Pagina principala / Social, Stirea Zilei / Un semnal de alarmă !

Un semnal de alarmă !

Publicam in urmă cu puţin timp un material referitor la problemele cu care se confruntă adolescenţii din ziua de azi şi la capacitatea de receptare si de inţelegere a acestor probleme de către noi,adulţii.Ideea de a scrie un astfel de articol nu a fost deloc intâmplătoare ci  s-a născut in urma unei tragice intâmplări ce a avut loc destul de recent.Tragica dispariţie a unui băiat  de 14 ani care a hotărât să-şi pună capăt zilelor spre disperarea părinţilor săi şi a intregii comunităţi din  care facea parte ne-a îndemnat să tragem un semnal de alarmă  atât pentru părinţi cât şi pentru societate.

Nu stim câţi au reuşit să citească acel articol ( Adolescenţa vârsta dilemelor.Atenţie părinţi ! ) şi mai ales să ajungă la mesajul pe care am dorit să îl transmitem dar iată că la nici două săptămâni de la acest  incident ,la aceeaşi şcoală, o elevă de 12 ani  aplică acelaşi scenariu pentru a-şi pune capăt zilelor,chiar în incinta şcolii.Norocul ei a fost că  elevii din jur au reacţionat prompt şi au anunţat cadrele didactice care au luat deciziile potrivite.La ora actuală fetiţa se află în afara oricărui pericol,potrivit medicilor care o îngrijesc,la un spital clujean.

Intâmplarea face ca ,in urmă cu câteva seri,să fiu prezentă in miez de noapte la unitatea de urgenţa a spitalului local şi să aflu că o adolescentă  a ingerat o soluţie de insecticid tot în dorinţa de renunţa la viaţă .Din fericire, a scăpat in urma intervenţiei prompte a personalului de gardă.Cazurile numeroase putem spune,de suicid din ultima perioadă,în care marea majoritate a celor implicaţi sunt tineri,ne fac să ne punem tot felul de întrebări legate de motivele care îi determină  să recurgă la asemenea gesturi extreme.Suntem destul de reticenţi,ca societate, in a discuta aceste cazuri,in a le mediatiza.Nu inseamnă că dacă nu le discutăm acestea nu există şi mai ales nu vom rezolva nimic până nu recunoaştem ,in primul rând,că avem o problemă în ce priveşte cazurile şi tentativele de suicid.

Am solicitat în acest sens opinia directoarei Şcolii Generale nr.1,Sidonia Varga,care este psiholog, şi a avut bunăvoinţa de a face câteva precizări:

„Sunt sigură de faptul că toţii ne iubim enorm copiii şi le dorim tot ce e mai bun pe lume. Să nu ne gândim nici o clipă că greşind, nu ii iubim sau ii iubim mai putin. Ceea ce nu cu toţii ştim sau nu recunoaştem este faptul că nu toţi ştim să le arătăm, să le spunem, să-i facem să simtă cât de mult ii iubim şi cât de importanţi sunt ei  pentru noi. Nu acceptăm ideea că oricât de mult ii iubim putem să greşim şi chiar greşim uneori in educaţia lor. Acest lucru nu ţine de intensitatea sentimentului de iubire pe care il avem faţă de ei, ci de faptul că nimeni in această lume nu ne invaţă să fim părinţi şi cred că sunteţi de aceeaşi părere cu mine atunci, când spun că meseria de părinte este cea mai grea meserie din lume. Se întâmplă astfel , şi pentru că  pur şi simplu, nu ne pricepem la toate!

Dar in acelaşi timp pot să vă spun că greşeala este normală, este naturală. Ceea ce contează este să recunoaştem că putem să facem greşeli, că avem nevoie de ajutor. Să recunoaştem atunci când situaţia ne depăşeşte, ne scapă de sub control, să ştim unde şi la cine putem să apelăm si să credem cu tărie că există oameni care sunt in aceeaşi barcă cu noi, alături de noi , că există totuşi cineva care ne poate ajuta, care aşteaptă doar un semnal şi este gata să facă ceea ce e  mai bine pentru noi si că doar impreună putem reuşi.

Stiu şi cred, că din păcate orice părinte işi doreşte un copil frumos, cuminte, ascultător, care are note bune…. adică un copil “perfect”. In acelaşi timp, la rândul lor, si copiii isi doresc părinţi” perfecţi”.Dar, din păcate sau din fericire, perfecţiunea nu există şi ceea ce pot să spun este că: “ eu nu aş vrea să fiu copil in lumea de azi, o lume superficială, falsă, haotică………”

In numele intregului colectiv de cadre didactice adresez un mesaj deschis, sincer, de incredere părinţilor şi copiilor şi le spun că noi suntem intotdeauna alături de ei şi pregătiţi să le sărim in ajutor, dar pentru a le putea oferi  acest ajutor ei trebuie să-l ceară şi in acelaşi timp trebuie să ţină cont de sfaturile, recomandările noastre.

Dacă copilul  are un comportament ingrijorător sau manifestă semne de depresie, cereţi ajutorul unui  profesionist care ştie cum să rezolve problemele  celui ce trece prin situaţii dificile, il poate ajuta .Nu aşteptaţi  ca lucrurile să treacă de la sine, ele nu se vor rezolva singure.

Oferiţi aşadar  copiilor voştri iubire,apreciere, acceptare, afecţiune, inţelegere şi nu neglijati  problemele cu care se confruntă el, zambiti-i, imbratisati-l, vorbiti-i , el are nevoie să ştie că cineva e mereu lângă el şi că nu este singur într-o lume atât de complexa si nesigura ca a noastră ! Nu judecaţi, nu criticaţi, nu fiti superficiali pentru că lucrurile sunt mult mai complexe decât par la prima vedere.

Inainte de a zice un cuvânt nepotrivit sau de a face un gest necugetat să avem mereu in minte aceste rânduri din  povestea terapeutică „Scrisoarea copilului către părinţi” de care merită să ţinem cont pe parcursul intregii perioade de dezvoltare a copiilor” :

’’Mânuţele mele sunt încă mici, de aceea nu te aştepta la perfecţiune când fac patul, când pictez sau când arunc mingea.  Treaba pe care am făcut-o eu , te rog să nu o faci încă o dată. Voi simţi că nu am făcut faţă aşteptărilor tale. Încearcă să iei partea bună din tot ceea ce fac; bucură-te că m-am chinuit să mă leg singur la pantofiori , chiar dacă n-a ieşit decât un nod.

Picioruşele mele sunt încă mici, te rog frumos nu face paşi mari, ca să pot ţine şi eu pasul cu tine. Nu uita că sunt la început de drum. Ai răbdare cu mine. Voi învăţa totul, dar treptat, treptat. Nu mă grăbi, nu mă condamna şi nu te necăji cu mine! Lumea asta are atâtea mistere pentru mine, iar tu trebuie să-mi fii învăţător pe drumul vieţii.

Ochii mei sunt încă mici, nu au văzut lumea aşa cum ai văzut-o tu.Te rog, lasă-mă să aflu totul, fără să mă pedepseşti pentru curiozitatea mea. Şi nu mă limita inutil!

Nu te enerva când întreb prea mult, prea des şi câteodată acelaşi lucru. Eu nu cunosc lumea din jurul meu şi nici nu am pe altcineva în afar de tine să întreb. Fă-ţi te rog timp şi pentru mine, explicându-mi ce ştii despre lumea aceasta frumoasă şi fă asta bucuros şi plin de dragoste. Nu te teme să-mi fixezi limite şi reguli. Sigur le voi respecta dacă eşti consecvent în aplicarea lor. Însă dacă astăzi spui una şi mâine alta, sigur voi deveni confuz şi nu voi mai şti ce este interzis şi ce nu.

Nu mă compara mereu cu fraţii mei, cu colegii mei sau cu oricine altcineva. Sunt unic şi niciodată nu voi fi la fel ca alţii. Sigur am şi eu ceva special, fă-ţi doar puţin timp şi vei vedea şi părţile mele bune. Eu nu voi fi pentru multă vreme copil, lasă-mă să-mi trăiesc copilăria şi să mă bucur de ea. Nu îmi încărca programul cu tot felul de lucruri care nu sunt pentru vârsta mea. Acum lasă-mă doar să mă joc.

Sufletul meu este foarte sensibil, sentimentele mele sunt încă foarte gingaşe. Nu mă face mai mic decât sunt! Fii înţelegător la greşelile mele şi stângăciile care le fac mereu. Dacă mă critici constant voi deveni stingher şi lipsit de încredere în forţele proprii.Gândeşte-te: poţi să-mi critici faptele fără să mă critici ca persoană!

Respectă-mi drepturile de copil şi demnitatea. Nu mă umili şi nici nu folosi violenţa verbală sau fizică cu mine. Din asta voi învăţa numai să mă ascund de tine, să mint şi să-mi fie frică. La un comportament pozitiv întotdeauna voi răspunde pozitiv, deci încearcă să fii blând, iubitor şi înţelegător.

Păstrează -mi sufletul curat ! Nu mă lăsa să vad şi să învăţ lucruri rele.Tu esti modelul meu. Nu mă minţi, căci o să cred că minciuna este singura cale în viaţă; nu folosi forţa, căci o să cred că forţa este ceva normal în relaţiile cu ceilalţi; nu mă critica, căci astfel voi învăţa să condamn; nu mă respinge, căci voi cred că nu mă doreşti şi as putea începe să te urăsc pentru asta. Ajută-mă să învăţ valorile morale: adevărul, cinstea, încrederea, bunătatea, iubirea. Tu ştii că eu vin de la Dumnezeu şi tot ce vine de la el nu are cum să fie ,,bun de nimic’’. Nu mă face să mă simt vinovat pentru ceea ce sunt şi pentru că nu sunt aşa cum ai visat. Eu sunt copilul tău şi tu eşti părintele meu. Aşa ne-a dat Dumnezeu unul altuia.

ACCEPTĂ-MĂ ŞI IUBEŞTE-MĂ AŞA CUM SUNT!

Daniela Ciută

comentarii