5 exfoliante care îndepărtează celulita

• publicat la: 2 martie 2011
5 exfoliante care îndepărtează celulita

Te enervează la culme aspectul de coaja de portocala pe care il observi in oglinda si care troneaza pe coapse şi abdomen. Nu mai ştii ce soluţii să aplici ca să scapi de această problemă sau măcar să o atenuezi? Iată câteva remedii utile!

1. Exfoliere cu zaţ de cafea

Nu-l arunca niciodată, ci păstrează-l pentru seara când te întorci de la serviciu şi să-l foloseşti pentru exfolierea zonelor afectate de celulită. Amestecă-l cu puţină cacao şi ulei de măsline, masează zonele cu celulită, lasă-l să acţioneze 10 minute şi îndepărtează cu apă caldă.

2. Exfolierea uscată

Unii specialişti recomandă exfolierea uscată în fiecare zi, masând corpul cu un burete exfoliant sau mănuşi abrazive. Astfel, vei activa circulaţia sângelui favorizând eliminarea toxinelor şi îndepărtarea celulelor moarte de la suprafaţa pielii.

3. Exfoliant cu ovăz, migdale măcinate sau sare de mare

Optează pentru produsele exfoliante care au la bază ingrediente precum ovăz, migdale măcinate sau sare de mare, deoarece pielea ta va beneficia de o exfoliere delicată.

4. Exfoliere cu sare de mare

Amestecă sare de mare cu ulei de măsline şi zeamă de lămâie, efectuând un masaj pe tot corpul sub forma unor mişcări circulare.

5. Exfoliere cu făină de mălai

Amestecă puţină făină de mălai cu miere de albine şi ulei de măsline presat la rece. Masează-ţi corpul cu acest amestec, folosind mişcări circulare, după care îndepărtează cu apă caldă.

Reguli pentru o exfoliere perfectă

  • Masează-ţi pielea înainte de a intra sub duş. Este indicat să foloseşti mănuşile pentru exfoliere sau un burete exfoliant loofah (material abraziv fabricat din fructul unei plante tropicale). Începe de la călcâie şi urcă încet, fără să neglijezi nicio zonă a corpului.
  • Foloseşte un produs exfoliant (gel, cremă, loţiune, unul preparat în casă) după ce ai umezit corpul
  • Masează uşor fiecare parte a corpului, cu mişcări circulare.
  • Pentru o exfoliere mai blândă poţi să foloseşti un prosop cu ajutorul căruia să-ţi masezi pielea.
  • Aplica o lotiune hidratantă după exfoliere. O varianta foarte bună sunt unturile presate la rece de shea, cocos sau cacao care hrânesc pielea foarte bine.

Atenţie la alimentele care favorizează celulita!

Potrivit prof. dr. nutriţionist Gheorghe Mencinicopschi, nu trebuie să ai kilograme în plus pentru a avea celulită. Cunoscută şi sub denumirea de coajă de portocală, celulita afectează 90% dintre femei, indiferent dacă sunt slabe, cu o greutate normală, supraponderale sau chiar dacă fac sport cu regularitate. Cum nu poţi schimba mulţi dintre factorii de risc pentru celulită, trebuie să acorzi o mare importanţă alimentaţiei:

1. Sucurile carbogazoase şi fresh-urile în exces
2. Cafeaua în exces
3. Alcoolul în exces
4. Prăjelile şi alimentaţia de tip fast-food
5. Mezelurile şi alte grăsimi animale preparate industrial (conserve, semipreparate, pate)
6. Dulciurile şi alimentele rafinate

De asemenea, fumatul, hainele strâmte (împiedică circulaţia sângelui, mai ales pantalonii strâmţi şi obiceiul de a sta picior peste picior) şi tocurile înalte intră în categoria factorilor de risc pentru celulită.

sursa topsanatate

Lasati un comentariu