Paula Oneţ despre Alexandra Ungureanu la relansarea , primul proiect pop simfonic din România

• publicat la: 24 September 2015
Paula Oneţ despre Alexandra Ungureanu  la relansarea  <Lumea Visează>, primul  proiect pop simfonic din România

“Lumea visează”, o piesă cu o poveste specială din portofoliul Alexandrei Ungureanu, încheie campania Music in pROgress, primul proiect pop-simfonic din România. Campania muzicală, ce a spus povestea unor destinații turistice unice din țară, ajunge la final cu un videoclip filmat în Maramureș în Pădurea Groșilor.

‘La 13 ani de la lansare, sunt foarte fericită să lansez acest remake al unei piese care m-a “urmărit” în toată această perioadă și a fost un punct de reper pentru cei care mă ascultă înca de la începuturi. Deși a fost remixată de multi DJ cunoscuți, Nora Deneș a reușit să o rescrie pentru orchestră, rafinat și emoționant, aducând a soundtrack de film. Paula m-a surprins într-o ipostaza în care sunt eu 100%, de cele mai multe ori în lumea mea, timidă, izolată și aproape inadaptată exteriorului, dar visând, întotdeauna în compania muzicii!’ declară Alexandra Ungureanu.

Paula Onet, regizorul campaniei Music in pROgress, declară despre videoclipul “Lumea Viseaza” faptul că:

‘Poartă memoria și entuziasmul primei noastre întâlniri când, datorita prietenului nostru comun Sebastian Secan, producătorul ulterior al proiectului, am cunoscut-o pe Alexandra și am ajuns să lucrăm împreună. Este videoclipul a cărui idee și stil vizual s-a născut prima dată, chiar în acea seara, și ultimul care s-a conturat ca montaj, deschizând și închizând astfel o frumoasă colaborare.

Partea de producție a fost o experiență pe cât de nouî, pe atât de interesantă fiindca a implicat mulți oameni, locații necunoscute și un set-up complex. Pentru tot ajutorul acordat trebuie să mulțumesc multor oameni minunați, printre care și asistenților mei Toth Andrei și Gabriel Chelcea.’

Filmările videoclipului au durat peste 10 ore și elementul inedit este balonul uriaș de apa, în care Alexandra a fost filmată plimbandu-se prin parc și pe străzi.   ‘Pentru mine partea cea mai creativă a fost, de departe, cea din balon. Țin minte că la un moment dat m-am surprins într-un fel de “transă”, jucându-mă cu camera, filmând și uitând de tot și toate…Și poate tocmai despre asta vorbește și melodia… Pe scurt, faptul că “lumea visează” ne-a adus împreună!’ declară Paula Oneț.

Iniţiativa susţinută muzical de cele patru piese pop, orchestrate într-un mod cu totul original, într-o manieră simfonică, a reușit să unească două generații. Proiectul Music in pROgress, din care face parte și ‘Lumea Visează’, a trecut testul vârstei fiind foarte apreciat în mediul on-line și offline. Nora Deneș, orchestratorul proiectului, a unit două genuri muzicale diferite și le-a facut să sune armonios:

‘Combinația de pop cu simfonic este binevenită, este o alternativă pentru ceea ce se propune zi de zi pe radio. Simfonicul îmi curge prin vene! Este radacina mea ca muzician, o radacină pe care nu pot sa o (re)neg…fara ea, nu aș fi cine sunt azi, omul care imbratiseaza noul, combinandu-l cu ceea ce știe deja bine.   Pe mine ma bucură enorm postura de producator muzical, am gasit o gașcă de curajoși, care au crezut în mine, m-au inspirat și m-au provocat în același timp! Am cântat, am orchestrat, m-am jucat cu instrumentele pe care le-am avut la îndemână, și le mulțumesc și muzicienilor din orchestră pentru entuziasm și implicare!’  

“Music in pROgress” este primul proiect pop simfonic independent din România şi a fost realizat alături de orchestra “Nora Denes Symphonical”, formată din muzicieni profesionişti, dascăli şi elevi ai Liceului de Artă din Baia Mare. Din această campanie fac parte următoarele piese: ‘Deja-vu’, ‘Hey Brother’, ‘Cup Song’ și ‘Lumea visează’

Lasati un comentariu