Pagina principala / Istoric / Mărturii din Hotoan din primul război mondial

Mărturii din Hotoan din primul război mondial

In articolul din numărul precedent publicam o serie de mărturii privitoare la participarea României la primul război mondial și, mai ales, documente privind marile fapte de arme săvârșite de soldații și ofițerii armatei române, o armată surprinsă aproape nepregătită de evenimente, deși  conducătorii de atunci ai țării afirmau necontenit contrariul!

În numărul de față dorim să ne ocupăm de soldații români transilvăneni, siliți să lupte într-o armată și pentru niște idealuri cu care nu aveau nimic de-a face și fiind ținta unei propagande deșănțate asupra pericolului rusesc, promotorul unui model de societate asiatică și prea puțin europeană! Trebuie să recunoaștem în mod onest că Rusia atunci, ca și acum, era simbolul unui regim care avea prea puțin din valorile susținute de majoritatea statelor europene care, și acelea, erau departe încă de o adevărată democrație! Acest lucru îl observa foarte bine unul dintre cei mai fini și avizați cronicari sătmăreni ai epocii, preotul greco-catolic Vasile Pătcașiu de la Hotoan (1848-1932), a cărui viață și misiune religioasă ar putea servi drept exemplu tuturor preoților de azi sau de mâine. Acest preot, care a servit în aceași parohie timp de 60 de ani, observa, în anul 1916, că „sub protectoratul Rusiei autocrate libertatea românilor ar fi tot mereu amenințată” (Cronica Hotoanului).

Ce dramă sufletească au putut avea cei 700.000 de români înrolați în armata austro-ungară, mai ales că luptau pentru o cauză străină lor! Plecarea cetelor de români pe front se făcea într-o atmosferă sobră, fără fanfară și cântece patriotice, așa cum se desfășura la maghiari și șvabi. Mobilizații, scria preotul din Mădăras, „s-au mărturisit și cuminecat” plecând la război sub ocrotirea dumnezeiască (Cronica Mădărasului). Chiar din primul an al războiului, din localitatea Hotoan au fost duși pe front 60 de tineri pentru care preotul Pătcașiu se ruga cu fierbinte rugăciune: „Doamne al puterilor mult îndurate îndeamnă pe cei chemați ca să facă pace cât de îngrabă, iar pe ai noștri duși la oaste, adă-i acasă întregi și sănătoși.” (Cronica Hotoanului)

El a ținut și un registru special în care a notat numele mobilizaților, pierderile avute, calamitățile peste care au trecut soldații. Din păcate, acest registru, ca și multe alte documente valoroase ale preotului Pătcașiu, sunt pierdute deocamdată pentru noi.

Nici cei de pe front nu uitau locurile de acasă, „am mâncat cu toții acolo pe prici plângând, că ne aduceam aminte de acasă…” (Jurnal de front al lui Mihail Dan). Mai mult, unii dintre ei, din puținul pe care îl primeau ca soldă, făceau economii și trimeteau banii acasă pentru tot felul de fundații pioase, mai ales pentru biserica din sat. Tot preotul Pătcașiu a inițiat și condus un Protocol al binefăcătorilor din Parohia Hotoan, început în 4 noiembrie 1874, în care a notat conștiincios toate aceste donații ale soldaților de pe front.

Astfel, la poziția 336 apare tânărul Vasile Mesaroș, fiul văduvei lui George Mesaroș, care „a cumpărat pentru Biserica din Hotoan un Liturghier pentru care a trămis prețul chiar de pe câmpul de bătaie, unde se luptă pentru Țară și pentru Tron de la începutul campaniei a acestui crâncen războiu. Prețul a fost douăsprezece coroane-12.”

La poziția 338, tânărul Ioan Toth, care „se află la oaste unde curge bătălia în Galiția, în numele său și a soției sale Rozalia, născută Boconcios, a dăruit Sfintei noastre biserici suma de zece coroane-10”. La poziția 344, este notat Corneliu Vanca, „fiul curatorului nostru, Demetriu Vanca, aflat la oaste a dăruit pentru biserica noastră suma de patruzeci de coroane-40”.

La poziția 345 îl găsim iarăși pe tânărul Vasile Mesaroș care e dus pe frontul de luptă italian, dăruiește, de astă dată împreună cu mama sa Maria Erdei, suma de douăzeci coroane-20. La poziția 346 îl găsim chiar pe nepotul preotului Pătcașiu, Gavrilă Pătcaș, născut în 19 noiembrie 1895, aflat pe frontul de bătaie din Galiția ca mitralior, dăruia bisericii zece coroane. El a și murit pe câmpul de luptă!

Floarea Mesaroș, împreună cu soțul ei Nicolae Boconcioș, dus la război, dăruiesc bisericii suma de zece coroane (poziția 353). La poziția 356 sunt notați Terezia Ripan și soțul ei Ioan Chereji, „care e dus la front în  bătaie”, dăruiesc bisericii suma de douăzeci coroane. La poziția 356 apare George Găzdag, fiul lui George Găzdag, „de pe câmpul de bătaie unde a fost dus de un an și jumătate, a dăruit Sfintei biserici cinsprezece coroane…” Maria Giolțan, împreună cu soțul ei Alexa Boconcios, „care e dus la frontul de bătaie, dăruiesc bisericii treizeci de coroane” (poziția 357). Regina Borlan, împreună cu soțul ei Alexandru Pteancu, „care e dus la frontul de bătaie, dăruiesc bisericii zece coroane” (poziția 358). La poziția 360 îl găsim iarăși pe tânărul Vasile Mesaroș care dăruiește încă zece coroane bisericii!

Și  în anul 1917 continuă aceste donații ale soldaților de pe front. La poziția 363, Traian Fogaș, dus „la frontul de cătră Bucovina”, trimite ca dar Sfintei Biserici în 8 august, douăzeci coroane. George Potrovița și fiul său George, ambii înrolați la miliție și duși la serviciu militar, dăruiesc în 18 august douăzeci de coroane bisericii (poziția 364). La poziția 374 apar ca donatori Găvrilă Găzdag și soția sa Floarea Pop, care, întru amintirea fiului lor Gligor care este dus la frontul de bătaie acum de trei ani și care de-atunci nici când nu a fost acasă, dăruiesc bisericii o sută de coroane. Tot la acest an este înregistrată donația lui Alexa S. Pop cu soția sa Maria Guiaș „care întru amintirea fiului lor iubit Demetriu care e prisonier de război în Rusia” dăruiesc bisericii șaizeci coroane (poziția 365).

Anul 1918 aduce noi nume de donatori pentru biserică. La poziția 377 figurează Ioan Nichita care donează suma de 13 coroane întru „amintirea fiului său Ioan care în urma boalelor căpătate ca ostaș luptător la frontul de bătaie, a repausat în 26 aprilie anul curent.”  La poziția 380 este notat tânărul Ioan Toth, „fost ostaș la frontul României, care în semn de mulțumită către Dumnezeu că l-a scăpat din resbelul de 4½ ani a dăruit Sfintei Biserici una sută de coroane.” Dăruirele continuă și în anul 1919, acum ele având mai ales caracter comemorativ, în amintirea celor decedați, dar și ca semn de mulțumire pentru întoarcerea celor dragi. La poziția 392, Găvrilă Găzdag a lui Toader cu soția sa Floarea Pop au dăruit bisericii, întru amintirea fiului lor Gligor, care nu s-a mai întors de la bătaie, suma de 1000 coroane! Și la poziția 400 din anul 1920 apare Rozalia Bocancios care, în amintirea soțului său Vasile Chiorean, „care fiind dus la bătaie încă din anul 1914, nici până azi nu se știe sigur că trăiește sau după cum zic unii că a murit”, dăruia bisericii 50 de lei. Un caz special este la poziția 395, unde Maria David, văduva lui Emilian Mesarăș, dăruia Sfintei Biserici 300 coroane întru amintirea soțului său Emilian și a cumnatului său Valentin, asasinați mișelește de o bandă de secui, în retragere în fața ofensivei armatei române, în data de 18 aprilie 1919.

Un fapt extrem de elocvent pentru atmosfera de întrajutorare care domnea în majoritatea localităților românești este că, deși se zbăteau în greutăți materiale cumplite, de cele mai multe ori, cei de acasă participau la foarte multe acțiuni de strângere de fonduri, pe lângă acțiunile care se desfășurau pe plan național și unde mai mult de nevoie erau obligați să ia parte ca urmare a presiunilor notarilor satelor. Astfel, amintim că în 10 decembrie 1916, trei fruntași de vază ai românilor, dr. Gheorghe Pop de Băsești, dr. Andrei Cosma și dr. Alexandru Ghețe, vicarul Silvaniei, au lansat un apel către românii sălăjeni „prin care ni s-a cerut să facem contribuiri pentru românii sălăjeni schilovi, răniți, neputincioși și neharnici de lucru, cari se vor reîntoarce acasă din rezbelul crâncen care ține fără încetare între popoarele dușmane, ce se bat pe viață și pe moarte…” Din parohia Hotoan s-au adunat suma de 178 coroane și 50 fileri, care au fost trimiși la banca Silvania unde erau depuse colectele (poziția 343). Sătenii din Hotoan contribuie apoi cu suma de 126,50 coroane pentru orfelinatul din Blaj, care s-a înființat pentru ajutorarea și creșterea orfanilor rămași a căror părinți au căzut în război (poziția 349). Și să nu uităm că, în toamna anului 1918 mai mulți poporeni din Hotoan au contribuit cu suma de 402,60 coroane pentru cumpărarea unui steag tricolor românesc și pentru acoperirea cheltuielilor zilnice ale Consiliului Național Român creat în noiembrie 1918!

Nu trebuie uitat că toate acestea se întâmplau într-o comunitate care număra 594 de români greco-catolici, 24 romano-catolici și 7 evrei. Din această mică comunitate au fost mobilizați 115 săteni, 18 tineri au murit pe fronturile rusesc și italian și 4 au rămas invalizi. Localitatea Hotoan și preotul local Vasile Pătcașiu din anii Primului Război Mondial vor rămâne în istoria meleagurilor nord-vestice ale României ca un exemplu de solidaritate și întrajutorare care, probabil, a caracterizat majoritatea comunităților românești, dar de unde din păcate nu s-au păstrat prea multe mărturii documentare.

Dr. Viorel CIUBOTĂ

material apărut în revista Eroii Neamului