Cursă aeriană între Satu Mare şi Frankfurt/Main

• publicat la: 15 July 2013
Cursă aeriană între Satu Mare şi Frankfurt/Main

Preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, Adrian Ştef, s-a întâlnit, azi, în Germania, cu subprefectul Județului Darmstadt-Dieburg, Christel Fleischmann, în cadrul unui vizite oficiale, organizată de prof.dr. Johan Sofron, cunoscutul artist originar din Soconzel. Adrian Ştef a mai avut întâlniri şi cu conducerile Băncii de Economii Sparkasse şi a   Spitalului Județean Darmstadt-Dieburg.

            Legăturile cu județul Darmstadt-Dieburg sunt mai vechi, putându-se de mai multă vreme discuţii în vederea întăririi relaţiilor de colaborare prin încheierea unui protocol de înfrăţire între judeţele Satu Mare şi Darmstadt-Dieburg.

            Discuţiile purtatea  cu subprefectul Christel Fleischmann au vizat şi înfiinţarea unei curse aeriene între Satu Mare şi Frankfurt, existând sprijinul deplin al conducerii județului Darmstad-Dieburg, în subordinea căreia este Aeroportul din Frankfurt.

            Adrian Ştef şi Christel Fleischmann au stabilit detaliile vizitei pe care prefectul județuluiDarmstadt-Dieburg, Klaus Peter Schellhaas, o va face în judeţul Satu Mare în perioada 31 iulie-3 august, când toate aceste teme vor fi abordate din nou.

Președintele Consiliului Județean Satu Mare s-a întâlnit și cu managerul Spitalul Județean Darmstadt-Dieburg, Christian Keller. Cei doi ai pus bazele unui program de schimb de medici şi asistenţi între Spitalul Judeţean Satu Mare şi Spitalul Județean Darmstadt-Dieburg.

O altă întâlnire foarte important a avut loc cu Markus Euler, membru în Consiliul de Administrație al Băncii Sparkasse Dieburg, preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, Adrian Ștef, prezentând oportunităţile de investiţii din judeţul Satu Mare, sprijinul pe care Consiliul Judeţean Satu Mare îl poate acorda investitorilor germani interesaţi de judeţul Satu Mare. Totodată, s-au discutat modalitățile de colaborare între Consiliul Județean Satu Mare și importanta bancă germană.

La sfârșitul lunii aprilie, și o delegaţie oficială a Primăriei Satu Mare, în frunte cu primarul Dorel Coica, a efectuat o vizită în Darmstadt-Dieburg, în vederea iniţierii unor relaţii de colaborare pe plan economic şi cultural cu landul Hessen şi mai multe oraşe din regiune, inclusiv Frankfurt am Main.

 

Lasati un comentariu