Congresul UDMR şi servilismul unor lideri

• publicat la: 17 aprilie 2015
Congresul UDMR şi servilismul unor lideri

Astăzi au început la Casa de Cultură a Studenților din Cluj-Napoca lucrările celui de-al 12-lea Congres al Uniunii Democrate Maghiare din România (UDMR). Liderii partidelor românești, în frunte cu Premierul Victor Ponta, participă la adunarea acestei formațiuni a comunității maghiare din România, care este în același timp partid politic și organizație non-guvernamentală. O formațiune extrem de toxică pentru climatul interetnic din Transilvania, care de 25 de ani promoveză exclusiv ideologia retrogradă a revizionismului maghiar, consemnează  napocanews.ro.

Rând pe rând, invitatii la congres au luat cuvântul. Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, liderul PLR, într-un exercițiu grețos de iobăgie, a declarat de la pupitrul congresului UDMR desfăşurat astăzi, că are un sentiment amar de fiecare dată  când vine la Cluj-Napoca, pentru că aici încă bântuie stafiile comunismului dovadă fiind însăşi denumirea oraşului. Cine vorbește? Un individ cu cinci nume, căsătorit de cinci ori și cu religia schimbată!

El i-a cerut lui Emil Boc să schimbe denumirea municipiului Cluj-Napoca în Cluj pentru că “astfel s-ar reveni la normalitate în România” şi la renumele care a consacrat acest municipiu.

Fostul premier al României a fost aplaudat furtunos de cei  700 de delegaţi UDMR din România, precum şi de autorităţile din Ungaria.

Numele unui oraș este la fel de important ca numele unei persoane și îi aparține orașului așa cum îi aparține și unui individ. Adică la fel de bine ar putea să își schimbe Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu în ceva mai simplu, gen Popescu sau Iobăgescu, pentru că noi clujenii avem un sentiment amar când trebuie să îi scriem sau rostim numele, conchide  napocanews.ro.

La Congresul UDMR, singurul candidat pentru postul de presedinte a aparat public corupţii din formatiune.

Premierul Victor Ponta a declarat, vineri, la Congresul UDMR, că maghiarii au fost niște parteneri politici care s-au ținut mereu de cuvânt și le-a mulțumit pentru perioada în care au guvernat alături de PSD.

Premierul nu a fost deranjat defel de faptul ca un primar UDMR, deci din coaliţia guvernamentală amintită, nu acceptă într-un oraş  românesc amplasarea bustului poetului naţional Mihai Eminescu, de faptul că busturi româneşti nu pot fi amplasate în niciunul dintre parcurile aceluiaşi oraş românesc  care este Careiul şi nici de faptul că aniversările personalităţilor româneşti se fac cu bustul mobil.  Discriminarea negativă a românilor ce trăiesc în municipiul Carei din România, de către UDMR Carei nu este considerată o problemă care merită dezbătută şi rezolvată pe cale amiabilă?

redacţia

comentarii

Lasati un comentariu