Calendar cultural al lunii decembrie. 48 de ani de la moartea Prelatului Papal careian, Ludovic Vida

• publicat la: 8 December 2016
Calendar cultural al lunii decembrie. 48 de ani de la moartea Prelatului Papal careian, Ludovic Vida

Dintre personalităţile culturale locale pe care le omagiem în cursul lunii decembrie  îl amintim pe dr. Neța Iercoșan,  o personalitate remarcabilă a culturii careiene. La data de   7 decembrie 2016 s-au împlinit  64 de ani de la naşterea sa.

A fost un reputat arheolog, profesor de istorie, muzeograf, cercetător științific la Muzeul Județean Satu Mare, secția din Carei, apoi, pentru un răstimp de 21 de ani director al Muzeului Orăşenesc Carei.

S-a născut în 7 decembrie 1950 în satul Siliştea, comuna Şlindia, judeţul Arad. A urmat şcoala primară în satul natal, iar cursurile gimnaziale în centrul de comună Şilindia. Între 1965 – 1969 a făcut studiile liceale la Liceul Teoretic din Ineu (jud. Arad), profilul uman. A continuat studiile la Facultatea de Istorie – Geografie a Institutului Pedagogic Oradea, pe care le-a finalizat în 1972. În acelaşi an este repartizat ca profesor de istorie la Şcoala Generală Iojib, comuna Medieşu Aurit, jud. Satu Mare, unde a profesat până la 1 iunie 1978, când a fost numit la conducerea muzeului careiean. În perioada cât a fost dascăl a urmat la fără frecvenţă cursurile Facultăţii de istorie a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj Napoca, finalizate cu examenul de licenţă susţinut cu lucrarea „Circulaţia monetară în judeţul Satu Mare, sec. III î.e.n. – sec. V e.n.”, sub îndrumarea prof. univ. dr. Hadrian Daicoviciu.

Între 1980 – 1982 a urmat cursuri de specializare în muzeografie şi arheologie, sub conducerea prof. dr. Radu Florescu, finalizate cu atestate profesionale.

A desfăşurat o prolifică activitate ştiinţifică finalizată cu studii şi lucrări publicate în totalitate. A participat ca student la săpături arheologice pe şantierele de la Râpa – Tinca, Medieşu Aurit – Castel, Marca (Sălaj), Medieşu Aurit, aşezare, majoritatea cu S. Dumitraşcu.

Între 1980 -1994 a efectuat săpături, singur sau în colaborare, pe şantiere arheologice la Sanislău, Acâş, Moftinu Mic, Căpleni, Carei (Ferma IAS), Carei – Bobald, Dumbrava, Tăşnad – Sere. În paralel, în perioada !978 – 1994 a efectuat cercetări arheologice de teren în zona de activitate a Muzeului careiean, respectiv zona nisipurilor între Curtuiuşeni şi Urziceni, valea Eriului, valea Crasnei, precum şi în zona Codrului şi Câmpia Someşană[1].

A elaborat şi publicat, printre altele:

1. Muzeul orăşenesc Carei – ghid, 1980, Oradea, în colaborare cu Carol Karacsonyi;. Un vas-biberon eneolitic descoperit la Ciumeşti, Satu Mare. Studii şi Comunicări vol. V – VI, 1980-1981, pp. 35-38.; Cutremure de pământ în judeţul Satu Mare până la 1900 (În colaborare cu Ana Iercoşan), Satu Mare. Studii şi Comunicări, V-VI, 1980-1981, pp. 565 – 576; Noi descoperiri arheologice în zona Carei, Satu Mare. Studii şi comunicări, VII-VIII, 1986-1987, pp. 139-158; Contribuţii la istoricul muzeului careian (în colaborare cu Ioan Nemeti şi Carol Karacsonyi), Satu Mare. Studii şi comunicări, VII-VIII, 1986-1987, pp. 477-488; Descoperiri traco-dacice din zona Careiului, Revista Muzeelor, 1987, nr. 4, pp. 3-6 ; Un cuptor de ars ceramică din epoca neolitică descoperit la Căpleni (jud. Satu Mare), ActaMP, XI, 1987, pp.73-76; Depozitul de bronzuri de la Carei, Thraco-Dacica, IX, 1988, pp.127-129 Descoperiri arheologice aparţinând epocii bronzului din zona Careiului (în colaborare cu I. Nemeti), Revista Muzeelor, 1991, 4; Săpături arheologice în aşezarea neolotică de la Căpleni (jud. Satu Mare), Satu Mare. Studii şi comunicări , vol. IX-X, 1992-1993, pp. 9-22

În 1999 obţine titlul de doctor în istorie cu teza Cultura Tiszapolgar în vestul României la Institutul de Tracologie al Universităţii Bucureşti.  Lucrarea i-a fost publicată în acelaşi an.

În data de 11 decembrie comemorăm  46 de ani de la moartea Prelatului Papal careian, Ludovic Vida, care l-a avut ca dascăl pe George Pteancu, unul dintre iluştrii dascăli careieni.  S-a născut la data de 13 octombrie 1885. În anul 1912, aşa cum reiese din documentele vremii a fost primul conducător al Societăţii de Lectură ’’Sf. Ioan Gură de Aur’’ a Seminarului de la Oradea. Această societate avea drept scop promovarea şi cultivarea limbii române şi a tradiţiilor naţionale şi desigur studiul intens al obiectelor din domeniul religiei. Canonicul Ludovic Vida, pe atunci tânăr preot la Oradea, a pregătit statutele Societăţii de Lectură, şi a iniţat şedinta de constituire, ţinută în ziua de 3 noiembrie 1913. Odată cu reorganizarea, în 1930, a eparhiilor Bisericii Române Unite cu Roma, preotul şi protopopul Ludovic Vida este repartizat la nou înfiinţata eparhie a Maramureşului, unde devine canonic şi apoi vicar general. Convingerile sale religioase, acelea de a nu trăda, de a nu accepta trecerea la altă religie, l-au costat ani grei de închisoare. A fost arestat împreună cu episcopul său, dr. Alexandru Rusu, la data de 29 octombrie 1948. După eliberarea din închisoare, în anul 1964 şi-a reluat legăturile cu episcopul dr. Ioan Dragomir, noul episcop al Maramureşului,prin părintele Alexandru Săsăran aşa cum mărturisesc documentele vremii.

A fost pentru câţiva ani profesor la Liceul „Vasile Lucaciu. În perioada cât a activat la Carei, ca profesor, în paralel a fost redactor responsabil la gazeta cultural-informativă „Neamul nostru”. Alături de un grup de iniţiativă, format din importante personalităţi ale Careiului acelor vremuri    (notarul Emil Coconeţi, pr.-prof Ioan Cheri, dir.-înv. Gheorghe Pteancu, prof. Augustin Ossian, prof. Leontin Ghergariu ), va înfiinţa prima librărie şi tipografie românească din Carei. 

A încetat din viață la doar 48 ani, în  data de 24 septembrie  a  aceluiaşi an 1999. Mormântul său se află în Cimitirul Mestereszi.

În 14 decembrie aniversăm 121 de ani de la naşterea avocatului Corneliu Pop.  A urmat dreptul la Ungvar, obţinând diploma de avocat la Târgu Mureş. A fost implicat în luptele politice ale românilor din Sătmar  şi membru de frunte al P.N.R. În 1918 a fost  ales să fie prezent la Marea Adunare Naţională de la Alba-Iulia, pentru ca peste un an să fie ales deputat în Parlamentul României.

În şedinţa din 13 decembrie 1918 a fost ales tribun popular pentru pretura şi oraşul Carei, în cadrul tratativelor dintre Romul Marchiş, proaspăt vicar de Carei, şi comisarul guvernamental comitatens. Imediat după instaurarea administraţiei române a fost investit în funcţia de şef al Direcţiei Finanţelor.

Din cauza disensiunilor din P.N.R. va trece în PNL. Din 1924 a ocupat funcţia de prim juristconsult al oraşului Carei. S-a remarcat şi pe tărâm cultural fiind membru în diferite asociaţiuni şi reuniuni. A fost decorat cu ordinul „Coroana României” în grad de cavaler.

În 3 octombrie 1940 a fost expulzat împreună cu familia şi s-a refugiat la Arad, unde a deţinut funcţia de avocat-principal al judeţului şi Prefecturii Arad.

S-a stins din viaţă la Carei în 1950. Mormântul său a fost recuperat de familie după o luptă acerbă cu autorităţile.

Pe 18 decembrie aniversăm 149 de ani de la naşterea arhidiaconului Romulus George Marchiş. S-a născut la 18 decembrie 1865 la Homorodul de Mijloc, în familia preotului paroh George Marchiş şi al Iuliei Vultur.
Şcoala primară şi gimnaziul le-a urmat la Carei, iar studiile liceale le-a făcut la Oradea, Braşov şi Sibiu, oraş unde absolvă în 1884 examenul de capacitate. Teologia o urmează la Seminarul romano-catolic din Satu Mare, absolvind în 1888. Nu trebuie ignorată nici educaţia primită în familie, atât tatăl său cât şi Romul si sora sa Otilia vorbeau curent mai multe limbi de circulaţie.

S-a căsătorit cu Elisabeta Sarkadi şi a fost hirotonit în 18 aprilie 1889. În primul an de preoţie a fost administrator al parohiei Virtiş, localitate aflată astăzi în Ungaria. Ivindu-se un post vacant în parohia Tămaia, localitatea natală a tatălui său, George Marchiş, a păstorit credincioşii acestui sat, aparţinător pe atunci comitatului Sătmar, vreme de două decenii între 1890-1908, întâi ca administrator parohial, apoi ca preot paroh începând cu anul 1900. Activitatea din parohie i-a fost încununată cu terminarea construcţiei bisericii de zid cu hramul „Sf. Arh. Mihail şi Gavril”, în anul 1898. Prin ridicarea acestui lăcaş de cult, Romul George Marchiş şi-a adus prinosul de recunoştinţă pentru locurile copilăriei tatălui său.

Din 1908 va trece la Carei ca paroh şi protopop, iar din 1909 cumulând şi funcţia onorantă de arhidiacon al părţilor sătmărene, urmându-i în aceste funcţii tatălui său. În calitate de arhidiacon al părţilor sătmărene s-a situat mereu în centrul luptei împotriva Episcopiei de Hajdudorog, nume de tristă amintire pentru românii sătmăreni. În 29 mai 1912 se numără printre delegaţii prezenţi la adunarea de protest de la Alba Iulia împotriva înfiinţării amintitei episcopii. Protestează împotriva arestării pr. Gh.Mureşan şi a celor 14 săteni din Moftinul Mic. A fost alături de părintele Ciurdariu care a avut de pătimit la Doba în acei ani.

Încă din 1893 era membru al comitetului Comitatens Satu Mare, susţinând dezideratele românilor sătmăreni, şi în 12 noiembrie 1918 e ales membru în Consiliul Naţional Român comitatens Satu Mare, iar a doua zi e prezent la mitingul organizat în sala de consiliu a primăriei oraşului Satu Mare, când românii au jurat credinţă C.N.R. Central din Arad şi au proclamat ruperea parohiilor unite încorporate în 1912 la Ep. Hajdudorog.

La 18 noiembrie este ales preşedinte al C.N.R. Cercual Carei şi vicar al nou constituitului Vicariat Naţional Român din Carei.

Faptele sale de patriotism vor fi încununate cu alegerea sa între membrii Marelui Sfat Naţional, care a realizat visul de veacuri al tuturor românilor: Marea Unire de la 1 Decembrie 1918. În acea zi mai mulţi români sătmăreni au fost prezenţi în cetatea morţii lui Horia, dar şi locul reînvierii neamului românesc: pr. Vasile Ardelean, dr. Vasile Chirvai, dr. Aurel Vălean, dr. Aurel Nilvan, pr. Ioan Doroş, pr. Constantin Lucaciu, dr. Ilie Carol Barbul, dr. Teofil Dragoş, dr. Coriolan Steer, Iuliu Coroianu, pr. Traian Trufaş.

După Unire, Romul Marchiş a ajuns senator în Parlamentul României Mari. La 25 septembrie 1923 episcopul martir Valeriu Traian Frenţiu îl numeşte vicar foraneu pentru Arhidiaconatul Sătmarului, ca o recunoaştere pentru activitatea sa rodnică.

La 30 decembrie 1918 l-a întâmpinat în gara Carei pe gen. Berthelot, expunându-i în limba franceză durerile românilor din zonă.

Ancorat şi în activitatea culturală, a fost multă vreme casier al Desp. Sătmar-Ugocea al „Astrei” şi preşedinte al Reuniunii învăţătorilor greco-catolici din Arhidiaconatul Sătmar, organizaţie înfiinţată de tatăl său, George Marchiş.

Despre familia lui Romul George Marchiş se cunosc puţine lucruri. Se ştie că a avut o fiică pe nume Gabriela, născută în 1890 la Fegernic şi repausată la numai 16 ani în Tămaia. Tot la Tămaia s-au născut copii: Adrian Eugen Iosif (1893), despre care se ştie că a fost o vreme medic şef al Spitalului orăşenesc Carei, şi Maria Elisabeta (1895), căsătorită cu dr. Ioan Victor Vancea, fost prim pretor şi deputat.

 Romul George Marchiş s-a stins din viaţă la 4 aprilie 1925, fiind înmormântat alături de tatăl său la Carei. Mormantul sau inca nu a fost identificat.

Tot la data de 18 decembrie comemorăm 37 de ani de la trecerea la cele veşnice a lui Stelian Popescu-Segarcea.   Publicistul, poetul şi  folcloristul s-a născut în 22 ian. 1912 la Segarcea din Vale, jud. Teleorman. Studiile secundare le-a făcut la Turnu Măgurele, bacalaureatul la Piteşti, studii superioare de litere şi filosofie la Bucureşti. A început să publice de la 14 ani.

            A funcţionat ca profesor secundar la Sighet (1945-1948), Salonta (1948-1949), Şimleu ( 1949-1950 ) şi, din 1951 până la moarte, la Carei. A colaborat cu publicaţiile: Atitudinea românească, Banatul literar, Afirmarea, Litera, Progresul, Românizarea, Timpul eminescian, Zorile Romanaţului, Prepoem, Democratul, Cronica sătmăreană, Pagini sătmărene, Viaţa şcolară.

            A folosit pseudonimele literare Sthelly Dinsegarcea, Silvestru Seneca, Stelian Segarcea.

            A publicat volumele: Splendida crestomaţie de poezii originale, 1932, Turnu Măgurele;  Descreţeşte-ţi fruntea, 1934; Dumnezeu, (în colaborare); Balade populare culese de pe valea Oltului şi însoţite prin câte un comentariu critic, Buc., tip. St. Ionescu-Tămădău, 1941 (volum dedicat lui D. Caracostea).

            A avut preocupări folcloristice, îndeosebi în anii studenţiei, făcând parte din echipele conduse de D. Gusti şi C. Brăiloiu. A cules în special balade din ciclul antiotoman şi haiduceşti. Cea mai mare parte a culegerilor lui de folclor, realizate prin intermediul elevilor, au rămas nepublicate. A rămas în manuscris, conţinând 251 de pagini, Dezvoltarea învăţământului în oraşul Carei, de la începuturi, până la Eliberare, vol. I, datat Carei, 1977.

Anul acesta aniversăm 170 de la naşterea preotului cărturar Vasile Pătcaşiu. El  s-a născut în ziua de Crăciun a anului 1844 în Hotoan. Studiile primare le-a urmat în localitatea natală. Îşi continuă studiile la Carei timp de trei ani începând cu 1855. Cursurile liceale le urmează la „Samuil Vulcan” în Beiuş, absolvind în 1862.

Vasile Pătcaşiu a absolvit în 1871 teologia greco-catolică la Seminarul din Gherla şi s-a hirotonit preot în Catedrala Blajului la 26 septembrie 1872, după ce lucrase un an ca secretar de cancelarie la Pretura Plăşii Tăşnad.

În 1873 îl succede în parohia Hotoan pe preotul George Costea în martie 1873, unde va sluji cu fidelitate până aproape de sfârşitul vieţii. Aici a organizat Şcoala Confesională românească greco-catolică, şcoala de duminică şi sărbători, un „grânar bisericesc”, pentru a veni în sprijinul nevoiaşilor. A reuşit formarea unui cor. Iniţial format din tinerimea satului, va deveni faimos în epocă.

Concomitent cu pr.dr.Vasile Lucaciu, a devenit membru al Astrei în 1875, iar în 1907 se numără printre primii membri ai Despărţământului Tăşnad al „Asociaţiunii”. A pus bazele unei frumoase biblioteci alcătuită din volume editate de către Astra. A fost sprijinit material în această iniţiativă de George Pop de Băseşti.  A fost membru fondator al Reuniunii învăţătorilor români sălăjeni şi membru în Congregaţiunea Comitatensă a Sălajului.

A publicat cartea de rugăciuni şi cântări bisericeşti „Icoana sufletului”, care a fost retipărită în mai multe ediţii.

S-a remarcat ca unul dintre cei mai activi membri ai Partidului Naţional Român pe aceste meleaguri. În 1892 a fost prezent, alături de cantorul-învăţător din Hotoan, Teodor Medan, şi de fruntaşul George Filepp, între cei 300 de delegaţi memorandişti la Viena. În 1894 a fost prezent la procesul de la Cluj.

În anul 1918, la 22 noiembrie, Vasile Pătcaşiu a prezidat adunarea pentru constituirea Consiliului Naţional Român, secţia Tăşnad, fiind ales preşedinte. A participat la adunarea de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918, alături de consătenii săi Constantin Albu, Traian Sălăjean, Gheorghe Sălăjean şi Gavril Varga.  Pentru ideile sale patriotice, Vasile Pătcaşiu a fost silit să se refugieze la Carei, apoi la Oradea, timp de 7 săptămâni, până în 8 aprilie 1919.

La 25 mai 1919 era deja în fruntea corului sătesc, primindu-l în gara din Carei pe regele Ferdinand I şi regina Maria.

Pentru meritele sale deosebite, părintele Vasile Pătcaşiu a ajuns arhidiacon onorar şi fost decorat cu ordinul Steaua României în grad de cavaler.

Vasile Pătcaşiu este unul dintre puţinii oameni care au lăsat mărturii din perioada 1883-1930, cum este ”’Cronica de la Hotoan”, o lucrare care cuprinde mărturii vechi de un secol. , în care sunt consemnate toate evenimentele importante, petrecute atât pe plan local cât şi naţional.

Buletin de Carei

Lasati un comentariu