Arhiva pentru 10 septembrie 2013

Bronz pentru kartiştii careieni
În perioada 7-8 septembrie 2013 s-a desfășurat la Satu Mare etapa a treia a Campionatului de Karting Școlar. S-au prezentat 86 de piloți în grila de start. Careienii au fost reprezentați la această competiție de echipa de la Clubul elevilor și școlarilor și A.S. Kart Racing Carei. Micii piloti au fost indrumati de instructor Mille
Mai multe articole

Primarul Kovacs iritat de consilierii liberali
Pentru o şcoală de peste 100 de ani cum este Şcoala Vasile Lucaciu din Carei nu se găsesc bani la Primărie pentru geamuri noi. Nu acelaşi lucru e valabil şi pentru o clădire construită după 1990 sau pentru amenajarea integrală a unei grădiniţe de limbă maghiară în fosta clădire

Peste 100 de copii au participat la atelierul de origami organizat de BJSM
Biblioteca Județeană Satu Mare organizează mâine, 11 septembrie 2013, cu începere de la ora 1000, în Sala multimedia, ultimul atelier de origami din acestă vară. Cu acestă ocazie, micii artiști își vor expune obiectele realizate prin tehnica origami, iar pentru întreaga lor strădanie

Burse pentru elevii eminenţi dar fără posibilităţi financiare
Asociația Freres Europa – Emmaus Satu Mare sprijină peste 80 de tineri aflați în dificultate din punct de vedere financiar,prin programe de educare, formare și integrare socio-profesionale. Concret,vor fi sprijiniți cu burse lunare peste 40 de elevi din judet,având rezultate școlare foarte

Victoria României: claxonatul interzis, cătuşe şi oase rupte!
Spre deosebire de hoardele de aşa-zişi suporteri ai naţionalei Ungariei care au devastat tot ce-au prins în cale şi au beneficiat de un tratament „cu mănuşi” din partea jandarmilor, la Sfântu Gheorghe, un pensionar care a avut „tupeul” să-şi poarte tricolorul prin centru a fost maltratat,

Spălatul pe dinţi, gestul simplu care ţine cancerul la distanţă
Potrivit unui studiu publicat în jurnalul Cancer Prevention Research , o igienă orală precară poate creşte riscul dezvoltării virusului papilloma uman (HPV). Acest virus poate cauza atât cancer de col uterin cât şi oral. Mai mult, Centrul pentru Controlul Bolilor din SUA a stabilit că 60% din

Rapsodul maramureşean declarat monument UNESCO
Badea Piţiş este unul dintre cei zece români declaraţi anul trecut „păstrători“ ai tradiţiilor populare ale umanităţii. Rapsodul doineşte de când se ştie şi a fost maestrul cunoscutului solist de muzică populară Grigore Leşe. Nicolae Piţiş are 82 de ani, dar încă bate ţara în

Prime uriaşe pentru jucătorii naţionalei României
Fotbalistii nationalei României vor primi prime uriase dacă vor reusi să ducă prima reprezentativa la baraj si, ulterior, la turneul final al Campionatului Mondial din Brazilia. Potrivit lui Dumitru Dragomir, presedintele LPF, forul condus de Mircea Sandu a pregatit jumatate de milion de euro

Comisiile parlamentare au decis: Câinii fără stăpân, eutanasiaţi în 14 zile
Comisiile parlamentare au stabilit, luni seara, un termen de 14 zile in care cainii fara stapan sunt tinuti in adaposturi, dupa care, daca nu sunt revendicati sau adoptati, sa fie eutanasiati, edilii avand posibilitatea sa amane eutanasierea daca dispun de resurse pentru a mai pastra animalele in padocuri. Comisiile

Comemorarea lui Avram Iancu la Carei
Directia de Cultură şi Sport Carei, Asociaţia ”Colonia Motilor” Ianculeşti , Centrul Cultural Municipal, Asociaţia Refugiatilor Carei, Asociaţia Unirea 2009 si redacţia Buletin de Carei organizează în data de 15 septembrie 2013, de la ora 12,00, manifestări dedicate comemorării Eroului