Concurs de poezie și desen de Ziua Armatei

• publicat la: 12 octombrie 2016
Concurs de poezie și desen de Ziua Armatei

Cu ocazia Zilei de 25 Octombrie, Ziua Armatei, Direcţia de Cultură Carei din cadrul Primăriei municipiului Carei în colaborare cu Biblioteca Municipală Carei organizează un concurs de desene și creație de poezie pentru elevii din clasele V-VIII, cu ocazia aniversării a 72 de ani de la eliberarea ultimei brazde de pământ românesc.

Regulament: – Desenele vor fi realizate pe foi A3 (bloc mare de desen) care vor avea trecute la subsol numele autorului, instituția de învățământ, clasa, profesorul coordonator

– Poeziile vor avea ca subiect fie momentul istoric al eliberării patriei, fie Monumentul Ostașului Român și vor avea trecute la subsol numele autorului, instituția de învățământ, clasa, profesorul coordonator

– Un elev poate participa în concurs cu câte o lucrare

– Lucrările se vor depune la Biblioteca Municipală, de luni până vineri între orele 8-14, până în data de 24 octombrie 2016.

Cele mai bune creații vor fi premiate cu cărți și diplome, iar desenele vor fi expuse timp de o săptămână în Castelul Károlyi.

comunicat Directia de  Cultură

Lasati un comentariu