Păşunile din judeţ în vizorul Prefecturii

• publicat la: 4 June 2014
Păşunile din judeţ în vizorul Prefecturii

O comisie formată din specialişti ai Instituţiei Prefectului Satu Mare s-a deplasat miercuri, 4 iunie 2014, în comunele Porumbeşti, Halmeu, Cehal, Săuca şi Tiream, unde a analizat probleme legate de atribuirea păşunilor, stadiul aplicării Legii 165/2013, legalitatea unor hotărâri de Consilii Locale, precum şi probleme edilitare, respectiv sociale, ridicate în cadrul audienţelor susţinute săptămânal la Instituţia Prefectului.

La întâlnirea din comuna Tiream a fost prezent un grup de cetăţeni (20 persoane) care a transmis două petiţii către Instituţia Prefectului.

De asemenea, reprezentanţii Instituţiei Prefectului au verificat sesizările sau reclamaţiile primite de la cetăţenii din comunele menţionate.

Comisia din cadrul Instituţiei Prefectului Satu Mare solicită măsuri urgente pentru recuperarea unor lucrări restante în unele unităţi administrativ-teritoriale în vederea finalizării procesului de inventariere a terenurilor, în baza Legii 165/2013, termenul final fiind 26 iunie 2014.

 comunicat Prefectura

 

comentarii

de mot la 4 June 2014 - 21:46

umbla prefectura peste tot in judet numai la Carei nu indrazneste sa intre si nici la ianculesti unde primaria carei fura din pasunea satului si isi construieste cabane pe pasunea satului langa lac!
are si prefectura o cabana acolo sau un peste pus deoparte ca nu vine nicicum la carei in audiente….nu mai are bai prefectura nici ca la carei numa romanii nu primesc casele nationalizate inapoi

de marinarul la 5 June 2014 - 11:38

…sistemul ticalosit !
gura pacatosului…adevar graieste…haa haa haa

de nuferii la 5 June 2014 - 15:21

tare suparat e bulibasa ca nu a iesti cand trebuit smenu cu paduricea pt baietel!.numa spumega de furie ca nu poate pacali de tat ianculestenii!
amu incearca cu intabularile si pacaleste taranii ca ase trebe sa puna pamantu pa carei si nu pe iancu;esti! da banii de gaz unde is si cand primesc napoi oamenii banii dati de pomana ca gazu era platit de consiliu judetan? unde is banii de trotuare luati de primarie de la oameni ???bulibasa din asuaj sau odoreu sau martinesti ca tot corturar o ramas sa faca afaceri cu pamantu de la parinti si sa ne lasa pe noi in pace ca mai bine daca isi plateste datoriile,

Lasati un comentariu