Permis suspendat la Carei pentru depăşire neregulamentară

• publicat la: 2 March 2012
Permis suspendat la Carei pentru depăşire neregulamentară

Acţiunile poliţiştilor rutieri vizând prevenirea producerii de accidente au continuat şi în cursul zilei trecute, 01 martie a.c., scopul urmărit fiind acela de responsabilizare a tuturor participanţilor la trafic în vederea respectării cu stricteţe a normelor de circulaţie pe drumurile publice.

Abaterile constatate de echipajele de poliţie aflate în supravegherea traficului au fost sancţionate cu fermitate de poliţişti, fiind aplicate peste 180 de amenzi, în valoare totală de 8.770 lei.          De asemenea, au fost reţinute în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce opt permise de conducere, pentru conducere cu viteză peste limita legală, neacordare de prioritate altui autovehicul, depăşire neregulamentară, consum de alcool şi neprezentare în termen de 24 de ore de la implicarea într-un eveniment rutier soldat cu pagube materiale, la sediul Poliţiei pentru întocmirea documentaţiei necesare.

Spre exemplu, Mihai O., de 29 de ani, din Ciumeşti, Vasile P., de 46 de ani, din Arad şi Ilie C., de 32 de ani, din Lucăceni, au condus cu viteze de 120, 103 şi 114 km/oră în localităţile Păulean şi Doba, rămânând fără permise. Un alt şofer de 41 de ani, din Iojib, Mihai H. a fost depistat la volan cu o concentraţie de 0,18 mg/l alcool pur în aerul expirat, procedându-se de asemenea la reţinerea permisului său de conducere în vederea suspendării.

Ionica M., de 39 de ani, din Carei, a efectuat o depăşire neregulamentară, încălcând marcajul longitudinal continuu, circulând astfel pe sensul opus, iar Vasile D., de 28 de ani, din Botiz, a pătruns în intersecţia din Piaţa Libertăţii fără a respecta semnificaţia indicatorului „Cedează trecerea”, intrând în coliziune cu un alt autovehicul. În ambele cazuri, şoferii au rămas fără permise.

Unele fapte constatate în trafic de poliţiştii rutieri sunt prevăzute însă ca infracţiuni de legea penală, astfel încât amenzile au fost înlocuite de dosare penale. Este cazul lui Radu P., de 42 de ani, din Satu Mare, care a fost depistat conducând pe B-dul Lucian Blaga din municipiu, deşi permisul îi fusese anulat, într-o situaţie similară aflându-se şi Vasile P., de 24 de ani, din Certeze, care se afla la volan, deşi nu poseda permis de conducere de nicio categorie.

Şi poliţiştii Formaţiunii Rutiere din Ardud au oprit pentru control autoturismul condus de Ioan L., de 34 de ani, din Şandra, constatând că certificatul de înmatriculare prezentat de bărbat conţine unele modificări la rubrica „inspecţie tehnică”. În consecinţă, s-a procedat la efectuarea unei constatări tehnice de către specialişti R.A.R., stabilindu-se că numărul de identificare al autoturismului prezintă modificări şi urme de sudură, ceea ce duce la concluzia că acesta a fost înlocuit. Mai mult, fusese modificată şi data expirării I.T.P., în certificatul de înmatriculare figurând,  în mod fals, luna ianuarie a anului 2013, pe când în evidenţele Poliţiei I.T.P.- ul expirase din 25 ianuarie 2009.

Suspectul este cercetat de poliţişti sub aspectul comiterii a trei infracţiuni: conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, cu numere false şi uz de fals.

Amplasarea radarelor perioada 03 – 05 martie a.c.:

-      DN 19: Ciuperceni –– Vama ;

-      DN 1C: Drăguşeni – Halmeu;

-      DJ 193: Păuleşti – Culciu ;

-      DN 19A: Beltiug – Supur;

-      DN 19: Carei – Petreşti;

-      Municipiul Carei:

  • Strada 1 Decembrie 1918;
  • Bd. 25 Octombrie;
  • Strada Uzinei;
  • DN 1F: Carei – Căuaş – Tăşnad;

-      Municipiul Satu Mare:

DN 19A: Satu Mare – Dorolţ;

Strada Botizului;

Strada Odoreului;

B-dul Lucian Blaga.

Lasati un comentariu