500 de misiuni ale jandarmilor sătmăreni în luna februarie

• publicat la: 5 martie 2013
500 de misiuni ale jandarmilor  sătmăreni în luna februarie

În luna februarie a acestui an Jandarmeria Satu Mare a desfăşurat peste 500 de misiuni, independent şi în cooperare cu Poliţia. Acestea s-au derulat în zonele de interes operativ din mediul urban şi rural şi au avut ca scop creşterea gradului de siguranţă al cetăţenilor. Efectivele de jandarmi au fost organizate în patrule mixte de menţinere a ordinii publice şi în subunităţi de intervenţie care au răspuns în orice moment solicitărilor cetăţenilor şi au intervenit oportun cazul producerii unor fapte antisociale.

Asigurarea ordinii publice şi a siguranţei participanţilor la manifestări cultural-artistice, religioase, promoţionale, sportive sau de protest, misiune de bază a Jandarmeriei Române,  a constituit o prioritate pentru efectivele instituţiei. Pe acest segment au fost executate peste 90 de misiuni, pe parcursul cărora jandarmii au oferit sprijin de specialitate organizatorilor, au acţionat pentru prevenirea şi combaterea faptelor de natură penală sau contravenţională şi au răspuns prompt diverselor solicitări venite din partea cetăţenilor. Drept urmare, toate adunările publice s-au desfăşurat în mod paşnic şi civilizat, cu protecţia participanţilor şi a mediului ambiant, fără stânjenirea folosirii normale a drumurilor publice sau a transportului în comun şi nu au degenerat în acţiuni turbulente, de natură a pune în primejdie ordinea şi liniştea publică, siguranţa persoanelor, integritatea corporală, viata sau bunurile aparţinătoare acestora ori domeniului public.

Din cele peste 500 de misiuni executate, peste jumătate au constat în misiuni de menţinere a ordinii publice, în municipiile Satu Mare, Carei şi oraşele Negreşti Oaş, Tăşnad, precum şi în activităţi de patrulare intercomunală, în sistem integrat, pe raza judeţului Satu Mare. Pe timpul acestora s-a urmărit prezervarea climatului de ordine şi siguranţă publică, apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, prevenirea şi descoperirea infracţiunilor şi a altor încălcări ale legilor în vigoare, precum şi protecţia instituţiilor fundamentale ale statului.

Echipajele de jandarmerie au intervenit în 32 de cazuri semnalate, atât prin intermediul numărului unic de urgenţe 112, cât şi prin apel direct  la  numărul inspectoratului – 0261 /769783 – şi au acţionat pentru aplanarea unor conflicte spontane  şi pentru combaterea unor fapte antisociale. În plus, au fost executate 28 de misiuni de punere în aplicare a mandatelor  de aducere a unor persoane implicate în procese aflate pe rolul instanţelor de judecată  sau în anchete derulate la nivelul parchetelor. Pe lângă acestea, jandarmii au asigurat paza  şi protecţia transporturilor de bunuri, valori, înscrisuri şi produse cu caracter special care, potrivit legii, prezintă un grad de pericol ridicat şi necesită condiţii speciale de siguranţă.

Tulburarea ordinii şi liniştii publice, provocarea ori participarea efectivă la scandal a unor persoane în locuri sau localuri publice, consumul de băuturi alcoolice în locuri publice sau săvârşirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, de natură să provoace indignarea cetăţenilor, sunt câteva dintre faptele pentru care jandarmii au aplicat sancţiuni contravenţionale în luna februarie.

Cele mai multe fapte de natură contravenţională şi penală au fost săvârşite în municipiul Satu Mare. În acest sens, în luna februarie au fost aplicate 134 de avertismente scrise şi 367 de amenzi contravenţionale, au fost constatate 51 infracţiuni (24 independent şi 27 în cooperare cu Poliţia) şi au fost efectuate actele premergătoare începerii urmăririi penale pe numele a 52 de suspecţi. În majoritatea cazurilor autorii au săvârşit fapte precum furturi de material feros şi lemnos, furturi de produse alimentare şi nealimentare din magazine, furturi de energie elecrică sau comercializarea unor produse contrafăcute, infracţiuni contra persoanei, precum şi infracţiuni care aduc atingere unor relaţii privind convieţuirea socială.

Principalul obiectiv al Jandarmeriei Satu Mare  pentru luna martie constă în creşterea numărului activităţilor de patrulare – în sistem integrat cu efective ale I.P.J. Satu Mare – executate în municipii, oraşe şi sate, cu precădere în zone cunoscute cu potenţial criminogen. De asemenea, se va acţiona ferm  pentru respectarea legalităţii, prevenirea şi descurajarea unor acţiuni care vizează producerea de incidente sau manifestări de violenţă pe timpul adunărilor şi manifestaţiilor publice, manifestărilor cultural – sportive, precum şi pe parcursul altor manifestări similare, cu participare numeroasă.

Lasati un comentariu