Pagina principala / Eveniment, Stirea Zilei / Ziua Limbii Române

Ziua Limbii Române

Ziua Limbii Române   se sărbătorește în România la 31 august, la aceeași dată cu Limba Noastră, o sărbătoare similară celebrată în Republica Moldova  din 1990.

Această propunere legislativă a fost legiferată ca zi festivă a României prin Legea nr. 53/2013 adoptată de Parlamentul României .

În expunerea de motive, inițiatorii propunerii legislative explică faptul că „importanța limbii române nu trebuie marginalizată de tendințele actuale către globalizare, deoarece limba română reprezintă fundamentul identității naționale, un punct deosebit de important pentru consolidarea unei societăți puternice și unite”.

În această zi va fi arborat drapelul României, în conformitate cu prevederile Legii nr. 75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului național și folosirea sigiliilor cu stema României de către autoritățile și instituțiile publice.

Din stânga Nistrului , soseşte un mesaj de la românii care si astazi lupta pentru dreptul fundamental,răpit de separatişti- studierea în Limba Română.

La 1 septembrie incepe  cel de-al XIII-lea an în refugiu de dragul Limbii Române.

Frumoasele creaţii ale Laurei Jitariuc nu mai au nevoie de nici o prezentare.

 Limba românească

Limba mea e un tezaur,

Limba românească.

Cine o vorbeşte şi o îngrijeşte

Are multă demnitate omenească.

Au luptat străbunii pentru ea,

Uniţi sub steagul tricolor,

Iar astăzi mai încearcă cineva

Ca să dezbine acest popor.

Din nou luptă pentru ea copiii,

Lipsiţi de dreptul cel firesc

De a trăi,

De a învăţa în linişte şi pace

Pe pământul strămoşesc.

Ni l-a lăsat Ştefan cel Mare,

Cel Bun, cel Sfânt şi Înţelept.

Noi ducem tricoloru-n sărbătoare

În ritmul inimii din piept.

    Jitariuc Laura

Omagiu

E  arbore viguros şi falnic

Mare, munte, deal şi şes,

Istorie, ce n-are moarte,

Născută pentru Univers.

Eminescu-i mândria noastră

Sfânt şi geniu-nlăcrimat,

Cântec dulce, tristeţe albastră

Un stindard mândru de urmat.

Jitariuc Laura, a.2007

 

          Părinţilor

 

Părinţii meinoştri,icoane de iubire,

Izvor de-nţelepciune

Nesecat mereu…

Ca apa limpezi,

Ca oglinda sunteţi,

Deschişi la suflet,

La bine şi la greu.

Ne-aţi învăţat mereu

Să fim corecţi,

Chiar dacă viaţa este dură foarte;

Ne-aţi învăţat la rău

Cu bine să răspundem

Şi în clipe grele pentru noi

Cu demnitate să mergem mai departe.

Fără de voi,

Fără credinţa voastră-n oameni

Şi-n sfântul adevăr,

N-am fi avut să ştim ce-nseamnă dor.

Părinţii noştri, icoane de iubire,

De sănătate vouă ne-nchinăm,

Ridicăm la ceruri ruga de copil

Şi Îl rugăm pe Bunul Dumnezeu

Să vă susţină-n anii de declin.

Rugăm pe Domnul să vă dea tărie

Prin greutăţi să treceţi mai uşor.

Rămâneţi pururi tineri,

Iar căldura inimilor noastre

Şi dragostea ce-am moştenit-o de la voi,

Cât va fi scris să fiţi

Vă va-nsoţi mereu.

   Jitariuc Laura

Alături de frumoasele  poezii ale Laurei,vă invităm să recitiţi  câteva dintre cele mai reprezentative creaţii lirice româneşti dedicate limbii noastre strămoşeşti.

Limba românească
de Gheorghe Sion

Mult e dulce şi frumoasă
Limba ce-o vorbim,
Altă limbă-armonioasă
Ca ea nu găsim.

Saltă inima-n plăcere
Când o ascultăm,
Și pe buze-aduce miere
Când o cuvântăm.

Românașul o iubește
Ca sufletul său,
Vorbiți, scrieți românește,
Pentru Dumnezeu.

Frați ce-n dulcea Românie
Nașteți și muriți
Și-n lumina ei cea vie
Dulce vieţuiți!

De ce limba românească
Să n-o cultivăm?
Au voiți ca să roșească
Țărna ce călcăm?

Limba, țara, vorbe sfinte
La strămoși erau;
Vorbiți, scrieți românește,
Pentru Dumnezeu!

        Limba Noastră
de Alexei Mateevici

Limba noastră-i o comoară
În adâncuri înfundată
Un şirag de piatră rară
Pe moşie revărsată.
Limba noastră-i foc ce arde
Într-un neam, ce fără veste
S-a trezit din somn de moarte
Ca viteazul din poveste.
Limba noastră-i numai cântec,
Doina dorurilor noastre,
Roi de fulgere, ce spintec
Nouri negri, zări albastre.

Limba noastră-i graiul pâinii,
Când de vânt se mişcă vara;
În rostirea ei bătrânii
Cu sudori sfinţit-au ţara.
Limba noastră-i frunză verde,
Zbuciumul din codrii veşnici,
Nistrul lin, ce-n valuri pierde
Ai luceferilor sfeşnici.
Nu veţi plânge-atunci amarnic,
Că vi-i limba prea săracă,
Şi-ţi vedea, cât îi de darnic
Graiul ţării noastre dragă.

Limba noastră-i vechi izvoade.
Povestiri din alte vremuri;
Şi citindu-le ‘nşirate, –
Te-nfiori adânc şi tremuri.
Limba noastră îi aleasă
Să ridice slava-n ceruri,
Să ne spuie-n hram şi-acasă
Veşnicele adevăruri.
Limba noastră-i limbă sfântâ,
Limba vechilor cazanii,
Care o plâng şi care o cântă
Pe la vatra lor ţăranii.

Înviaţi-vă dar graiul,
Ruginit de multă vreme,
Ştergeţi slinul, mucegaiul
Al uitării ‘n care geme.
Strângeţi piatra lucitoare
Ce din soare se aprinde –
Şi-ţi avea în revărsare
Un potop nou de cuvinte.
Răsări-vă o comoară
În adâncuri înfundată,
Un şirag de piatră rară
Pe moşie revărsată.

Testament literar
de Ienăchiţă Văcărescu

Urmaşilor mei Văcăreşti!
Las vouă moştenire:
Creşterea limbei româneşti
Şi-a patriei cinstire.

comentarii