Rămas bun Titus Doboş

• publicat la: 18 May 2017
Rămas bun Titus Doboş

Dacă poţi să-ţi trăieşti viaţa cu iubire, bucurie şi umor, atunci ai învins “  este motto-ul după care s-a ghidat prof. Titus Doboş la realizarea lucrărilor sale din ultimii ani de viaţă.

Aseară, cel care a fost  profesorul Titus Doboş a fost  învins de o boală necruţătoare  dar a învins la rândul lui  neuitarea pentru că va rămâne veşnic în amintirea  celor care l-au cunoscut şi apreciat.

S-a născut pe meleaguri năsăudene  acum mai bine de 70 de ani, pe valea Ilvelor, în anul 1943. A urmat cursurile liceului  George Coşbuc din Năsăud unde a început perioada în car ea cochetat cu poezia dar tot de atunci datează şi iniţierea sa în arta fotografică. A urmat apoi cursurile Facultăţii Babeş-Bolya secţia psihopedagogie. Alături de bunul său prieten Dorel Daneş a ales să se stabilească la Carei. Aici s-a împrietenit cu  alt pasionat al artei fotografice, Vasile Venig.

Titus Doboş a activat în cadrul  Foto -cineclubul  ,,9 Mai Carei,,  a devenit membru al Asociaţiei Artiştilor Fotografi din România, a expus chiar la saloane internaţionale, a avut 3 expoziţii personale, a înfiinţat şi condus clubul  ,,Miraj,, din Carei cu saloanele bienale naţionale  ,,Reportaj 78,, Reportaj 80  şi Reportaj 82. Ultima sa expoziţie fotografică a fost dedicată mamei sale, în anul 2015.

http://www.buletindecarei.ro/2014/07/expune-titus-dobosartist-careian.html

A fost din 1976 director al Şcolii speciale din Carei iar apoi inspector şcolar cu perfecţionarea personalullui didactic la ISJ Satu Mare , ulterior fiind şi inspector şcolar cu munca educativă şi învăţământul special la ISJ Bistriţa Năsăud.

A fost mereu o prezenţă activă la toate manifestările culturale locale. A făcut parte din  Asociaţiunea ASTRA Carei încă de la reînvierea sa din septembrie 2014 participând până i-a permis sănătatea la toate  întrunirile.

http://www.buletindecarei.ro/2015/01/titus-dobos-si-amalgam-ul-sau-de-fapte-si-trairi.html

http://www.buletindecarei.ro/2015/09/nostalgii-pozitive.html

Asociaţiunea ASTRA, Despărţământul Carei adresează  Sincere condoleanţe  familiei sale îndurerate  şi îşi va aduce mereu aminte de Titus Doboş cu deosebită apreciere.

Dumnezeu să îl odihnească în pace!

 

Daniela Ciută

comentarii

de sorin florut la 18 May 2017 - 11:45

Dumnezeu sa-l ierte si sa-l odihneasca!

de Horia Mărieș la 18 May 2017 - 13:11

Bunul Dumnezeu să-l odihnească in pace, să-i fie memoria binecuvântată.

Lasati un comentariu