Fragmente din zidul Berlinului au fost aduse astăzi la Satu Mare de către ambasadorul Germaniei

• publicat la: 19 februarie 2020
Fragmente din zidul Berlinului au fost aduse astăzi la Satu Mare de către ambasadorul Germaniei

Prefectul județului Satu Mare, Radu Bud, a fost onorat să primească în data de 19 februarie vizita excelenței sale Cord Meier-Klodt, ambasadorul Republicii Federale Germania.

Ambasadorul a fost însoţit de preşedintele de onoare al Forumului Democrat German (FDG) din Transilvania de Nord, Johann Forstenheizler, și actualul președinte al Forumului Democrat German (FDG) din Transilvania de Nord, Josef Holzli, și preşedintele Asociaţiei Economice Germano-Române pentru Regiunea de Nord Vest (DRW), Iuliu Cadar, iar din partea autorităților locale au fost prezenți președintele Consiliului Județean, Pataki Csaba, și primarul municipiului Satu Mare, Kereskenyi Gabor.

În cadrul întâlnirii a fost prezentată cartea de vizită a județului, cu accent pe dezvoltarea economică datorată, în parte, investițiilor companiilor cu capital german, s-a vorbit despre strategia de dezvoltare locală și posibilitățile de investiții în zonă, despre învățământul dual și tehnic, cu o componentă importantă de educație în limba germană.

Prefectul Radu Bud a subliniat că atragerea de investitori în Satu Mare va rămâne o direcție importantă și în anii următori, iar companiile germane au un potențial mare de a genera astfel de investiții în special în domenii cu valoare adăugată mare, care pot duce la crearea de locuri de muncă mai bine plătite, stabile și atractive inclusiv pentru românii plecați la muncă în afara granițelor.

În contextul în care Germania este cel mai important partener economic al județului, cea mai mare parte a discuției s-a axat pe probleme legate de continuarea creșterii dezvoltării economice. S-a discutat despre conectarea orașului la sistemul european de autostrăzi și despre înființarea zborurilor de pe aeroportul Satu Mare pe relația Germania, respectiv crearea un zbor spre un hub important din Germania care ar deschide conexiunea cu lumea întreagă.

Ambasadorul Cord Meier-Klodt a dat asigurări că va sprijini continuarea implementării proiectelor privind învățământul tehnic dual și a propus chiar o dezvoltare pilot a acestora la nivelul întregii regiuni, complementar proiectului ”România educată”, inițiativa președintelui României, Klaus Iohannis.

Președintele Consiliului Judeţean Satu Mare, Pataki Csaba, și primarul municipiului Satu Mare, Kereskényi Gábor, au trecut în revistă principalele proiecte de dezvoltare din județ, respectiv municipiu, în domenii precum infrastructură, educaţie şi sănătate, inclusiv colaborarea cu regiunile înfrățite din Germania, Ostalb și Wolfenbuttel.

Excelenţa Sa a rămas profund impresionat de dezvoltarea economică a zonei, de interacțiunea culturală și etnică din județ și a arătat că va contribui la o promovare masivă, pe toate căile, a județului nostru în afara graniţelor României.

Prefectul Radu Bud i-a mulțumit ambasadorului Cord Meier-Klodt pentru vizita efectuată la Satu Mare, pentru interesul de a afla problemele economice și pentru toată deschiderea pe care a arătat-o în vederea continuării bunei colaborări.

La final, ambasadorul Meier-Klodt a oferit reprezentanților conducerii județului câte un fragment din Zidul Berlinului, simbol al luptei pentru libertate și democrație, dispariția căruia a deschis posibilitatea dezvoltării Europei unite de astăzi.

Lasati un comentariu