Calendar cultural careian al lunii noiembrie

• publicat la: 27 November 2019
Calendar cultural careian al lunii noiembrie

Careiul a fost recunoscut în toate timpurile ca fiind un focar de cultură. Este de remarcat faptul că din rândurile românilor s-au ridicat importante și renumite personalități în pofida faptului că până în anul 1919 nu aveau acces la studiu în limba română. Ceea ce  nu a împiedicat familiile de români din acele vremuri să își păstreze limba maternă, obiceiurile și tradițiile multimilenare.

Dintre personalităţile locale pe care le omagiem în luna noiembrie îl  amintim pe Constantin Alpini, de la a cărui trecere la cele veşnice comemorăm 173 de ani. Preotul cărturar Constantin Alpini s-a născut în 1809 la Mecenţiu, într-o familie de nobili ardeleni (de Bunea Mică). Clasele superioare de filosofie le-a urmat la Liceul Academic Piarist din Cluj. A absolvit Facultatea de Teologie a Universităţii din Viena, după ce frecventase primii doi ani de teologie la Seminarul din Blaj. La 3 noiembrie 1834 se căsătoreşte la Craidorolţ cu Terezia Papp. În acelaşi an este hirotonit preot la Mecenţiu.

În 1838 publică la tipografia din Carei prima tipăritură cu caractere latine din teritoriul actual al judeţului Satu Mare. Broşura, ce poartă titlul Versuri Măriei Sale Domnului Ioan Lemenyi de Eadem, Episcopul Făgăraşului Greco-catolic las Zioa Măritului Său Nume în VI Ianuarie, cu fiască plecare supt numele Eparhiei Eriului, umilit închinate de Constantin Alpini, parohul Ernecetului, cuprinde o poezie închinată ierarhalui pentru a-i câştiga simpatia. Urmare a acestui demers, în toamna anului 1838 este numit în parohia Mediaş, unde va reprezenta rezistenţa românescă în cetatea săsească, ostilă intereselor naţiei române. Aici va lua partea românilor din Mediaş, datorită acestui fapt va avea parte de un proces iniţiat de autorităţi.

S-a aflat în corespondenţă cu George Bariţiu, 17 dintre scrisorile adresate cărturarului ardelean în perioada 1843-1846  fiind  publicate de regretatul prof.dr. Ioan Chindriş.

Constantin Alpini a publicat poezii în revista manuscrisă „Aurora”, apărută la Blaj în perioada 1838-1840.

A trecut la cele veşnice în noiembrie 1846, bolnav de tuberculoză.

La data de 7 noiembrie am comemorat  161 de ani de la trecerea în lumea drepţilor a unui alt reprezentant de seamă al  şcolii careiene, Dimitrie Sfura. El s-a născut la Vezendiu în 28 iulie 1833 în familia de ţărani a lu Teodor şi Rachila Sfura.

Şcoala primară a urmat-o la Carei, gimnaziul la Beiuş, apoi teologia greco-catolică la Oradea. S-a remarcat ca unul dintre cei mai activi membri ai „Societăţii de lectură”, fiind unul dintre cei mai promiţători din perspectiva talentului său literar.

A publicat numai în „Diorile Bihorului” 16 poezii, tot acolo văzând lumia tiparului nuvela „Cursoriul lui Horea şi Cloşca” şi poema comică „Luca Pescereanul”. Cântecul „Mai turnaţi-mi!” l-a impresionat pe însuşi Eminescu.

În 1857 a fost numit profesor la preparandia orădeană şi prefect de studii la seminarul din localitate, în acelaşi an fiind ales preşedinte al „Societăţii de lectură a junimei române” din Oradea, căreia îi preconiza un serios program de revigorare.  Deţinea în acelaşi timp şi funcţia de inspector al şcolilor greco-catolice din Episcopia Oradiei, o funcţie onorantă pentru vârsta sa. Nu a putut să-şi ducă la capăt proiectele, destinul său frângându-se brusc la puţin timp după căsătorie, în 7 noiembrie 1858, fiind înmormântat la Oradea.

În acest an s-au  împlinit  108 ani de la naşterea istoricului medievist de talie europeană, careianul Francisc Pal. S-a născut în 24 noiembrie 1911, în familia unor ţărani români cu oarecare stare de confesiune greco-catolică.

“Sunt de religie greco-catolică şi de origine românească, în ciuda numelui meu” afirma mulţi ani mai târziu însuşi Francisc Pall, făcând referire la scrierea numelui său. Scrierea numelui său cu altă ortografie se datorează acţiunii de maghiarizare a etnicilor români, politică promovată de regimul austro-ungar mai ales după apariţia în 1907 a Legii lui Apponyi și a manualului de maghiarizare a numelor de familie editat de Telkes Simon.

 Studiile primare şi liceale le-a urmat la Liceul „Vasile Lucaciu din Carei. În perioada 1929-1933 a urmat cursurile Facultăţii de Litere şi Filozofie a Universităţi „Regele Ferdinand” din Cluj. A fost elevul preferat al profesorului Constantin Marinescu, titularul catedrei de istorie medie universală şi bizantinologie, domenii spre care a fost atras şi studentul Francisc Pall şi cărora le va fi fidel întreaga viaţă. Cu rezultate strălucite la învăţătură va fi numit secretar şi bibliotecar al Institutului de istorie universală şi preparator pe lângă profesorul său. Astfel, dedicat studiului şi dovedind  aptitudini de cercetare, la absolvire obţine licenţa în litere cu „magna cum laude”.

După terminarea facultăţii, beneficiind de sprijinul profesorului Constantin Marinescu şi la recomandarea acestuia, tânărul Francisc Pall îşi desăvârşeşte pregătirea, ca bursier al statului român, în Italia şi Franţa, fiind membru al şcolilor române din Roma (1934-1936) şi Paris (1937-1938), auditor la Sorbona şi Ecole de Chartes. În perioada de studiu la Roma îşi pregăteşte şi susţine un strălucit doctorat cu tema „Ciriaco d’Ancona e la Crociata contro i turchi”. Perioada de studii din cele două mari oraşe europene este exploată prin călătorii la Viena, Graz, Berlin, Oxford, Munchen, Heidelberg, Leipzig, poposind şi adunând informaţii din bibliotecile acestor mari centre ale spiritualităţii europene.

În 1936 este numit asistent la Universitatea din Cluj, instituţie de care şi-a legat destinul până la capătul şederii sale în ţară. În 1944 îi urmează la catedră profesorului său Constantin Marinescu, mai întâi conferenţiar, iar din 1962 profesor universitar, până la pensionarea sa în 1975. În 1972 i se conferă titlul de profesor emerit. Manualul său de Istoria Evului Mediu din clasa a IX-a  a fost cel mai bun manual de istorie.

Urmele materiale ale lui Francisc Pall se păstrează la Biblioteca Centrală Universitară din Cluj. Acesta  a lăsat in urmă 56 de lucrări in 8 limbi.

Paralel cu activitadea didactică, în perioada 1949-1969 a fost şeful secţiei de istorie medie la Institutul de istorie din Cluj, unde a contribuit decisiv la cristalizarea unei concepţii şi practici de editare critică a izvoarelor diplomatice referitoare la istoria Evului Mediu în Transilvania.

În opera sa aduce contribuţii fundamentale în problemele pe care le-a abordat: cruciadele târzii, efortul antiotoman al popoarelor din Balcani, mari personalităţi politice şi militare care l-au ilustrat (Scanderberg şi Iancu de Hunedoara), umanismul şi reforma religioasă cu implicaţiile lor în ţările române, misiunbile catolice în aceste regiuni, viaţa şi personalitatea episcopului Inochentie Micu-Klein. Anii de cercetări dedicate personalităţii acestuia din urmă s-au concretizat în lucrarea în trei volume „Inochentie Micu-Klein. Exilul la Roma”, care a apărut mai întâi în Germania, iar în 1977 şi în România.

Studiul publicat în 1969 „Românii din părţile sătmarene (Ţinutul Medieş) în lumina unor documente din 1937” este o dovadă că nu şi-a uita locurile de baştină.

Eruditul istoric s-a stins din viaţă în 25 septembrie 1992 la Treuereut în Germania, acolo unde trăia din noiembrie 1979 alături de soţia sa Edith.

Careienii l-au recuperat din uitare la 11 septembrie 2011, când la Biserica Greco-Catolică Sf. Andrei au fost  organizate ample manifestări dedicate centenarului naşterii sale. S-a aşezat o placă memorială pe casa unde s-a născut şi a crescut, iar în curtea bisericii amintite a fost dezvelit şi sfinţit bustul lui Francisc Pall. Cu acest prilej a fost organizat şi un simpozion care a readus în memoria celor prezenţi personalitatea istoricului Francisc Pall, printre participanţi numărându-se Presfinţia sa dr. Virgil Bercea, episcop de Oradea, acad. Ioan Aurel Pop, prof. univ. dr. George Cipăianu, conf. Univ. dr. Ovidiu Ghitta, conf. Univ. dr. Ionuț Costea. La finalul simpozionului fiind lansat volumul comemorativ “100 de ani de la naşterea marelui istoric roman Francisc Pall”, autor, prof. Ioan Ciarnău.

La 29 noiembrie comemorăm 4 ani de la moartea lui Ioan Chioreanu-Oaş.   În 16 ianuarie 1922 s-a născut  în Prilog, Oraşu Nou, judeţul Satu Mare într-o familie de ţărani cu şase copii Ioan Chioreanu-Oaş. A fost lector universitar, inginer, doctor în agronomie, scriitor, interpret al muzicii populare vechi din Ţara Oaşului, autor de cărţi din domeniul filosofiei creţionist-ştiinţifice. A urmat primele cinci clase primare în Prilog, apoi Şcoala de Viticultură Diosig (1939), Şcoala Medie Tehnică din Salonta (1954-1958), unde obţine diploma de agronom. Între 1957-1961 urmează cursurile Facultăţii de Agricultură şi Zootehnie Cluj, obţinând diploma de inginer. În 1962 devine membru al Societăţii Naţionale de Ştiinţa Solului. În 1981 susţine la Cluj teza de doctorat Contribuţii la creşterea şi exploatarea taurinelor în Depresiunea Maramureşului, conferindu-i-se titlul de Doctor în agronomie (cond. şt. Emil Negruţiu).

Activitatea profesională o începe noiembrie 1944, când este numit director al Fermei Viticole din Seini, iar în 1945 devine secretar tehnic la Ocolului Agricol Oaş. Mai deţine şi alte funcţii între anii 1950-1962: şeful Secţiei agricole Carei, şef de ocol agricol Copalnic-Mănăştur, şef de ocol agricol al plasei Seini; şeful Serviciului agricol regional Maramureş, director ştiinţific al Staţiunii de Cercetări Livada etc. Între 1962-1972 a funcţionat ca lector universitar şi şef de catedră la I. P. 3 ani Baia Mare, Fac. de Ştiinţe Naturale şi Agricole, unde a predat pedologia, agrotehnica şi fitotehnia. Ulterior, datorită specializării şi capacităţii organizatorice, i s-au încredinţat diferite funcţii în domeniul agriculturii, dar este supus suspiciunilor din cauză că a făcut parte în 1945 din Partidul Social Democrat. Fire intransigentă şi incoruptibilă, intră în conflict cu reprezentanţi ai organelor locale şi centrale care dădeau dispoziţii absurde, este anchetat, demisionează în două rânduri, în 1973 şi 1976 când, invidiat pentru ascensiunea în domeniul ştiinţific, ameninţat şi tracasat, se îmbolnăveşte, după care se pensionează la 54 de ani.

A început să cânte la vioară de la 4 ani. Participă, de copil, la toate evenimentele folclorice tradiţionale oşeneşti, acumulând un repertoriu bogat de melodii, 250 fiind înregistrate la Institutul Naţional de Etnografie şi Folclor. Pasiunea de a cânta la ceteră l-a însoţit toată viaţa. A cântat în ţară şi străinătate, a participat la emisiuni culturale la Radio Cluj-Napoca şi Bucureşti. A fost distins cu premii, diplome de excelenţă, inclusiv cu două titluri de Cetăţean de Onoare (Oraşu Nou, 2004 şi Negreşti-Oaş, 2010).

A publicat peste 120 de studii şi articole de specialitate şi de cultură generală în volume colective sau în presă. Lucrări ştiinţifice din domeniul agronomiei şi zootehniei şi de cercetare a trecutului istoric: Solurile regiunii Maramureş(1967), Neutralizarea acidităţii solurilor podzolice(1970), Ţara Oaşului; ştiinţă şi remedii(1993), Filosofii celeste (2005), Ţara Oaşului – Ştiinţă şi remedii (2007), Idei în universalitate (2007), (Ţara Oaşului în diversitate, (2008).

Scrieri creaţionist-ştiinţifice: Esenţa divină a materiei (1990),Natura – arhitect divin (1994), Esenţa divină a materiei (ediţie adăugită, 2002), Divinologia naturii (2001), Creaţionism ştiinţific(2002), Teze teozofice (2004).

Volume de poezie: Versuri filozofice- creaţionism (1996),Etnogeneze oşeneşti (versuri) (1998), Versuri filosofice- creaţionism(ediţie revăzută, 2001), Elegie sentimentală. Poesii (2002), Poeme esenţdivionice (2003), Genodivinologie, (2004), Homer: Iliada şi Odiseea (2008). Ultima carte publicată a fost Destin şi dramă: teatru.

A decedat la 29 noiembrie 2011 în Baia Mare, fiind înmormântat în cimitirul din Dealul Florilor.

Lasati un comentariu