu dizabilitati! poate prezentati si o parte practica din municipiul Carei!

Lasati un comentariu