Vlădescu: Din 2011 cresc impozitele pe terenul agricol

• publicat la: 23 august 2010
Vlădescu: Din 2011 cresc impozitele pe terenul agricol

Creşterea impozitelor pe terenurile agricole va trebui decisă înainte de construcţia bugetului pentru anul viitor şi aplicată chiar de la începutul lui 2011, a declarat ministrul Finanţelor Publice, Sebastian Vlădescu, citat de Mediafax.

„Terenurile agricole sunt impozitate. Există un impozit, dar vreau să-l facem consistent. Decizia de majorare trebuie adoptată în perioada următoare, adică înainte de construcţia bugetului pentru anul viitor”, a explicat Vlădescu. Şeful Finanţelor nu a vorbit însă despre suprataxarea terenurilor agricole nelucrate.

Ministrul Agriculturii, Mihail Dumitru, spusese anterior că susţine impozitarea suplimentară a terenurilor agricole nelucrate, dar că această măsură este una cu implicaţii politice, iar o decizie va fi luată doar în coaliţie. „Impozitarea suplimentară a terenurilor agricole nelucrate este la stadiul de discuţii. Am discutat-o informal atât la noi în minister, cât şi cu Ministerul Finanţelor. Fiind o măsură de impozitare, nu poate fi propusă de noi ca proiect de act normativ, ci de către Ministerul Finanţelor”, a spus Dumitru. Proprietarii de terenuri arabile situate în extravilan plătesc un impozit anual cuprins între 36 de lei şi 43 de lei pe hectar, banii ajungând la bugetele locale.

Romania liberă

Lasati un comentariu