Voluntariatul intră în scenă!

• publicat la: 3 octombrie 2013
Voluntariatul intră în scenă!

În perioada 15 septembrie – 25 octombrie, Caravana SEV pune în mişcare 390 de organizaţii interesate să devină active în cadrul programului SEV – Serviciul European de Voluntariat, program sprijinit de Comisia Europeană prin TiA, aducându-le împreună pentru informare, inspiraţie şi schimb de experienţă. Caravana SEV trece prin 26 de localităţi din tot atâtea judeţe din ţară şi va cuprinde evenimente organizate de partenerii noştri locali, la care vor fi invitate câte 15 organizaţii interesate de SEV din fiecare locaţie.

Participanţii vor avea oportunitatea să interacţioneze cu persoane resursă – voluntari români şi străini, organizaţii gazdă şi de trimitere, formatori TiA – de la care pot afla informaţii clare şi prietenoase despre implementarea proiectelor SEV şi răspunsuri la întrebări: De ce sunt proiectele SEV o oportunitate pentru organizaţia mea? Alfabetul SEV: Care sunt actorii şi concepetele cheie? Cum se obţine acreditarea? Care e ciclul unui proiect SEV? Cum identificăm parteneri SEV?, etc. La Satu Mare va avea loc in data de 5 octombrie la sediul Asociatiei ACT 4 U din Satu Mare.

Caravana SEV face parte din proiectul „gONG: Voluntariatul intră în scenă!”, un proiect finantat de Comisia Europeana prin Programul TiA – Structuri de Suport SEV, derulat de Pro Vobis in parteneriat cu Asociatia A.R.T. Fusion, Asociatia Creativ, Asociatia Team for Youth si Centrul de Voluntariat Cluj-Napoca si urmareste informarea la scara larga privind oportunitatile oferite de Serviciul European de Voluntariat (SEV) catre organizatii si tineri si cresterea calitatii proiectelor SEV.

Ce este SEV?

Serviciul European de Voluntariat sau SEV/EVS este un program al Comisiei Europene, finanţat prin programul Tineret în Acţiune (www.tinact.ro), care stimulezează mobilitatea transnaţională şi implicarea în proiecte de voluntariat a tinerilor. SEV permite tinerilor cu vârste între 18 şi 30 de ani să desfăşoare stagii de voluntariat pentru perioade de câteva săptămâni până la 12 luni în organizaţii dintr-o altă ţară decât ţara de reşedinţă. SEV promovează coeziunea socială, solidaritatea şi toleranţa între tinerii europeni, cât şi cetăţenia activă. Programul este o oportunitate de dezvoltare personală şi profesională adresată tinerilor europeni. Anual, cîteva mii de tineri europeni, printre care şi români, participă la stagii SEV în Europa! Mai multe detalii despre SEV găsiţi pe pagina www.voluntareuropean.ro.

Lasati un comentariu