A dat Emil Boc Ungariei 60 de imobile din centrul Clujului? Dar la Carei…cine?

• publicat la: 15 October 2013
A dat Emil Boc Ungariei 60 de imobile din centrul Clujului? Dar la Carei…cine?

Un articol apărut recent in cotidianul.ro  atrage atenţia prin referirile sale la situaţia clădirilor din  municipiul Carei si  Satu Mare.

Dezvăluirile din cotidianul.ro privind jaful sistematic al retrocedărilor ilegale din Ardeal, în urma căruia sute de mii de hectare de păşuni, păduri şi terenuri agricole au fost pierdute de statul român, cu complicitatea unor funcţionari ai statului român, continuă cu imobilele din centrele vechi ale marilor oraşe transilvane.

Împroprietărirea ilegală a Ungariei!

După marea Unire, Ungaria şi optanţii unguri, adică foştii grofi şi conţi, s-au adresat Societăţii Naţiunilor, au dat în judecată statul român, dar şi Slovacia şi Serbia, ţări care îşi recuperaseră teritoriile pierdute. Au pretins să fie despăgubiţi proprietarii unguri, dar şi Ungaria ca ţară, pentru toate bunurile pe care le-au avut în timpul Imperiului Austro-Ungar, până la 1918. S-a desfăşurat la Tribunalul Arbitrar de la Paris aşa-zisul proces al optanţilor, Titulescu a fost conducătorul delegaţiei României iar delegaţia ungară era condusă de contele Apony. Procesul s-a încheiat în 1930, iar România a fost obligată să despăgubească Ungaria şi pe optanţii unguri în coroane-aur de 24 de carate, în total 100 de tone de aur. Plăţile s-au făcut printr-un Fond Agrar deschis într-o bancă elveţiană din Basel. Între 1931 şi 1937 au fost despăgubiţi toţi foştii proprietari. Bunurile au intrat în proprietatea statului român prin cumpărare, nu avem nicio obligaţie către nimeni, iar aşa-zisele retrocedări sunt ilegale. Asistăm de fapt la împroprietărirea Ungariei şi a unor cetăţeni de etnie maghiară cu imobile.

Au mai venit şi cu o altă şmecherie, respectiv cu statusul romano-catolic, care niciodată nu a avut personalitate juridică şi nici proprietăţi. Este ceva asemănător cu cazul Nadăş. Printr-o hotărâre a unui judecător de etnie maghiară de la Miercurea Ciuc, în august 2001, la primul şi ultimul termen, Arhidieceza romano-catolică de Alba Iulia solicită să se recunoască de către instanţele judecătoreşti din România că ea este urmaşa de drept a statusului romano-catolic, status care n-a fost recunoscut niciodată ca persoană juridică de către România, Ungaria sau Vatican. Mulţi români probabil că n-au auzit de acest status romano-catolic de care s-a ocupat formidabil marele Onisifor Ghibu, care a scris extrem de documentat şi a lămurit în acest sens guvernul Nicolae Iorga. El a demonstrat că niciodată statusul nu a avut proprietăţi. Dar revenind la demersul Arhidiecezei, se solicită judecarea procesului la Miercurea Ciuc, unde se obţine confirmarea faptului că e continuatoarea statusului romano-catolic. Guvernul României, prin Ministerul de Finanţe, n-a fost reprezentat la proces

……

Tăcerea complice a lui Emil Boc

După ce a ajuns Boc primar, într-o singură seară, fostul viceprimar Boroş Janos – Dumnezeu să-l odihnească, mi-a fost şi mie colaborator – s-a dus la primărie şi s-a întâlnit acolo cu un reprezentant al Arhidiecezei romano-catolice de Alba, care pe o bucată de hârtie ruptă dintr-un caiet studenţesc a scris vreo 60 de imobile pe care le revendică ei, clădiri care, chipurile, ar fi aparţinut statusului. Documentul nu este înregistrat nicăieri în arhiva primăriei, este semnat “viceprimar Boroş” şi pusă ştampila Consiliului Local. A semnat în acea duminică şi reprezentantul Arhidiecezei, iar luni acest reprezentant a ajuns la Bucureşti la Comisia specială de retrocedare a imobilelor către cultele religioase. Comisia avea un preşedinte român, dar acesta fusese trimis într-o delegaţie…

E o comisie înfiinţată în baza unei legi speciale. Vicepreşedintele era din UDMR. Comisia, fără nicio verificare, fără nimic, hotărăşte practic împroprietărirea (!!!) cu 60 de imobile din centrul Clujului a bisericilor unitariană, reformată… În aceste clădiri funcţionau şi mai funcţionează instituţii ale statului, licee, iar primăria plăteşte peste o jumătate de milion de euro pe an chirie la hoţii de imobile. Ne aflăm într-o situaţie incredibilă… În Bihor, Consiliul Judeţean plăteşte, la fel, 700-800 de mii de euro chirii la hoţii de imobile. În Timişoara este şi mai grav; s-au împroprietărit cu vreo nouă licee şi colegii şi cu patru spitale. Peste un milion de euro chirie anual. Vor ieşi în curând la suprafaţă informaţii şi vor afla românii că – de pildă – mai mult de jumătate dintre imobilele din Carei sunt ale Ungariei.

Ce trebuie să ştie românii? În baza legislaţiei din Ungaria, bunurile care se află în proprietatea bisericilor ungureşti de pe teritoriul României aparţin statului maghiar! Va exploda “bomba” şi la Aiud şi la Ocna Mureş, unde trei sferturi dintre clădiri au fost furate. Se vor trezi ca la Nadăş. Se ştiu şi clădirile preluate abuziv din Satu Mare, Arad şi Târgu-Mureş. La Alba Iulia, doar Muzeul Unirii a mai rămas românesc în cetate.

SRI şi SIE, prea mici pentru un război atât de mare?

O altă modalitate pe care-au folosit-o în afara justiţiei au fost comisiile locale şi judeţene. Aceste comisii n-au fost avertizate cu privire la faptul că statul român a cumpărat toate aceste proprietăţi şi că ele nu pot fi revendicate. N-au mai fost înştiinţaţi nici judecătorii şi nici membrii comisiilor de aplicare a legilor retrocedării că proprietatea nu se dovedeşte prin cartea funciară. Prin CF se evidenţiază modificările care-au intervenit de-a lungul timpului în ceea ce priveşte proprietarii acelui imobil şi nicidecum nu certifică proprietatea. Comisiile şi judecătorii ar fi trebuit să solicite actele originale de proprietate, sau reconstituirea în instanţă a dreptului de proprietate pe baza actelor originale. Nimeni nu le-a cerut! Ce s-a întâmplat în cărţile funciare? Eu am întâlnit la Cluj această situaţie care mi s-a părut incredibilă.

În Ardealul ocupat după Diktatul de la Viena au falsificat cărţile funciare în limba română. Reţineţi, în limba română!

Şi eu am solicitat colaboratorilor toate dosarele referitoare la retrocedări ca să le studiez. Şi ce observ? Imobilul de pe strada – să zic – Iuliu Maniu numărul 5 intrat în proprietatea Bisericii Romano-Catolice în 1938 printr-o donaţie…Alt dosar, un alt imobil intrat în proprietatea Bisericii Reformate tot în ’38 prin donaţie de la persoană fizică. Am citit unul, două, trei, şi-mi dau seama că nu e ceva în regulă. Şi constat că nu există niciun document la baza acestor înscrieri. S-au făcut în limba română, iar în perioada ’40-’44 au scris toate cărţile funciare în ungureşte, inclusiv acest fals cu privire la donaţia din 1938. Ce face statul român? Un lucru deosebit. În februarie 1945 dă o lege prin care stabileşte că toate înscrierile făcute în cărţile funciare în ungureşte în Ardealul ocupat sunt nule de drept. Instanţele şi comisiile n-au aflat de ea sau n-au vrut autorităţile noastre să se afle de ea?

La Arhivele Naţionale din Bucureşti există toate, dar absolut toate datele referitoare la imobilele care au fost achitate în urma procesului optanţilor. Mai există multe şi prin arhivele judeţene. După ’50 nu s-au mai făcut de regulă înscrieri în cărţile funciare crezându-se că se va ajunge în comunism, unde averea era a “întregului popor”.

Văzându-se că nici instanţele, nici comisiile nu solicită actele originale de proprietate, s-au dus cu aceste cărţi funciare. Am aflat că planul a fost pus la cale în Ungaria, unde s-au şi tipărit cărţi funciare false. Şi SIE şi SRI cunosc toată aceste lucruri. În judeţele unde UDMR a ajuns să deţină mai toate funcţiile de conducere, împreună cu bisericile, s-a acţionat pe toate căile posibile pentru a se prelua ilegal imobile ale statului român. S-a ajuns ca peste 35% din suprafaţa şi din clădirile Ardealului să aparţină Ungariei. Sunt judeţe întregi, Covasna, Harghita, unde peste 80% dintre proprietăţi nu mai aparţin românilor sau statului român.

sursa cotidianul.ro

comentarii

de Horia Mărieș la 15 October 2013 - 16:43

Dar la Carei … cine?

Radio Erevan răspunde întrebării Dvs.: pimarii care s-au perindat de la 2000 încoace, adică Bekö Tamás până în vara lui 2008 și Kovács Jenö din vara lui 2008 până în prezent.

de un roman la 15 October 2013 - 17:34

Udmr-ul si ungurii nu trebuiau deranjati in problema retrocedarilor pentru ca ei mereu au fost parteneri de ,,incredere” la coalitiile postdecembriste…
Ce conteaza 60 de imobile in Cluj pentru domnul Boc cand mai mult ca sigur a primit in schimb sustinere de la Udmr pentru Base si Pdl…?
La fel din pacate procedeaza sau au procedat si Psd sau Usl.Si astfel ungurii primesc ceea ce de fapt nu mai este al lor pentru ca a fost platit,iar noi prin mintea luminoasa a ministrului Mihai Razvan Ungureanu sau a lui Adrian Nastase am incheiat tratatul de buna vecinatate cu Ungaria si astfel am renuntat la ceva ce si azi e de fapt al nostru,proprietatile Gojdu din centru Budapestei care valoreaza peste 8-9 miliarde de euro…
Daca am avea o clasa politica decenta cu siguranta aceste lucruri s-ar rezolva cu ajutorul documentelor existente in arhive ca doar nu suntem atata de prosti sa platim la infinit bani romanesti doar pentru interese unguresti…

de ZSOLTI la 15 October 2013 - 20:44

Sigur că inepţia depăşeşte puterea de imaginaţie omenească, şi, la fel de sigur, că prostia este eternă.

Lasati un comentariu