„A fost o vreme când la Buda se tipărea mai multă carte românească decât la Iaşi sau Bucureşti”

• publicat la: 17 October 2016
„A fost o vreme când la Buda se tipărea mai multă carte românească decât la Iaşi sau Bucureşti”

In revista Sinteza a aparut un interviu cu directorul Institutului de Cercetări al Românilor din Ungaria, Maria Berényi. Este autoarea mai multor volume dedicate comunităţii româneşti din Ungaria, iar unul dintre acestea, „Poveştile caselor. Români în Buda şi Pesta”, a fost lansat în 2011 şi la Academia Română. Maria Berényi a fost astfel primul român din Ungaria care şi-a prezentat o carte la Academie, după mai bine de 100 de ani.

La Buda şi Pesta, mai ales la Buda, s-a stabilit la sfârşitul secolului al XVIII-lea, începutul secolului al XIX-lea, o colonie prosperă de negustori macedoromâni, veniţi din Imperiul Otoman, mai ales după distrugerea oraşului Moscopole, principalul lor centru urban. Foarte multe acţiuni româneşti din acea vreme au avut susţinerea financiară asigurată de această colonie. Era o colonie foarte puternică, în mai multe oraşe din monarhia habsburgică, dar cele mai puternice erau comunităţile de la Viena şi de la Pesta. Foarte multe personalităţi macedoromâne, cum era Emanoil Gojdu, cum era Atanasiu Grabovsky, unchiul lui Şaguna, au fost oameni foarte înstăriţi şi trebuie spus că o bună parte din clădirile din centrul Budapestei de astăzi au fost construite şi au fost proprietatea acestor macedoromâni. Spre exemplu, în piaţa de astăzi Vörösmarty, clădirile din partea de est au fost ale familiei Sina, ale familiei Grabowsky, ale familie Lipa ş.a.m.d. În apropiere era şi casa lui Emanoil Gojdu… Apropo, el acolo a locuit şi acolo a avut şi biroul de avocatură, deşi toată lumea crede că a locuit unde se află Curţile Gojdu. Nu avea cum să locuiască acolo, fiindcă Curţile Gojdu s-au construit între 1902–1905, iar Gojdu a murit în 1870. Locul şi imobilele de pe acel spaţiu s-au aflat în proprietatea lui, iar Fundaţia Gojdu, care i-a gestionat după moarte averea lăsată, a primit acele imobile şi a construit curţile care îi poartă numele, dar el nu a locuit niciodată acolo. 
Care credeţi că au fost românii din Ungaria care au influenţat cel mai mult societatea ungară?

Influenţă foarte mare a avut, dacă vorbim despre Budapesta, familia Sina şi mai ales Gheorghe Sina, care a fost mâna dreaptă a lui István Széchenyi (unul din marii oameni de stat maghiari ai secolului al XIX-lea – n.r.) şi finanţatorul principal al podului peste Dunăre pe care acesta l-a visat. Dacă treceţi peste Podul cu Lanţuri, dinspre Buda spre Pesta, sunt doi lei, cu blazonul familiei Széchenyi şi blazonul familiei Sina. Budapesta a avut un rol major şi în influenţarea vieţii bisericeşti ortodoxe din Transilvania, prin mitropolitul Şaguna, fiindcă el s-a format la Budapesta. El era de origine aromână, născut la Miskolc, dar a stat şase ani în casa familiei Grabovsky, la Budapesta. Era, prin ei, înrudit cu familia Sina, foarte influentă şi la Viena. Deci, el când mergea la Viena, îi avea ca susţinători pe membrii acestei familii, dar şi pe un bancher important, Popovici, tot de origine română. Cu ajutorul lobby-ului făcut de aceştia i s-au deschis multe uşi viitorului mitropolit. Rezumând, aromânul Şaguna din Miskolc a obţinut reînfiinţarea Mitropoliei Ardealului, având susţinerea unui lobby intens la Budapesta şi la Viena.

A fost o perioadă când foarte mulţi români şi aromâni au influenţat semnificativ viaţa socială, economică, culturală a Ungariei. Cât sunt ei de cunoscuţi acum, la nivelul societăţii maghiare?

Eu cred că se ştie despre ei, problema este cum se conştientizează. Dacă ştim ceva, acel lucru trebuie şi conştientizat, iar acest lucru nu se întâmplă. Foarte mulţi turişti români trec prin centrul Budapestei, pe lângă urme româneşti, şi habar nu au. Asta nici nu ar fi o problemă, la nivelul omului de rând, dar observ că nici intelectualii din România nu cunosc aceste epoci înfloritoare pentru cultura românească. Spun înfloritoare, fiindcă Buda şi Pesta, apoi Budapesta (cele două oraşe s-au unit oficial doar în 1873 – n.r.) au fost centre culturale foarte viguroase pentru cultura românească, începând de la secolul al XVIII-lea, cu tipografia din Buda, unde corifeii Şcolii Ardelene au fost cenzori. Petru Maior şi Gheorghe Şincai şi-au editat acolo cele mai multe publicaţii. A fost o perioadă, între 1813 şi 1825, când la Buda s-a publicat mai multă carte românească decât la Iaşi sau la Bucureşti. Deci putem vorbi de o cultură înfloritoare.

Integral în Revista Sinteza

Vezi și ISTORIE. Construirea Curților Gojdu din Budapesta (1901-1905)

sursa Dan Tanasa

comentarii

de PUIU la 18 October 2016 - 12:07

FELCITARI PENTRU ARTICOL MA SIMT ONORAT CA PE TARIMUL CULTURII CELE DOUA NATIUNI SINT UN EXEMPLU EUROPEAN CARE AR TRBUI INOCULAT COPIILOR SI TINERETULUI. TREBUIE SA CREDEM IN ACESTE VALORI CARE AU INPLETIT ATIT DE FRUMOS CELE DOUA NTIUNI VECINE LEGATE SI PRIN ISTORIE COMUNA. SA DEA DOMNUL SA AVEM CIT MAI MULTE ASEMENA ARTICOLE.

Lasati un comentariu