Comisia Juridică surclasează Comisia Economică în Consiliul Local Carei

• publicat la: 11 January 2017
Comisia Juridică surclasează Comisia Economică în Consiliul Local Carei

În mod surprinzător, în Consiliul Local al UAT Municipiul Carei, Comisia Juridică suplineşte  mare parte din   ,,lipsa de atenţie,,  în activitate a Comisiei Economice.

Luni, 9 ianuarie 2017, a avut loc  o şedinţă extraordinată la Primăria Carei, având 3 proiecte de hotărâre  pe Ordinea de  Zi dintre care 2 erau de natură economică,  legate de bugetul de venituri şi cheltuieli a  Spitalului Municipal. Dat fiind acest aspect, ne-am fi aşteptat ca discuţiile şi intervenţiile să aparţină membrilor Comisiei Economice. Doar că aceştia au păstrat la această şedinţă… Silezio Stampa.

Cei care au purtat un dialog  constant cu reprezentantul pe profil economic de la Spitalul  Municipal Carei au fost  consilierii Eva Mărginean şi Ilie Ciută, ambii din Comisia Juridică.

Ei sunt cei care  au semnalat  neconformităţi  în derularea şedinţei.  Consilierul Ciută a  remarcat că Proiectul   pentru aprobarea excedentului de la spital nu avea  ataşat  Raport de Specialitate şi nici Ordin  de Plată  care să ateste restituirea sumelor în excedent. Adică  dosarul oferit consilierilor locali de administraţia locală  era incomplet!

Linişte totală din partea membrilor Comisiei Economice. Aceştia nu au remarcat nici măcar faptul că ordinea firească din punct de vedere economic al proiectelor de hotărâre de pe Ordinea de Zi a fost inversată.

Fără intervenţia consilierului Ciută de la Comisia Juridică ar fi fost  aprobat   întâi   excedentul şi abia apoi ar fi fost luat în discuţie bugetul.  Noroc cu secretarele primăriei care şi-au dat seama de justeţea celor semnalate  de consilier şi au sugerat preşedintelui de şedinţă  Păuşan  să supună la vot  propunerea…corectoare. Urmăriţi filmarea şedinţei şi observaţi că membrii Comisiei Economice au votat pentru aprobarea  modificărilor solicitate de consilierul Ciută, deci şi-au dat seama de situaţia ilogică în care au fost puse pe Ordinea de Zi proiectele de hotărâri.

Filmul desfăşurării şedinţei atestă cele de mai sus chiar dacă finul primarului, economist de profesie,  nu a consemnat  ineditul situaţiei în care s-au aflat  consilierii din Comisia Economică. Poate doar pentru a nu menţiona intervenţiile pertinente şi la subiect  ale consilierului Ciută, care oricum vor apare în Procesul Verbal al şedinţei din data de 9 ianuarie 2017 deci pentru a nu fi nevoit să recunoască justeţea intervenţiilor celui pe care îl denigrează  mereu.

Sau poate pentru a nu se face de râs  recunocând că anul trecut , pentru o situaţie similară, a declanşat un linşaj mediatic la adresa consilierului Ciută. În mod surprinzător, în acest an nu s-a apelat la circul mediatic cu plata salariilor din excedent, probabil nefiind an electoral.

Se adevereşte astfel că doar consilierii care citesc materialele de şedinţă, cu spirit civic şi neşantajabili  au cronici nefavorabile în presa apropiată de primar.

Din filmare lipseşte momentul în care secretarul Sroth  Clara a distribuit înainte de ultimul  punct, Raportul de Specialitate  şi copia Ordinului de Plată de la Spitalul Municipal.

Din Comisia de specialitate din domeniul studii, prognoze economico-financiare, buget, administrare a municipiului, administraţia publică numită şi Comisia Economică fac parte :

1. Dl. ROMAN ADRIAN, consilier local din partea Uniunii Democrate Maghiare din România,
2. Dl. TEMPFLI VASILE-ADALBERT, consilier local din partea Uniunii Democrate Maghiare din România,
3. Dl. LEITNER RÓBERT-ATTILA, consilier local din partea Uniunii Democrate Maghiare din România,
4. Dl. ONEŢ IOAN, consilier local din partea Partidului Social Democrat,
5. Dl. PĂUŞAN MARCEL-BUJOR, consilier local din partea Partidului Alianţa Liberalilor şi Democraţilor

Din Comisia de specialitate pentru probleme social-culturale, sport, tineret, agrement, ordine publică şi juridică numită şi Comisia Juridică fac parte :

1. D-na MĂRGINEAN MARIA EVA, consilier local din partea Uniunii Democrate Maghiare din România,

2. Dl. PETKES IOSIF, consilier local din partea Uniunii Democrate Maghiare din România,

3. Dl. KEIZER LUDOVIC, consilier local din partea Uniunii Democrate Maghiare din România,

4. Dl. HÁGÓ ATTILA-NÁNDOR, consilier local din partea Uniunii Democrate Maghiare din România,

5. Dl. CIUTĂ ILIE, consilier local din partea Partidului Naţional Liberal

 

Buletin de Carei

comentarii

de stelu la 11 January 2017 - 19:09

juridica e mai tare in consiliu ca economica,de tor risu!udmr carei a vrut juristi la comisia economica sau maistri ca sa nu priceapa nimic si sa ridice mana la comanda.mai este roman contabilu de la scaune?

de mark la 12 January 2017 - 08:47

la sala de la primarie de langa birou primar si langa baie unde este pentru scriitorii primarului vine in fiecare zi finul,este angajat la primarie?

Lasati un comentariu