Arhiva pentru februarie, 2011

Medalii pentru Karate Do Carei
În data de 26 02 2011, karateka din Carei, au participat la competiţia internaţională „CUPA EUR&KA BANZAI ED.18-a” organizată în municipiul Arad de către C.S. BANZAI KARATE CLUB ARAD, din cadrul Federaţiei Române de Arte Marţiale departamentul EUR&KA. Echipa din Carei, a fost reprezentată de sportivii: Abriham Amalia,
Mai multe articole

Take,Ianke şi Cadîr la Teatrul de Nord
O comedie sentimentală semnată de Victor Ion Popa se va juca pe scena Teatrului de Nord, luni 28 februarie 2011.Reprezentaţiile vor avea loc de la orele 17,00 si 19,00.Regia şi scenografia ii aparţin lui Ovidiu Cosac. Din distribuţie fac parte: Petre Băcioiu – Take; Gabriel Chirea – Ianke; Stelian

Vacanţele în Europa, cu până la 15% mai scumpe în 2011. Vezi ce ţări au ridicat preţurile
Preţurile pachetelor turistice din Europa au crescut în acest an cu până la 15%, în top aflându-se Turcia, Anglia, Franţa şi Spania, iar turoperatorii explică majorările prin ieşirea acestor ţări din criză şi printr-o cerere mai mare, pe fondul renunţării turiştilor la vacanţele în

România e singura ţară din UE ce are o sentinţă de condamnare a interceptărilor telefonice
Vicepreşedintele PNL Norica Nicolai a declarat, sâmbătă, că România este singura ţară din UE care are deja o sentinţă de condamnare pentru interceptarea ilegală a telefoanelor şi crede că dacă nu se iau măsuri această metodă va mai fi folosită pentru intimidare în perioada alegerilor

Ai teren agricol şi nu mai vrei să-l lucrezi? UE îţi dă bani să plantezi copaci pe el
Uniunea Europeană ne dă din acest an bani şi pentru plantarea copacilor. Astfel, până în 2013 ar trebui să accesăm 229 de milioane de euro pentru folosirea şi gospodărirea durabilă a terenului prin programul „Prima împădurire a terenurilor agricole”. Măsura 221 este destinată

„Românii au talent” continuă să încânte publicul
„Românii au talent”, numele celebrei emisiuni de pe Pro TV, devine acum şi o încântătoare recunoaştere a faptului că românii au cu adevărat talent. După numai o săptămână de la debutul cu audienţe incredibile, în care Narcis Iustin Ianău ne-a lăsat perplecşi, concurenţi

Au apărut Mărţişoarele
Deşi mai sunt câteva zile până la 1 Martie, mai mulţi comercianţi de mărţişoare şi-au instalat deja tarabele în vadurile cpmerciale ale municipiului. Unii dintre ei vin de departe pentru a-şi valorifica

Ştafeta Solidarităţii a ajuns la final
Pornită în 21 februarie 2011, „Ştafeta solidarităţii între elevi” a fost o acţiune menită să transmită mesaje despre nonviolenţă între elevii şcolilor careiene. Liceul Teoretic a fost locul de unde s-a dat startul acestei manifestări şi tot aici a avut loc finalizarea ei. Grupul

Porumbelul prieteniei
S-a incheiat Stafeta Solidarităţii intre preşcolari .Mesajul ,,Porumbelul prieteniei”, al copiilor de la grupa mare de la G.P.P.Nr. 1 insoţiţi de educatoarele Merk Jenica si Pasca Dacianaa fsot dus la G.P.P.Nr.3.Aici au fost primiţi de director Buzura Berar Nela,de prof. consilier Hendea

Atenţie la becurile economice
În presa din Marea Britanie a apărut o atenţionare pentru populaţie din partea Ministerului Sănătăţii.Astfel,populaţia este rugată să acorde o atenţie sporită in cazul in care se sparge un bec de iluminat tip Economic.In asemenea cazuri este recomandat să părăsiţi camera in care s-a