Arhiva pentru 4 aprilie 2014

Poliţia Locală Carei trimite 2 echipaje după un cal
Satul Ianculeşti,ce aparţine de UAT Carei ,se află in ultima perioadă de timp pe lista traseelor preferenţiale ale Politiei Locale Carei.Dacă acum două zile agentii atrăgeau atentia localnicilor că lasă gâştele din gospodărie să circule liber pe…stradă,in conditiile in care satul Ianculesti este încadrat în zona 1 a municipiului
Mai multe articole

Alteţa Sa Regală Principele Nicolae al României vine şi la Carei
Consiliul Judeţean Satu Mare anunţă vizita in judeţ a tânărului Principe Nicolae, primul nepot al Regelui, băiatul Principesei Elena,cea de a doua fată a cuplului regal. Inaltul oaspete se va afla in mijlocul sătmărenilor în perioada 7-10 aprilie şi va vizita cele mai importante obiective

Vânzările Dacia în Marea Britanie au crescut de peste 3 ori în primul trimestru
Vânzările de autoturisme Dacia în Marea Britanie au crescut de aproape 3,5 ori în primele trei luni din 2014 faţă de perioada corespunzătoare a anului trecut, la peste 6.800 unităţi. Acesta este cel mai puternic avans în rândul mărcilor de volum, într-o piaţă în urcare cu 13,7%, informează

Noile contracte de credit care elimină teoria impreviziunii
Obligatia de negociere in vederea adaptarii contractului este alcatuita din doua obligatii distincte: obligatia de a intra in negocieri, care este de rezultat, si obligatia de negociere efectiva, care face parte din categoria obligatiilor de mijloace . In lipsa ajungerii la un acord privind reasezarea

Nou programul de vizitare a Castelului
Conducerea Muzeului Municipal Carei anunță faptul că în perioada Luni, 7 aprilie 2014 – vineri, 11 aprilie 2014, programul de vizitare al Castelului Károlyi și al expozițiilor din interiorul acestuia este între orele 08.00 – 16.00. Începând de sâmbătă, 12 aprilie 2014,

Braconaj piscicol
În cursul zilei de 02 aprilie a.c., poliţiştii Secției 7 Poliție Rurală Carei şi cei ai Biroului Rutier Carei, în cadrul unei acţiuni pentru depistarea persoanelor care pescuiesc ilegal pe timpul prohibiției pe canalul râului Homorod, în zona com. Moftin, au depistat 5 persoane (bărbaţi),

POLEMOS:Valentin Stan,păpuşa secuilor
POLEMOS Dacă un secui oarecare defilează numai cu ce vrea el din istoria lor, treacă meargă, dacă un ardelean român face acelaşi lucru, are şi el dreptul. Dar, un profesor de istorie, mai ales bucureştean sau budapestan, nu are dreptul să fie avocatul unei părţi, când dă lecţii