Campania „VREAU SĂ FIU VOLUNTAR”

• publicat la: 16 februarie 2012
Campania „VREAU SĂ FIU VOLUNTAR”

Inspecţia de Prevenire a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Someş”al Judeţului Satu Mare, a iniţiat la începutul acestui an o nouă campanie de informare, purtând denumirea „Vreau să fiu voluntar”. Pe parcursul anului 2012 se va derula Proiectul 1: Rolul şi importanţa voluntariatului, având ca principalele obiective:

–         cunoaşterea şi respectarea de către autorităţile publice locale a reglementărilor privind voluntariatul în situaţii de urgenţă

–         creşterea interesului autorităţilor publice locale pentru constituirea, dimensionarea şi dotarea reală şi corectă a structurilor serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă

–         creşterea numărului de solicitări din partea cetăţenilor pentru intrarea într-un serviciu voluntar pentru situaţii de urgenţă

Pe parcursul derulării acestui proiect se vor organiza seminarii de informare şi instruire a primarilor privind reglementările specifice referitoare la voluntariatul în situaţii de urgenţă, se vor organiza acţiuni comune cu serviciile voluntare pentru situaţii de urgenţă de recrutare a voluntarilor (difuzarea de pliante, puncte mobile de informare preventivă, exerciţii demonstrative, ziua porţilor deschise), se vor transmite spoturile de campanie („Vă plac provocările ?”, „Vreţi să obţineţi competenţe noi?”, „Vreţi să lucraţi în echipă?” pe posturile de televiziune locală. De asemenea, se vor planifica şi acţiuni de informare adaptate vârstei  şi cu cercurile de elevi „Prietenii pompierilor”, respectiv  „Cu viaţa mea apăr viaţa” cu ocazia controalelor tematice efectuate la unităţile şcolare.

redactia

Lasati un comentariu