Darul lui Eminescu prezentat la CT “Iuliu Maniu”

• publicat la: 18 January 2014
Darul lui Eminescu prezentat la CT  “Iuliu Maniu”

“Dumnezeul geniului m-a sorbit din popor/Cum soarele soarbe un nour din marea de amar.”(MIHAI EMINESCU)

 Pe 15 Ianuarie 2014, se împlinesc 164 de ani de la nașterea poetului, prozatorului și jurnalistului român, socotit de critica literară drept cea mai importantă voce poetica din literatura română, Mihai Eminescu. Consiliul elevilor și elevii din clasa  a IX-a C de la  Colegiului Tehnic “Iuliu Maniu”, îndrumați de prof. de limba și literatura română Elena Coșarcă l-au omagiat pe marele poet.

      Programul artistic prezentat în sala de curs a constat în recitaluri de poezie și cântece interpretate vocal de un grup de elevi, acompaniați la chitară de Grejuc Vasile. Achim Mark, presedintele Consiliului Elevilor, a pregătit o prezentare Power Point despre viața și opera lui Mihai Eminescu. Momentul aniversar a continuat cu o audiție muzicală a inegalabilului cantautor Ion Aldea Teodorovici. Evenimentul s-a încheiat cu lectura poveștii „Darul lui Mihai Eminescu”, preluată de pe internet.

 

DARUL  LUI  MIHAI EMINESCU

       E noaptea de Crăciun. Spre miezul nopţii, când nu se mai aude nici un foşnet de-al oamenilor, vântul, paznicul ce veghează taina acestei nopţi, coboară pe un val de  zăpadă un înger din înălţimea înstelată. E îngerul Crăciunului.

În fiecare an  Dumnezeu  îl trimite  pe pământ cu daruri pentru copii. El intră din casă în casă şi se opreşte la căpătâiul fiecărui copil. Dintr-o privire îi citeşte şi îi cântăreşte sufletul, după care scoate din desagă darul hărăzit lui de  Dumnezeu.

Prima dată a intrat într-o casă  frumoasă cu ferestre mari. Într-o cameră curată şi caldă , între perne, dormea o fetiţă. Îngerul s-a apropiat de ea, a cercetat-o şi a scos din sac darul potrivit pentru sufleţelul său.  După ce a binecuvântat-o i-a citit dintr-o carte cuvântul lui Dumnezeu:

 -Ţie, pentru că nu te cerţi cu nimeni şi nu –ţi plac vorbele urâte, îţi dăruiesc  PACEA. Inima ta va fi plină de pace în toată vremea. Oamenii se vor simţi liniştiţi lângă tine şi vei potoli multe furtuni din sufletele lor.

         După ce a sărutat-o pe copilă pe fruntea , îngerul a zburat mai departe . A intrat în altă casă unde un băieţel abia aţipise. L-a cântărit şi pe el cu privire, a scos darul din desagă, l-a binecuvântat şi i-a citit şi lui din cartea cea groasă:

-Ţie, pentru că nu-ţi este frică de greutăţi şi alegi de fiecare dată  ce este mai greu de făcut, îţi dăruiesc CURAJUL. Vei avea o inimă curajoasă şi nu vei şti ce este îndoiala. Oamenii te vor preţui şi se vor sprijini de sufletul tău când vânturile vieţii îi vor clătina.

 După ce a terminat de citit , îngerul a plecat grăbit mai departe.

            A intrat apoi în casa une fetiţe care adormise de numai căteva clipe..După ce i-a cântărit cu grijă sufleţelul, i-a scos darul potrivit, a binecuvântat-o şi i-a citit:

            - Ţie, pentru că nu vrei să răneşti pe nimeni, nici măcar cu privirea,îţi dăruiesc BLÂNDEŢEA . Vei avea o inimă blândă  ca o rază de soare şi vei alina multe suflete chinuite.

            După ce a sărutat-o pe fruntea adormită , îngerul s-a grăbit spre alţi copii. La toţi le-a căntărit sufletul şi le-a lăsat daruri pe potriva lor. A dat unora ÎNŢELEPCIUNEA, altora BUCURIA, HĂRNICIA, ISTEŢIMEA ,MILA, CUMPĂTAREA, SMERENIA, NĂDEJDEA…şi câte şi mai câte daruri.

Într-un sfârşit a ajuns şi la ultima căsuţă. Era o casă simplă, ţărănească.  A intrat încetişor într-o odaie. Acolo, într-un pătuţ cu cearşafuri curate, dormea adânc un băieţel. Avea fruntea înaltă, peste care se revărsau bucle negre şi moi, tâmpla străvezie şi gănditoare. Lumina palidă a lunii ce bătea în fereastră îi scălda chipul alb şi fraged ca floarea de cireş. Îngerul l-a privit încurcat. A vrut să-i cântărească sufletul dar n-a putut. Sufletul acestui copil era  mult prea mare, atât de mare, că îngerul s-a speriat şi a tresărit, neştiind ce să înţeleagă. Oare avea el prin desagă vreun dar potrivit pentru acest copil? A căutat mai atent în tolbă şi a luat în mână ceva greu, greu de tot. A tras mâna afară şi când a privit ce era în palmă s-a cutremurat. A privit apoi fruntea albă ca laptele a băieţelului, buzele subţiri, obrazul fraged, umerii plăpănzi şi a suspinat. A supinat dându-şi seama că nici mintea lui de înger nu poate pricepe toate tainele şi judecăţile lui Dumnezeu. Tremurând uşor a îngenuncheat lângă pătuţul copilului şi i-a aşezat darul pe frunte. L-a binecuvântat de trei ori  şi cu voce stinsă i-a citit cuvântul lui Dumnezeu:

-Ştiu cât de mare este suflerul tău. Ştiu că în el va încăpea o lume întreagă şi că în el vei vrea să cuprinzi chiar nemărginirea Mea. Ştiu că inima îţi va arde de iubure. Că îţi vei iubi ca nimeni altul neamul din care te-ai născut, că vei iubi toate frumuseţile făcute de Mine, că vei iubi râul, ramul, că vei iubi Biserica Mea, pe Maica Mea; ştiu că Mă vei iubi pe Mine. Şi pentru că te vei asemăna cu Mine în iubire, ţie îţi dăruiesc darul Meu  cel mai de preţ; îţi dăruiesc SUFERINŢA. Întreaga ta viaţă va fi muiată în adâncuri amare de lacrimi. Chiar şi cei apropiaţi ai tăi, când îţi va fi cel mai greu, îţi  vor da să bei fiere şi otravă. Răni nevindecate şi nemângâiate vei purta în trup şi în suflet.

Îngerul s-a oprit o clipă, a suspinat şi a citit mai departe:

            -Dar din acest adânc de suferinţă va creşte un tânăr mândru ce va arde în inima sa  toate dorurile şi durerile neamului său. Va creşte un tânăr voievod ce va fi peste veacuri lumina neamului său. Iar când lumea nu va mai putea încape strălucirea ta, lumina ochilor tăi se va stinge. Atunci vei urca uşor , cu suflet blând şi luminos, slobozit de toată suferinţa, în lumina falnicilor bolţi, în palatele cele de mărgean, acolo unde nu este nici durere, nici întristare , nici suspin…

Acestea au fost ultimile cuvinte citite de înger şi printre genele rourate de lacrimi l-a privit pe copilul ce dormea şi i s-a părut că vede strălucind pe fruntea lui când o cunună de stele când o cunună de spini. A vrut să-l sărute pe frunte , dar n-a îndrăznit. S-a aplecat cu evlavie  şi a sărutat picioarele copilului care primise ca dar SUFERINŢA.

Copilul acela era MINAI EMINESCU.

 

 

 

Lasati un comentariu