Protest liberal

• publicat la: 9 December 2013
Protest liberal

Toate popoarele îşi respect înaintaşii, cu atât mai mult, cu cât aceştia sunt valori europene care au adus o contribuţie esenţială la formarea statului român şi la modernizarea acestuia. Este vorba de familia Brătianu ce reprezintă continuarea idealurilor de la 1848. Aceştia au condus partidul liberal, au participat la Unirea Principatelor, l-au adus pe regele Carol I în ţară, au aliat România cu Antanta, respectiv Franţa, Anglia, Rusia în primul Război Mondial. Au avut un rol deosebit, alături de regina Maria, în realizarea unităţii naţionale şi a României moderne. Ultimul dintre Brătieni a murit în închisorile comuniste.

Urmaşii lor merită respectul şi stima întregului popor român. În schimb, ei au fost bătaia de joc a restituirilor, umiliţi prin amânări repetate şi, în final, înşelaţi prin cumpărarea drepturilor de proprietate.

Imediat după deposedarea familiei Brătianu încă în viaţă, cu acte false a fost obţinută întreaga moşie şi evaluată la 10.000.000 de euro. Acest lucru a putut fi realizat doar sub protecţia şi cu spijinul unor instituţii din statul român.

Nu poţi jigni şi însela cu popor întreg, iar faptul cel mai revoltător este că un membru al familiei, ce purta încă numele de Brătianu, respectiv Eleonora Brătianu, este declarată, în fals, decedată.

Prin protestul nostru, cerem solidarizarea tuturor oamenilor, care respectă istoria poporului român, indiferent de orientare şi apartenenţă să se solidarizeze cu noi şi aplicarea corectă a legislaţiei noastre celor vinovaţi.

Suntem convinşi, că vor exista o serie de piedeci şi complicităţi, de la diferite nivele, pentru a nu se aplica legea

şi cerem  DREPTATE PÂNĂ LA CAPĂT!

 

Organizaţia PNL Satu Mare

comentarii

de Horia Mărieș la 9 December 2013 - 21:28

OK. Absolut de acord.

Lasati un comentariu