Pagina principala / Cultura Invatamant / Calendar cultural al lunii iulie. 207 ani de la naşterea lui Simion Bărnuţiu şi 210 ani de la naşterea lui Toma Şorban

Calendar cultural al lunii iulie. 207 ani de la naşterea lui Simion Bărnuţiu şi 210 ani de la naşterea lui Toma Şorban

Pe 2 iulie s-au împlinit 177 de ani de la apariția la Brașov (1838) a revistei ,,Foaie pentru minte, inimă și literatură’’, publicație condusă de George Barițiu, supliment literar al Gazetei de Transilvania.

Publicația a avut un rol important în dezvoltarea culturii românești progresiste. În paginile ei au fost dezbătute, din punct de vedere  umanist, chestiuni ca emanciparea culturală și politică a poporului român, ridicarea nivelului sau  economic, rolul educativ și cetățenesc al teatrului, necesitatea unei bune organizări a învățământului, lupta pentru unitatea și cultivarea limbii și pentru propășirea literaturii originale, stimularea culegerilor folclorice etc.

I-a  avut printre colaboratori pe Ion Heliade-Rădulescu, Ion Ghica, Cezar Bolliac, Dimitrie Bolintineanu, Alecu Russo, Costache Negruzzi, Ion Ionescu de la Brad, Andrei Mureșanu, iar difuzarea ei peste munți s-a realizat de librarul Iosif Romanov din București.

Pe 6 iulie s-au  împlinit  132 ani de la moartea lui Ciprian Porumbescu (1853 – 1883), compozitor român a cărui creație muzicală se încadrează în sfera curentului romantic.

În lucrările sale, Porumbescu inserează tematici patriotice, elemente de expresivitate ce-l definesc ca stil, de o muzicalitate aparte, în care afișează o serie de trăiri personale, gânduri și idei, ce doar în acest mod pot fi auzite. Cele mai cunoscute din creațiile sale sunt: „Cântecul gintei latine”, „Cântecul tricolorului”, „Imnul unirii – Pe-al nostru steag”, opereta „Crai nou”, precum și Balada care îi poartă numele.

7 iulie este data la care se sărbătorește Ziua Justiției în România.

În 8 iulie se împlinesc 147 de ani de la apariția Metodei nouă de scriere și cetire pentru usul clasei I primară, carte cunoscută sub numele de Abecedarul lui Creangă (8.07.1868). La timpul apariţiei sale, cartea a adunat, după cum spun specialiştii “tot ce a fost mai bun în pedagogia avansată a timpului” şi a fost un experiment al lui Creangă şi al colegilor săi, alături de învăţătorii care i-au susţinut. Manualul s-a vândut atât de repede, încât imediat a mai fost scoasă o ediţie, iar în anul morţii lui Ion Creangă, 1889, Metoda noua de scriere si cetire pentru usul clasei I primara apărea în a XXI-a ediţie, scria Constantin Parascan, în Învăţământul primar, nr. 4, din 2003.

Ziua mărcii poștale românești este sărbătorită pe 15 iulie. Acum 157 de ani, pe 15 iulie 1858 a apărut seria de patru timbre cunoscută sub numele de „Cap de Bour”, prima marcă poştală emisă în sud-estul Europei de către Principatul Moldovei, cu cinci ani înaintea primului timbru emis de Imperiul Otoman. Astfel, această dată a devenit Ziua Mărcii Poştale Româneşti, fiind marcată în fiecare an prin lansarea unor emisiuni cu diverse tematici de mare interes pentru filatelişti.

Pe 20 iulie este sărbătorită Ziua aviației și apărării antiaeriene, zi aleasă de pionierii aviației românești, în 1913, o dată cu adoptarea ca patron spiritual al aviației pe Sf. Mărit Prooroc, Ilie Tesviteanul.

În 24 iulie sărbătorim  Ziua Grănicerilor din România. Unirea structurilor de grăniceri din Moldova și Țara Românească, de către domnitorul Alexandru Ioan Cuza, la 24 iulie 1864, a reprezentat un pas fundamental în calea formării statului român modern. În mod simbolic, data emiterii actului de acum 151 de ani a fost stabilită ca Zi a Poliției de Frontieră Române, prilej de cinstire a unui corp profesional de excepție, care a adunat o extraordinară experiență în dificila misiune de apărare a fruntariilor țării.

Ziua Imnului Naţional este sărbătorită la data de 29 iulie, anual, potrivit unei legi din luna mai 1998. Prin Legea 99 din 26 mai 1998 pentru proclamarea Zilei Imnului Naţional al României, “se proclamă ziua de 29 iulie Ziua imnului naţional al României – Deşteaptă-te, române, simbol al unităţii Revoluţiei Române din anul 1848″.

Personalităţi culturale locale

Dintre personalitățile locale aniversate în luna iulie, îl amintim pe preotul Gheorghe Mureşan, cel de la a cărui naştere, la  5 iulie, am aniversat 157 de ani.

Părintele Gheorghe Mureşan a văzut lumina zilei la data de 5 iulie 1858 la Tiream, părinţii săi fiind ţărani săraci. Mama sa, o femeie foarte evlavioasă, a dorit foarte mult ca George să ajungă preot. Cu ajutorul unui frate mai mare care era dascăl într-un sat de lângă Oradea, George Mureşan a urmat şcoala primară, studiile gimnaziale şi liceale la Oradea, absolvind în 1878. În clasele superioare s-a întreţinut din meditaţii, căci era unul dintre cei mai buni elevi. A urmat teologia la Budapesta, finalizându-şi aceste studii în 1882. este hirotonit ca preot în data de 4 ianuarie 1885. George Mureşan a devenit parohul enoriaşilor din Bozânta Mare, unde a slujit 3 ani. Apoi a fost preot capelan, ajutor al arhidiaconului careian, şi profesor la gimnaziul catolic din Carei între 1888-1897, predând aici limba română şi religia. A avut în această perioadă o vie activitate în cadrul Reuniunii Învăţătorilor Sătmăreni.

A activat în cadrul despărţământului Sătmar-Ugocea al societăţii „Astra”. A fost târât într-un proces la Satu Mare  în urma căruia a fost condamnat la un an şi jumătate de temniţă. Dar apropierea începerii Primului Război Mondial îl determină pe împăratul austro-ungar să intervină în scurtarea sentinţei la 4 luni. În 1922 a fost numit canonic onorariu şi decorat cu Ordinele Ferdinand I,  Răsplata Muncii, Coroana României în grad de comandor, şi Steaua României în grad de ofiţer. În 1938 a devenit Cetăţean de Onoare al localităţii Moftinu Mic, iar la 30 septembrie al aceluiaşi an primeşte şi titlul de Cetăţean de Onoare al oraşului Carei. Primăria Carei i-a oferit locuinţă pentru tot restul vieţii. Deşi primise aceeaşi facilitate şi de la Primăria Satu Mare, George Mureşan a ales să locuiască la Carei, oraşul de care îl legau amintiri frumoase, iar Tireamul natal era foarte aproape. Aici se va stinge din viaţă la 25 aprilie 1939.

La 7 iulie s-au împlinit 210 ani de la naşterea preotului Toma Şorban de Cerneşti. Acesta s-a născut la Nyiradonyi, astăzi în Ungaria, în 7 iulie 1805. A absolvit teologia la Ungvar. Între 1825-1829 a fost notar la Hurezu Mare.

În 1 august 1829 a fost hirotonit , funcţionând în parohia Hurezu Mare până în 1833. Între 1830 -1831 a asigurat interimatul şi în parohia vecină, Racova. Din martie 1833, timp de 12 ani a fost paroh la Tiream.

Din noiembrie 1845 trece ca paroh la Carei, fiind multă vreme arhidiacon al părţilor sătmărene. S-a remarcat ca unul dintre primii membri sătmăreni ai Astrei. A iniţiat numeroase acţiuni de ajutorare a studenţilor români de la Academia de Drept din Oradea.

A sprijinit emanciparea şcolară a românilor sătmăreni. S-a numărat printre semnatarii protestului adresat de intelectualitatea sătmăreană comitetului suprem în ceea ce priveşte reprezentarea proporţională a românilor în cadrul organelor comitatense. În 1872, la sfârşitul lunii aprilie, a fost prezent la Adunarea de la Satu Mare a Societăţii pentru fond de teatru român în Ardeal.

A fost asesor consistorial, inspector al şcolilor vernaculare, preot jubiliar.

Pentru meritele sale deosebite a fost răsplătit cu ordinul „Crucea de Aur”, primit cu ocazia Centenarului Episcopiei Unite Oradea, în 1877.

În anul 1879, revista „Familia” a relatat sărbătorirea lui Toma Şorban la Carei în articolul „Un jubileu în Sătmar” (XV, Nr. 65, p. 430).

A trecut la cel veşnice în 28 ianuarie 1881. Este înmormântat la Carei, la slujba de înmormântare fiind prezenţi, printre alţii, Iustin Popfiu, Gavril Lazăr şi Vasile Vankay.

La data de 9 iulie se împlinesc 119 ani de la trecerea la cele veşnice  a arhidiaconului Chiriac Barbul, un nobil român aflat în slujba neamului său. De Carei îl leagă anii petrecuţi aici ca paroh şi arhidiacon al părţilor sătmărene.

S-a născut în 1820, probabil la Pomi. Făcea parte din familia Barbul de Gaura, înnobilată de către Mihail Apafi în 1680 pentru servicii militare. În placheta editată de descendenţii familiei Barbul, cu ocazia comemorării a 60 de ani de la trecerea în nefiinţă a lui dr. Carol Barbul, nepotul lui Chiriac Barbul, se afirmă că familia Barbul ar fi fost înnobilată încă din 1326 pentru meritul organizării grănicerilor români pe drumul sării din zona Chioarului.

A urmat Seminarul teologic la Oradea, fiind hirotonit preot în 1844. Va urca treptele ierarhiei bisericeşti până la funcţia de arhidiacon al părţilor sătmărene, ajungând şi asesor consistorial, slujind cu devotament credincioşilor români sătmăreni mai bine de jumătate de secol, lucru care a fost luat în considerare pentru dobândirea titlului de preot jubilar.

În 12 septembrie 1861 este prezent la Seini pentru semnarea actului fundaţional al gimnaziului românesc din orăşelul transilvan alături de alţi fruntaşi sătmăreni, precum Petru Bran, Teodor Szabo, George Marchiş, Ioan Silviu Sălăjean, Simion Popovici Deseanu.

Va sluji la Lipău peste două decenii, din noiembrie 1864 până în mai 1885.

În 9 octombrie 1865 semnează la Carei, alături de alţi intelectuali români, memoriul către comitele suprem G. Karolyi prin care se solicita reprezentarea proporţională cu numărul lor a românilor în forurile comitatens.

A fost foarte activ şi pe plan politic, fiind unul dintre membrii marcanţi ai Partidului Naţional Român, în mai 1884 fiind ales preşedintele cercului electoral Cărăşeu.

Din 1885 ajunge paroh al Careiului şi arhidiacon al părţilor sătmărene. Sediul arhidiaconatului românilor sătmăreni care aparţineau Episcopiei Greco-Catolice de Oradea se găsea în acele vremuri la Carei. Aici îl va succeda în funcţie pe alt preot-cărturar român, George Marchiş.

În 27 martie 1890 se organizează la Carei o şedinţă în care s-au discutat măsurile ce trebuie luate în vederea ajutorării Gimnaziului din Beiuş, a cărui existenţă era pusă în pericol de politica represivă a guvernului maghiar a acelor vremuri. Preşedinte de şedinţă a fost Chiriac Barbul.

Pe 10 februarie 1891 a participat la Baia Mare la Conferinţa intelectualilor români din comitatele Satu Mare şi Sălaj, unde şi-a manifest dorinţa de înălţare culturală şi naţională a românilor din părţile Sătmarului.

Chiriac Barbul a trecut la cele veşnice în 9 iulie 1896, după ce vreme de un deceniu a condus destinele românilor sătmăreni greco-catolici aparţinători diecezei de Oradea, dobândind titlul de preot emerit.

Pe 16 iulie se împlinesc 45 de ani  de la moartea poetului  şi  traducătorului Costa Carei.

Costa Carei, pe numele de botez Dimitrie Coriolan Coltău, s-a născut în 10 decembrie 1909 la Sanislău. Tatăl său a fost fiul unuia dintre participanţii cei mai activi la evenimentele care au dus la Unirea de la 1 Decembrie 1918, Dimitrie Coltău, pe atunci contabil principal la sucursala Băncii “Bihoreana” din Carei. La Carei, locul copilăriei cărturarului, familia locuia pe strada Karolyi nr. 32. Urmează şcoala primară în oraşul copilăriei, studiile liceale le face la Sibiu. În 1935 este licenţiat în drept.

Ajunge in capitala maghiară unde  se dedică gazetăriei, corespondent fiind al ziarului „Rampa”., care avea ca şi colaboratori, printre alţii, pe Ion Minulescu, Mihai Sorbul, Radu Boureanu, V.I. Popa, I. Valjan, Hortensia Papadat-Bengescu sau Camil Petrescu.

Costa Carei, un foarte bun vorbitor de limbă maghiară şi un fin cunoscător a culturii poporului maghiar, a fost un militant pentru apropierea dintre culturile română şi cea maghiară, traducând versuri aparţinând unor nume de referinţă ale liricii maghiare: Petofi Sandor, Ady Endre, Jozsef Attila, Kosztolanzi Dezso, Babits Mihaly, Juhasz Gyula. Se alătură astfel, grupului de traducători sătmăreni,căruia îi dă un plus de valoare, printre care se numărau George A. Pere, Livia Bacâru, Valentin Strava, Petre Nistor, Gabriel Georescu, Vasile Herman, Teodor Boşca, Corneliu Balla, Ion Ghiur, Radu Ulmeanu.

Opera sa literară a constat în special din traduceri, dar a publicat şi poezii originale cum sunt cele din volumul „Celebrare”, apărut în 1969. A debutat cu volumul „Tălmăciri din lirica lui Ady Endre”, apărut la Bucureşti în 1945.  Al doilea volum de traduceri a fost ediţia bilingvă sub titlul „Din lirica lui Petofi/Patofi valogattot versei”, editată de Annymus Kiado la Budapesta în 1948.

Postum i-au apărut volumele de traduceri „Să cauţi forma. Tălmăciri din lirica maghiară” (Editura Kriterion, 1974) şi „Poemele tuturor tainelor”((Bucureşti, Editura Grai şi Suflet – Cultura Naţională, 1995).

A trecut la cele veşnice în 16 iulie 1970.

Pe  21 iulie se împlinesc 207 ani de la naşterea uneia dintre cele mai mari personalităţi culturale ardelene care-şi leagă numele de urbea noastră, şi anume Simion Bărnuţiu.

Simion Bărnuțiu a fost un om politic român, istoric, filozof, și profesor universitar, unul dintre principalii organizatori ai Revoluției de la 1848 în Transilvania, personalitate care, în toată activitatea sa a militat pentru interesele naţionale ale poporului român.

El s-a  născut la 21 iulie 1808 în Bocşa (Sălaj), într-o familie săracă.  Simion Bărnuţiu vine la Carei pentru a urma timp de cinci ani studiile la Liceul Piarist, pe care l-a absolvit în 1825, fiind un elev eminent. Pleacă apoi la Blaj, unde va absolvi cursul de filosofie în 1826, după care va face trei ani de teologie la Seminarul Greco-Catolic. În 1829 este numit profesor în Blaj, unde va preda sintaxa şi filosofia. Lui Simion Bărnuţiu i se acordă meritele pentru introducerea predării filosofiei în limba română pe meleagurile transilvănene. Între 1832-1833 a predat, pe lângă filosofie, istoria universală. Nu și-a mai putut continua studiile istorice, drept consecință a unui proces în care a fost implicat. Din această cauză s-a mutat la Sibiu, unde a urmat Academia Săsească de Drepturi timp de 3 ani. În 1842  el termină prima sa lucrare cunoscută, manifestul ,, O tocmeală de ruşine şi o lege nedreaptă’’, care era un răspuns la tentativa de deznaţionalizare a românilor propusă de Dieta de la Cluj, aflându-se astfel în fruntea mişcării naţionale a românilor ardeleni.

În 1848 a răspândit prin Sibiu cunoscutul său manifest în care milita pentru egalitatea națională. Tot atunci se implică în revoluția română, fiind unul dintre principalii săi lideri. Revoluţia paşoptistă ne dezvăluie un Bărnuţiu foarte curajos, care ia atitudine  împotriva pretenţiilor revoluţionarilor maghiari de anexare a Transilvaniei la Ungaria. Pe 14 mai 1848 afirmă cu tărie ideile de egalitate în drepturi a tuturor naţiunilor din Transilvania şi a confesiunilor acestora, ţinând un important discurs în Catedrala din Blaj, intrat în istorie ca Discursul de la Blaj.

Revoluția odată înfrântă, Bărnuțiu s-a refugiat la Viena, unde a urmat cursurile Universității până în 1853, când a fost forțat să renunțe, ca urmare a intervențiilor poliției imperiale. Se mută în Italia, la Pavia, unde se înscrie la cursurile Facultății Juridice. Își ia doctoratul, iar apoi revine la Viena, unde August Treboniu Laurian îi face propunerea de a veni la Iași să predea, invitație pe care o acceptă, fiind la Iași din decembrie 1854. Timp de un deceniu, Bărnuțiu a rămas acolo predând filosofia.

În calitatea sa de profesor la Academia Mihăileană (1855-1860) și apoi la Universitatea din Iași (1860-1864), Bărnuțiu a format oameni cu o gândire nouă, oameni care ulterior au cerut reforme democratice, votul universal, exproprierea moșiilor boierești și a celor mănăstirești.

În mai 1864 va porni într-o călătorie spre locurile natale, dar nu va mai ajunge viu,dându-şi obştescul sfârşit  pe 28 mai 1864 la locul numit Gorgana, aparţinător satului Sânmihaiu Almașului.

În acel moment Bărnuțiu călătorea împreună cu Ioan Maniu, de la Iași spre Bocșa. A fost înmormântat în curtea Bisericii de lemn din Bocșa pe 3 iunie 1864, de către 30 de preoți în frunte cu vicarul Silvaniei, Demetriu Coroianu. În 1948 rămășițele lui Bărnuțiu au fost mutate în interiorul mausoleului din Biserica Greco Catolică din Bocșa. La Carei, bustul lui Simion Bărnuţiu se află amplasat în faţa liceului unde a studiat.  Acesta a fost reabilitat în luna mai a acestui an, prin contribuţia  consilierului  local Ilie Ciută.

La aceeaşi dată de 21 iulie o aniversăm pe dăscăliţa Ana Dragoş, de la a cărei naştere aniversăm 106 ani. Aceasta s-a născut în 21 iulie 1909 la Vezendiu. Un grav accident îi răpeşte capacitatea de muncă fizică şi se dedică studiului. În perioada 1923-1926 a urmat cursurile Gimnaziului de fete din Carei, după care va continua cursul superior la Beiuş. Va obţine licenţa în elină şi latină, secundar română, la Facultatea de Litere şi Filozofie Cluj.

Debutează în cariera didactică în 1 septembrie 1939 la Liceul de fete în Satu Mare. Refugiată în urma Diktatului de la Viena, va preda la Şcoala Normală de Învăţătoare din Timişoara, Liceul de Fete din Lugoj şi Liceul „Doamna Stanca” din Făgăraş.  A revenit la Carei din 1 septembrie 1945 şi a predat cu scurte întreruperi la liceul din localitate până la sfârşitul activităţii sale, continuând să profeseze şi după pensionare.

S-a stins din viaţă în 1971, după o bogată şi valoroasă muncă didactică, constituind un exemplu de corectitudine şi dăruire.

Un alt reprezentant ce a făcut cinste şcolii careiene este  poetul  Dimitrie Sfura, de la a cărui naştere aniversăm 185  de ani la 28 iulie. Apreciatul poet a fost originar din Vezendiu, aparţinând familiei de ţărani a lui Teodor şi Rachila Sfura. Şcoala primară a urmat-o la Carei, gimnaziul la Beiuş, apoi teologia greco-catolică la Oradea. S-a remarcat ca unul dintre cei mai activi membri ai „Societăţii de lectură”, fiind unul dintre cei mai promiţători din perspectiva talentului său literar.

A publicat numai în „Diorile Bihorului” 16 poezii, tot acolo văzând lumia tiparului nuvela „Cursoriul lui Horea şi Cloşca” şi poema comică „Luca Pescereanul”. Cântecul „Mai turnaţi-mi!”   l-a impresionat pe însuşi Eminescu.

În 1857 a fost numit profesor la preparandia orădeană şi prefect de studii la seminarul din localitate, în acelaşi an fiind ales preşedinte al „Societăţii de lectură a junimei române” din Oradea, căreia îi preconiza un serios program de revigorare.  Deţinea în acelaşi timp şi funcţia de inspector al şcolilor greco-catolice din Episcopia Oradiei, o funcţie onorantă pentru vârsta sa. Nu a putut să-şi ducă la capăt proiectele, destinul său frângându-se brusc la puţin timp după căsătorie, în 7 noiembrie 1858, în urma unui accident cerebral, fiind înmormântat la Oradea.

Una din poeziile sale, „Rămas bunul unui gonit’ ‘  a câştigat anul acesta Premiul special la concursul  judetean „Recitatio”  în interpretarea  lui  Marcel Ursan de la Scoala Gimnazială  „Vasile Lucaciu”  din Carei.